O plimbare cu covorul zburător din filmul Aladdin? Se poate în sala 4DX!

de Cinemagia în 24 Mai 2019
Efectelor de mișcare din sala 4DX, se adaugă intensificarea scenelor muzicale prin mișcările ritmice ale scaunelor, dar și prin efectele de mediu delicate

Animația „Aladdin” de la Disney, lansată în 1992, a avut un succes impresionant, câștigând două premii Oscar, pentru cea mai bună coloană sonoră originală, precum și pentru cel mai bun cântec original, „A Whole New World”. Această capodoperă se reîntoarce pe marile ecrane pe 24 mai, drept film live action, și pentru prima dată în 4DX. Acele fete și băieți care fredonau în anii ’90 „A Whole New World” se reîntorc acum la cinema, alături de copiii lor, cărora le împărtășesc această fantastică „lume nouă”.

Ce este cu adevărat incitant e faptul că vizionarea acestui film în format 4DX va fi șansa spectatorilor de a trăi senzațiile faimoasei plimbări cu covorul zburător, odată cu efectele de mișcare din sala 4DX, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Pentru toți fanii Disney, va fi ocazia perfectă de a revizita povestea lui Aladdin și de a fi impresionați de magia covorului zburător, amplificată de efectele 4DX.

Personajul care se bucură de cea mai mare atenție este, fără îndoială, Duhul din Lampă, jucat de Will Smith. Tehnologia 4DX intensifică scenele muzicale prin mișcările ritmice ale scaunelor, dar și prin efectele de mediu delicate.

Revenirea îndrăgitului cântec „A Whole New World” și noile elemente grafice îmbunătățite, combinate cu efectele 4DX de „mișcare ritmică” și „pulsație a mișcării”, reprezintă o altă vrajă care îi va cuceri pe spectatori, trezindu-le, deopotrivă, sentimente de nostagie, și amintiri din anii ’90.

Ca și predecesorul său, Aladdin se inspiră din „Aladdin și lampa fermecată”, o poveste din „O mie și una de nopți”. Spre deosebire de precedesorul său, actualul Aladdin nu este un film de desene animate, ci un live-action regizat de Guy Ritchie. Povestea e următoarea: Aladdin (Mena Massoud) e o pușlama descurcăreață și fermecătoare, un orfan crescut de capul lui pe străzile din Agrabah, un hoțoman cu inimă de aur. Chiar inocența lui e motivul pentru care maleficul vrăjitor Jafar îl alege pentru a intra în Peștera Minunilor. Dar odată ajuns acolo, Aladdin pune mâna pe lampa fermecată și, cu ajutorul duhului ei (Will Smith), încearcă să o vrăjească pe prințesa Jasmine (Naomi Scott), de care e îndrăgostit până peste urechi. Debandada care urmează are farmec, suspans și întorsături de situație mai spectaculoase și mai amuzante decât originalul (că doar nu degeaba e Guy Ritchie pe generic).

Filmul „Aladdin” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 24 mai, fiind disponibil în varianta subtitrată, respectiv dublată, în format 3D, IMAX 3D (Cinema City din AFI Cotroceni și din Shopping City Timișoara) și 4DX 3D (Mega Mall București, City Park Constanța, Shopping City Timișoara, Iulius Mall Cluj și Brăila Mall).

Exploreaza subiecte similare:

Aladdin, Will Smith, Guy Ritchie, Mena Massoud, Naomi Scott

Alte știri din cinema

Michael Fassbender va fi capul de afiș al unei aventuri plasate în lumea spionajului

Pelicula va avea la bază seria romanelor SAS ale lui Gérard de Villiers; extrem de populare, s-au vândut în peste 120 milioane de copii în toată lumea

Au început filmările la prequel-ul Game of Thrones. Naomi Watts face parte din distribuție

Secrete terifiante din istoria veche a Westerosului vor fi dezvăluite în această nouă serie

Men in Black: International era să rămână fără regizor în timpul filmărilor

Unele surse apropiate producției pun cifrele modeste obținute la box office-ul american pe divergențele din timpul producției

Guillermo del Toro îl vrea pe Bradley Cooper în noul său film, Nightmare Alley

Rolul central din adaptarea romanului despre lumea întunecată a divertismentului îi era rezervat lui Leonardo DiCaprio

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells