(P) American Outlaws, filmul ce l-a făcut celebru pe Colin Farrell, difuzat de TV1000

de Cinemagia în 24 Apr 2020
TV1000 difuzează filmul luni, 27 aprilie, de la ora 22:00 și în reluare marţi, 28 aprilie, de la ora 17:50, apoi joi, 30 aprilie, de la 00:50

Inspirat din fapte reale, American Outlaws - difuzat pe micul ecran de către postul TV1000 - își duce publicul într-o călătorie comică prin viețile membrilor bandei James-Younger, surprinzând lupta lor cu agenția de detectivi Pinkerton și cu Compania căilor ferate. Este filmul în care Colin Farrell, interpretul lui Jesse James, se anunța ca viitorul star de mai târziu, prin carisma pe care o dă banditului.

American Outlaws îi permitea irlandezului Colin Farrell să iasă din umbră pentru a-și lua locul printre cei mai buni actori de la Hollywood...

Povestea îl are în centru pe Jesse James (Farrell), care se întoarce acasă din lupta împotriva Nordiștilor în Războiul Civil American pentru a-și găsi orașul natal în pericol. Compania de căi ferate trage drum de fier prin statul Missouri și dorește să îi cumpere pe fermieri. Cine nu acceptă să-și dea terenul pe 2 dolari per acru își va găsi proprietățile arse din temelii de bătăușii plătiți de companie. Însa Jesse James nu se teme de nimeni și e gata să pornească la război pentru pământ. Împreună cu un grup de băieți din partea locului, Jesse va conduce o bandă de haiduci, într-un parcurs de jafuri de bănci ce va pedepsi cum trebuie societatea de căi ferate. 

„Gândit pentru un public de cinema multiplex, filmul folosește orice numitor comun pentru a fi interesant. Pentru băieți există scene cu împușcături, e și o poveste siropoasă de dragoste pentru fete, un rol comic de la Timothy Dalton (în rolul conducătorului găștii de bătăuși ai companiei de căi ferate, care îl admiră în secret pe erou) dar și gaguri”, scrie publicația bbc.co.uk.

„American Outlaws este un western, echivalentul rock and roll-ului pentru era MTV. Este, poate, cam naiv și cam siropos, dar măcar nu își ia prea în serios personajele și are destui cowboy simpatici, împușcături și povești de dragoste ca să ne amintească de westernurile de odinioară. Odată ce renunțăm la pretențiile de acuratețe istorică, putem să ne delectăm cu acest film despre faimosul Jesse James și despre banda James-Younger”, scrie publicația commonsensemedia.org.

Pe de altă parte, un fan al filmului scria pe pagina dedicată de pe imdb.com, la data lansării filmului:  „Colin Farrell îi dă lui Jesse James un farmec și o bunăvoință tipică americanului de rând care ne fac să îl acceptăm drept erou cu multă ușurință. Și filmul îl prezintă pe James drept același gen de erou ca și starurile rock. Inteligent, energic, amuzant, incitant și cam subestimat: acestea ar fi câteva epitete care descriu, pe scurt, American Outlaws; un western care îi va surprinde pe toți. Colin Farrell este o gură de aer proaspăt iar Gabriel Macht este plăcere pură pe măsură ce iau frâiele într-unul dintre cele mai amuzante westernuri. Nu ne-a luat mult să descoperim că următorul star de film va putea fi văzut în American Outlaws. E vorba de Farrell ca Jesse James, un rol energic”.

Adevărul istoric despre Jesse James, cel mai cunoscut bandit al Americii 

Banditul Jesse James este o figură legendară a istoriei americane. A luptat pentru cauza Confederaţiei în Războiul Civil, din perioada 1861-1865, apoi devine autorul celui mai mare jaf feroviar din istorie, aşa cum titrau ziarele din Missouri, la 1 februarie 1874.

Despre iscusinţa sa timpurie stă mărturie confruntarea cu trupele Uniunii, când banda a oprit un tren, a furat 3000 de dolari şi a omorât peste 200 de soldaţi unionişti. Se spune că Jesse James ţinea hăţurile calului în dinţi, în mâini având pistoale. Autoritățile din 10 state au încercat în anii 1870-1880 să-l prindă și nu au reușit. Principalele lui victime erau băncile, trenurile şi marii bogataşi ai vremii. Prețul pus pe capul lui, anume 25.000 de dolari, ajunsese atât de mare încât nici unul dintre membrii bandei nu ar fi putut spera să strângă vreodată atâția bani, indiferent câte lovituri dădeau.

Pentru cei pe care i-a jefuit și terorizat și pentru familiile celor pe care i-a ucis, el era un criminal, dar pentru ziarele de senzație și pentru romanele de aventuri, care povesteau isprăvile bandei lui James din anii 1870, Jesse reprezenta un subiect de groază și admirație. El era un fel de Robin Hood, spuneau ei, care atacă numai băncile, sau pe proprietarii cailor ferate, care-i exploatau pe bieții fermieri. El îmbrățișase o cauza tragică pentru că era un soldat confederat, care fusese rănit și nedreptățit și care acum se răzbună pe Uniunea care-i distrusese viață.

Jesse James a devenit cunoscut într-o epocă în care construirea unei imagini prin intermediul mass-media era abia la început. Ziariștii și autorii de romane ieftine scriau pentru un public avid de vești și distracție, astfel că Jesse James a fost un erou creat la comandă. Relatările despre tâlhăriile sale erau adesea îngroșate, iar atunci când nici asta nu era suficient, erau inventate astfel încât accentul să cadă pe curajul și carisma sa. El își datora parțial imaginea și lui John Newman Edwards, publicist și editor al ziarului Kansas City. Ori de câte ori Jesse dădea o lovitură, Edwards îi înfrumuseța fapta făcându-l să pară curajos, un fel de haiduc care dădea lovituri de moarte dușmanilor care îi exploatau pe oamenii obișnuiți din Missouri, când de fapt, el era cel care-i împovăra cel mai mult. Prin urmare, criminalul din realitate devenise un erou de aventură, fapt care a condus la adulația ce a urmat.

„Jesse James era un om mai mare decât ne puteam imagina. Mergeam către el, dorind să ne apropiem, dorind să devenim ca el... și dacă ne îndepărtam, simțeam că ne lipsea ceva”, declara Robert Ford, cunoscut mai ales pentru uciderea liderului bandei sale, Jesse James, în aprilie 1882, pentru a colecta o recompensă și o amnistie promisă pentru crimele din trecut.

În unele privințe, Jesse James reprezenta individualismul american, pentru că făcea lucruri la care oamenii se gândeau, dar - din convenționalism - nu le puteau face. Pe de o parte ei trebuia să-l arate dezaprobator cu degetul, iar pe de alta, se bucurau pentru că el există și putea să-i reprezinte.

Exploreaza subiecte similare:

American Outlaws, Colin Farrell, Timothy Dalton, Gabriel Macht

Alte știri din cinema

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells