Pe regizoarea Ana Lungu am descoperit-o la 14 ani, când am vizionat în premieră sibiană lungmetrajul de ficțiune Autoportretul unei fete cuminți. Un deceniu mai târziu, am avut ocazia să cunosc latura ei de documentarist, mulțumită filmului în care apare și actrița franțuzoaică Marina Vlady: Triton, parte din competiția internațională a Festival International de Cinéma de Marseille. Două producții complet diferite stilistic și tehnic, dar care sunt legate peste ani de aceleași principii și valori ale autoarei.
Scenariul scris de cineastă în colaborare cu multipremiatul editor Dane Komljen conturează o poveste cu ajutorul imaginilor găsite în arhivele personale ale celor trei cameramani amatori: inginerul care își filmează fiica, profesorul de muzică care își filmează familia și aristocratul care își filmează soția în timpul războiului. Viața lor de zi cu zi și, uneori, secretele lor cele mai ascunse sunt deduse din aceste documente audio-vizuale unice, dar și din miile de pagini din dosarele securității pe care naratoarea (interpretată probabi chiar de Ana Lungu) susține că le-a analizat în detaliu. Tot ea divulgă identitatea protagonistului: Alexandru P. Deși numele nu este cel real, ceea ce aflăm despre el contează mult mai mult.
Împărțit în capitole și reunind imagini din perioada comunistă, între cel de-Al Doilea Război Mondial și Revoluția din ‘89, Triton debutează complet imparțial. Un simplu film cu estetică vintage montat de un amator (unchiul Anei Lungu) pentru draga lui fiică plecată în Germania după căsătorie, acompaniat de o melodie generică. Abia ulterior auzim vocea critică a naratoarei, exprimându-și opinia indirectă despre zecile de poze indecente din colecția lui Alexandru, surprinse chiar de el. În recentul regim dictatorial, pornografia era interzisă pentru a nu abate muncitorul onest de la idealurile patriei. Chiar și deținerea unor astfel de poze personale ar fi putut să îl coste pe protagonist câțiva ani de pușcărie.
Fotografiile explicite pot fi incomode și pot declanșa reacții diferite în spectatori: dorință, disconfort, dezgust față de furtul intimității acestor femei, întâi prin imortalizarea lor și apoi prin includerea lor în film. Naratoarea privește cu suspiciune obsesia bărbatului cu frumusețea femeilor și asaltul asupra vieților lor private, indiferent că s-a desfășurat cu acordul acestora sau nu. Aceste imagini relevă o societate profund patriarhală, în care sexul masculin stă în spatele camerei și decide ce imagine rămâne înghețată în timp. Și totuși, pe lângă micile lui escapade erotice, Alexandru pare să fie un om admirabil de integru.
Dacă triton este un termen folosit adesea în muzică și definit în manualul scris de profesorul anterior menționat, titlul filmului se referă la un cu totul alt sens al cuvântului. Da, descrie zeitatea marină ce reprezintă masculul sirenei, dar înseamnă mai mult de atât pentru personajul filmului. Un nume de cod ce ar fi putut să îi păteze conștiința pe veci. O greutate ce l-a apăsat o perioadă îndelungată, dar pe care a cărat-o cu demnitate, fără să sacrifice vreun apropiat pentru a-și ușura lui povara. Din acest punct de vedere, experimentele lui fotografice par mai mult o încercare de evadare dintr-o lume ce te vrea captiv cu orice preț. O lume pe care noi, cei de astăzi, o redescoperim încetul cu încetul, imagine cu imagine.
