O viaţă violentă: terorism pe malul Mediteranei

de Gloria Sauciuc în 10 Aug 2018
Filmul cu premiera pe 10 august oferă o perspectivă reflexivă a violenței

Plasat în Corsica anilor 1990-2000, filmul O viaţă violentă reuşeşte să fie o incursiune exotică în istoria recentă, atât prin peisajul mediteranean cât şi prin tematică.

Putem spune că nu doar în spaţiul nostru cultural, însă şi în toată Europa, în contextul atentatelor recente cu autori islamişti, terorismul de tip european a dispărut de ani întregi, după ce în anii '90 organizaţia bască ETA mai lansa ameninţări.

Totuşi, merită amintit că în anii '70-'80 Europa aproape că devenise un câmp de luptă („Anii de plumb”) între organizaţii teroriste şi paramilitare de extremă stângă sau dreaptă, a căror protagonişti erau europeni, şi încă trecuţi prin universităţi. Alţii, ca şi organizaţia bască sau ca aceea prezentată în filmul O viaţă violentă, din 10 august pe marile noastre ecrane, reprezentau minorităţi etnice care se luptau pentru independenţă sau declarau iredenţa, dorind să aparţină de alt stat. Este cazul Corsicii, provincie franceză dar cu o cultură mai degrabă apropiată de Sardinia Italiană, unde localnicii sunt furioşi că sunt ţinuţi la periferia Franţei, iar regiunea lor tratată ca un sat de vacanţă pentru francezii bogaţi. Desigur că furia lor degenerează în violenţă.

Filmul are aproape caracterul unei producții de tip ciné-vérité. Un grup de tineri corsicani printre care şi protagonistul, Stéphane (Jean Michelangeli), cel mai şcolit dintre ei, duc o viaţă relativ liniştită, făcând infracţiuni minore. Atunci când protagonistul, după o perioadă de detenţie, intră în legătură cu cercurile teroriste şi îşi atrage anturajul în aceeaşi direcţie, lucrurile vor lua o turnură tragică. Doza de violenţă din povestire, emoţiile care clocotesc sunt potenţialul unui film despre terorişti pe linia lui Munich: explozii, focuri de armă, scene în care muzica subliniază acumularea tensiunii. Însă scenele cele mai violente sunt la început, ori sunt filmate de la distanţă, obiectivul fiind aproape indiferent, un observator neutru. În schimb, camera insistă pe feţele oamenilor, pe dialoguri, pe scenele zilnice, pe micile încăierări de cârciumă sau pe taifasul din închisoare.

În final, personajul rătăceşte pe străzi, singur, rememorând o viaţă violentă şi căutând sensul. E vorba despre o altă perspectivă a violenţei. Una care îi caută motivaţia în esenţa lucrurilor, în micile drame ale unei regiuni, în deciziile greşite care atrag consecinţe ce nu pot fi anticipate.

Exploreaza subiecte similare:

Une vie violente

Alte știri din cinema

Filme horror. De ce dăm bani ca să fim speriați

Filmele horror ne dau o zonă sigură în care putem fi terorizaţi

Anca Damian, premiul de regie la Festivalul de la Varșovia

Regizoarea a primit premiul pentru filmul Moon Hotel Kabul, scris împreună cu Lia Bugnar, cu Florin Piersic jr. protagonist

Mark Hamill confirmă revenirea lui Luke în Star Wars: Episode IX

Lansarea filmului este programată în Statele Unite pe 20 decembrie 2019, când va debuta şi pe marile ecrane de la noi

Sebastian Stan şi starul lui Fifty Shades, rivali în dragoste într-o dramă romantică

Triunghiul amoros va fi declanşat de personajul lui Shailene Woodley

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells