Palme d’or-ul pentru scurtmetraj va fi decernat în 2013 de regizoarea Jane Campion

de Gloria Sauciuc în 5 Feb 2013
Filmele regizoarei sunt dominate de personaje feminine în căutarea propriei identităţi - Holy Smoke (Kate Winslet), Portrait of a Lady (Nicole Kidman) sau In the Cut (Meg Ryan).

Jane Campion va prezida juriul de scurtmetraje şi cel al secţiunii Cinéfondation, la cea de-a 66-a ediţie a  Festivalului de Film de la Cannes, urmând în această postură unor regizori precum Jean-Pierre Dardenne, Michel Gondry, Hou Hsiao Hsien, ori Martin Scorsese.

Regizoarea neozeelandeză a fost laureată, încă de la debut, cu Palme d’or pentru scurtmetrajul Peel, în 1986, şi a atras atenţia criticii internaţionale cu primul său lungmetraj, Sweetie, în competiţia Festivalului de Film de la Cannes. În 1993 ia Palme d'or-ul pentru The Piano, iar protagonista filmului, Holly Hunter, obţine un premiu de interpretare.

Filmele regizoarei sunt dominate de personaje feminine în căutarea propriei identităţi - Holy Smoke (Kate Winslet), Portrait of a Lady (Nicole Kidman) sau In the Cut (Meg Ryan). Cel mai recent film al lui Jane Campion, Bright Star - biografia romanţată a lui John Keats, cunoscut şi iubit poet al perioadei romantice şi a muzei sale, jucate de Abbie Cornish (foto)  - a fost prezentat în competiţia canneză, în 2009.

Gilles Jacob, preşedintele Festivalului de Film de la Cannes şi al secţiunii Cinéfondation, a declarat, în comunicatul oficial de anunţare a preşedintelui juriului, că Jane (Campion - n.red.) este un copil al Cannes-ului. "O ştiu pentru că eu am ales primele ei scurtmetraje, ale căror stil şi coerenţă le-am apreciat. Puşti îndărătnici, adolescenţi singuratici, femei ce reflectă asupra elanurilor şi regretelor - este un univers de un lirism arzător, în care Jane trasează cu o mână fermă portrete de grup dramatice. Sunt fericit că povestea de dragoste dintre Lady Jane şi festival continuă astăzi cu ocazia acestei preşedinţii.

Juriul secţiunii Cinéfondation şi al scurtmetrajelor va fi compus din cinci personalităţi ale industriei cinematografice şi literaturii, ce vor alege - dintre filmele de şcoală selecţionate - trei cele mai bune filme. Juriul va decerna şi Palme d’or-ul pentru scurtmetraj, în cadrul Galei din 26 mai.

În 2012 regizoarea Adina Pintile a reprezentat România la Atelierul Cinéfondation, din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, cu proiectul Nu mă atinge-mă/Touch me not, la graniţa dintre ficţiune, documentar şi artă vizuală. În 2011, regizorul român Corneliu Porumboiu făcea parte din juriul Cinéfondation. În 2008 românul Marian Crişan lua Palme d'Or pentru scurtmetraj cu filmul Megatron, iar Cătălin Mitulescu lua Palme d'Or pentru scurtmetrajul Trafic cu patru ani înaintea lui Crişan.

Exploreaza subiecte similare:

Jane Campion, Jean-Pierre Dardenne, Michel Gondry, Hsiao-hsien Hou, Martin Scorsese, An Exercise in Discipline - Peel, Sweetie, The Piano, Holly Hunter, Holy Smoke, Kate Winslet, The Portrait of a Lady, Nicole Kidman, In the Cut, Meg Ryan, Bright Star, Abbie Cornish, Adina Pintilie, Nu mă atinge-mă, Corneliu Porumboiu, Marian Crişan, Megatron, Catalin Mitulescu, Trafic

Alte știri din cinema

Porgii din Star Wars sunt drăguţi, dar pot cauza probleme, spune John Boyega

Simpaticele creaturi introduse în The Last Jedi sunt deja celebre; însă prezenţa lor în film nu pare a fi doar decorativă

Jude Law, în negocieri pentru un rol cheie în Captain Marvel

Starul l-ar putea interpreta pe Mar-Vell, mentorul lui Carol Denvers, cea care preia rolul lui Captain Marvel

Cum a depăşit James Cameron provocările filmărilor sub apă din sequel-urile Avatar

„Practic, dacă la problema pe care o ai adaugi apa, aceasta devine de zece ori mai grea”, a spus cineastul despre neobişnuitele filmări motion-capture realizate

Teaser-trailer-ul lui The Incredibles 2 are cele mai multe vizualizări din istorie

Animaţia se lansează la noi pe 27 iulie 2018

Părerea ta

Spune-ţi părerea
monicarusu25 pe 5 februarie 2013 22:08
portrait of a lady e preferatul meu.
alex_il_fenomeno pe 2 martie 2013 14:22
As vrea sa am sansa sa le urmaresc....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells