Avem o părere mixtă în ce priveşte cel de-al şaptelea şi ultimul sezon din serialul Orange Is the New Black, dar asta nu înseamnă că nu-l recomandăm din toată inima. Era de aşteptat ca serialul să încerce să îşi ia la revedere de la cât mai multe personaje, introducând în acelaşi timp teme şi intrigi secundare noi. Rezultatul fragmentat îi poate dezamăgi pe unii dintre fanii serialului, dar suntem siguri că fiecare amic din libertate (şi de dincoace de ecran) al "doamnelor din Litchfield" va avea lacrimi în ochi la genericul de final, momentul în care Netflix arată şi cum mesajul serialului poate face un pas dincolo de graniţa realităţii, în lumea noastră.
Prin amabilitatea Netflix, am putut viziona întregul sezon cu două săptămâni înainte de lansarea sa pe 26 iulie. Am primit în acelaşi timp o lungă listă de personaje şi situaţii pe care nu avem voie să le menţionăm, prin urmare această cronică ar putea fi mai vagă decât de obicei. Ce contează este că ultimele 13 episoade ale serialului explorează vulnerabilităţile personajelor, dar şi posibilităţile lor pentru viitor. E demult apusă era când puterea, banii şi fentarea sistemului se numărau printre priorităţile eroinelor, căci ultimul sezon vine cu un moment al maturităţii, ba chiar al înţelepciunii pentru ele: sistemului nu-i pasă de ele. Sunt doar nume într-o listă, trupuri anonime închise în spatele gratiilor.
Am putea spune că ultimului sezon îi lipsesc gesturile mari şi răsturnările de situaţie, dar povestea compensează cu profunzimea cu care devenim martorii vulnerabilităţilor personajelor. De exemplu Piper (Taylor Schilling), acum în libertate, are parte de o mulţime de provocări afară. Scenariul îndreaptă lupa către dificultăţile reintegrării în societate ale puşcăriaşelor şi regulile exagerate impuse de sistem care aproape că le anulează orice şansă să-şi găsească un loc de muncă. Faptul că acest fir narativ este explorat din punctul de vedere al lui Piper, o albă educată, a cărei familie este dispusă să o ajute, invită spectatorul să-şi imagineze viitorul mult mai sumbru al altor deţinute mult mai puţin avantajate de poziţia lor în societate.
Dar locul unde serialul reuşeşte cel mai bine să se reinventeze este o nouă intrigă ce priveşte abuzurile extreme şi lipsa completă de drepturi din centrele americane unde imigranţii ilegali sau persoanele fără documente sunt "procesate" în vederea repatrierii în ţara de origine. Fără a intra foarte mult în detalii, spunem doar că este locul unor abuzuri de nedescris, unde statutul de fiinţă umană pare să fie validat doar de o foaie de hârtie. Fără ea, eşti doar un gunoi, iar sistemul face tot ce-i stă în putere pentru a te arunca în vârful unei grămezi de alte gunoaie ca şi tine, fără să-i pese că această operaţiune distruge familii şi vieţi.
Ultimul sezon este considerabil mai contemplativ decât celelalte şi merge exact în stratul cel mai profund al personalităţii personajelor, locul unde acestea descoperă ceea ce le face să meargă mai departe. Sau ceea ce le face să depună armele complet. Este un loc al speranţei, dar şi al deznădejdii şi nu credem că mergem prea departe dezvăluind că unele dintre "doamnele din Litchfield" nu au parte de salvare. Aici trebuie menţionat că poate starul incontestabil al ultimului sezon este Taystee (Danielle Brooks), care, după trădarea oribilă suferită în sezonul anterior, trebuie să aleagă dacă depune sau nu armele, acceptându-şi condamnarea pe viaţă.
Din păcate, sezonului şapte i se pot reproşa faptul că oferă flashback-urile cel mai puţin interesante din întreg serialul. Prea multe dintre acestea nu oferă informaţie relevantă, doar explorând diverse momente din trecutul personajelor. Din acest punct de vedere şi din cauza faptului că, exceptând doar câteva situaţii, interacţiunile dintre deţinute şi gardieni sunt mult mai reţinute acum fac ultimul sezon cuminte şi întrucâtva previzibil. Asta nu înseamnă că nu este emoţionant şi captivant.
Dacă după bun-rămasul adresat lui Orange Is the New Black vrei să încerci un alt serial cu aceeaşi tematică, recomandăm Wentworth, o producţie australiană lansată cu câteva luni înainte de serialul american şi ajunsă la al şaselea sezon. Poate că Wentworth nu reuşeşte să fie la fel de relevant şi complex ca omologul său, dar îţi garantăm că îl întrece în ceea ce priveşte dinamica relaţiilor dintre personaje şi intensitatea confruntărilor dintre ele.
