Pe unde şi-au rătăcit statuetele câştigătorii de Oscar

de Cristina Grigore în 12 Mar 2018
Dacă Frances McDormand şi-a lăsat statueta în mâinile altcuiva la balul de după gală, iată ce au făcut alți câștigători cu premiile lor

După gala premiilor Oscar din acest an, actriţei Frances McDormand i-a fost sustras premiul câştigat pentru rolul central din Three Billboards Outside Ebbing, Missouri. Ea a lipsit o vreme de la balul de după eveniment şi a lăsat statueta în grija altcuiva. Aceasta a căzut însă în mâinile unui necunoscut, care a apucat să facă şi câteva poze înainte să fie identificat şi acuzat de furt. Că unii actori nu sunt foarte atenţi cu premiul Academiei o dovedesc mai multe mărturii. În timp ce unii găsesc premiilor o destinaţie cât de cât normală, alţii nu ştiu parcă pe unde să le mai... rătăcească.

Natalie Portman, de exemplu, spune că nu ştie pe unde a pus statueta câştigată pentru rolul din Black Swan, pretinzând că nu vrea să se se închine la „zei falşi”. Gwyneth Paltrow o ţine ascunsă, pentru că „acel lucru” o sperie. Însă mulţi alţii, precum Jennifer Lawrence, Ben Affleck sau Angelina Jolie, au trimis statueta părinţilor, agenţilor sau regizorilor de film care i-au ajutat să o obţină (cum a făcut şi McDormand cu primul ei Oscar). Geena Davis a povestit însă că statueta ei arată acum precum un schior, căci s-a îndoit în timpul unui cutremur, când a căzut de pe raft.

Lucrurile devin însă mai ciudate în cazul altor staruri. Kate Winslet îşi ţine Oscarul în baie, notează ranker.com, căci acolo îşi repeta ea presupusul discurs de Oscar când era mică. Acum, actriţa se amuză pe seama oaspeţilor săi şi spune că ştie întotdeauna când aceştia „se joacă” cu statueta sa, câci petrec mai mult timp decât ar fi normal la baie.

Jared Leto a mărturisit că îşi ţine Oscarul în… bucătărie, alături de „untul vegetal şi punga de popcorn”. Asta pentru că acela este primul loc spre care se îndreaptă când ajunge acasă – unde îşi lasă cheile, haina şi… statueta.

Kevin Costner are două Oscaruri pe care le ţine într-un sertar. Motivul? Ar fi mai greu să le găsească hoţii, decât dacă ar fi pe un raft, la vedere.

Asemenea lui McDormand, şi Whoopi Goldberg era să rămână fără premiul Academiei. Actriţa a trimis, în 2002, statueta către Academie, pentru a fi curaţată de unele depuneri. Doar că, la întoarcere, pachetul s-a întors gol. Statueta ajunsese, nu se ştie cum, într-un coş de gunoi din Ontario, Canada. A fost găsită de un agent de securitate şi returnată actriţei, care, de atunci, nu a mai scos-o din casă.

Timothy Hutton, care a primit un Oscar în 1980 pentru rolul din Ordinary People, a declarat într-un interviu din 2010 că statueta sa a ajuns în frigider la o petrecere – pentru a impresiona pe toţi cei care mergeau să îşi ia o bere de la rece. Actorului i-a plăcut atât de mult ideea, încăt a lăsat statuteta acolo.

Este însă de neimaginat unde a ajuns Oscarul lui Russell Crowe. Actorul a pus statueta câştigată pentru rolul din Gladiatorul într-un coteţ de la ferma sa din Australia. Asta pentru că, din spusele sale, le-ar ajuta pe găini să facă ouă mai mari.

Exploreaza subiecte similare:

Frances McDormand, Three Billboards Outside Ebbing Missouri, Natalie Portman, Black Swan, Gwyneth Paltrow, Jennifer Lawrence, Ben Affleck, Angelina Jolie, Geena Davis, Jared Leto, Kate Winslet, Kevin Costner, Whoopi Goldberg, Timothy Hutton, Russell Crowe

Alte știri din cinema

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
boghiu_andrei pe 12 martie 2018 11:49
Este însă de neimaginat unde a ajuns Oscarul lui Russel Crowe. Actorul a pus statueta câştigată pentru rolul din Gladiatorul într-un coteţ de la ferma sa din Australia. Asta pentru că, din spusele sale, le-ar ajuta pe găini să facă ouă mai mari.
Asta era:)))))Asta e cheia :)
Bravo Russel:))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells