Nopți de animații horror și bizare în cadrul Anim’est 2017: Creepy Animation Night

de Cinemagia în 13 Sep 2017
Un program de două ore destinat exclusiv publicului cu vârsta de peste 18 ani

Primul weekend al celei de-a douăsprezecea ediții ale Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est aduce două dintre cele mai iubite evenimente din agenda festivalului, adresate publicului adult amator de senzații tari și lipsit de inhibiții: Trippy Animation Night va avea loc vineri, pe 29 septembrie, în prima noapte a festivalului, urmat de Creepy Animation Night sâmbătă, pe 30 septembrie.

Pentru a șasea oară la Anim’est, olandezul Michael Helmerhorst, curatorul și gazda nopții de animații bizare și neconvenționale – Trippy Animation Night – vine cu un show proaspăt, menit să scoată publicul din zona de confort. O selecție de animații fast & furious, videoclipuri psihedelice și reclame șocante, culese din arhive rare sau adunate de pe generosul YouTube, vor umple un program de două ore destinat exclusiv publicului cu vârsta de peste 18 ani. Sideshow Feeaks, Drug Abuse & Other Experiments, Dark City Dames sau Splatter & Gore sunt doar câteva dintre subtemele ediției de anul acesta, care va începe în prima vineri a festivalului de la ora 23.00, la Cinemateca Eforie.

Unul dintre cele mai de succes evenimente din agenda Anim’est, Creepy Animation Night, ajunge anul acesta la a 9-a ediție și pregătește un program special. Selecția de filme ce oferă publicului acces la cea mai întunecată latură a animației va fi precedată de un performance semnat DIOSA, un proiect unic în peisajul autohton, inițiat de compozitoarea și dirijoarea Simona Strungaru. E vorba despre un concept muzical complex, care îmbină muzica clasică prin elemente de orchestrație complexă cu procedee componistice specifice diverselor perioade din istoria muzicii și elemente de muzică electronică actuală. Din proiect fac parte Simona Strungaru (dirijor, pian), Gabriela Petecilă (flaut), Bogdan Gugu (clarinet), Iulian Nițică (contrafagot), Sebastian Burneci  (trompetă), Cristian Lăbuș (trombon bas) și Natalia Pancec (vioară). Proiectul lansat în cadrul Creepy Animation Night va fi însoțit de vizualurile realizate la cea mai recentă ediție a atelierului intensiv de animație Animation Worksheep, organizat de Anim’est, și va avea ca tematică ideea de sfârșitul zilei și al timpului, la miezul nopții, când se trezesc la viață creaturi bizare și se dezlănțuie evenimente neașteptate, înspăimântătoare. Sfârșitul performance-ului va fi marcat de o prestație artistică a coregrafului, actorului și dansatorului Paul Cosma-Cimpoieru, inspirată de aceeași temă a luptei cu timpul. Responsabil de lookul artiștilor pe scenă va fi Salonul FASON by Cristina Grama, alături de Alexandra Grama,  Christina Oné Photography și Maria Radu Makeup Artist.  

Cine-concertul DIOSA va fi urmat de un maraton de trei ore de animații horror și bizare, între care și cel mai recent scurtmetraj de animație realizat după benzile desenate ale lui Dave Cooper, invitat special la Anim’est anul acesta, și regizat de Rune Spaans – The Absence of Eddy Table. Selecția de filme de animație va fi completată de cele mai terifiante povești, spuse cu ajutorul unor tehnici de animație diverse: stop motion, 2D, 3D sau cut-out, cum este cazul bizarului și excelentului scurtmetraj The Carnival of the Animals, făcut pe muzica celebrului compozitor din epoca romantică Camille Saint-Saëns, însă ancorat în realitatea sumbră a zilelor noastre.  Anticristul, monștrii cu trei capete, ucigașul de pisici și viața după moarte sunt doar câteva dintre personajele și temele ediției Creepy Animation Night 2017, al cărei start se dă sâmbătă, 30 septembrie, la ora 24.00, la Cinemateca Eforie, unde va avea loc și performance-ul DIOSA, și la Cinema Elvire Popesco, tot de la 24.00, unde vor putea fi văzute doar filmele.

Biletele la Trippy Animation Night şi la Creepy Animation Night vor putea fi achiziţonate online, pe www.eventbook.ro, și din cinema, în limita locurilor disponibile. Biletul la Trippy Animation Night costă 15 lei, iar biletele la Creepy Animation Night sunt în valoare de 30 de lei, la Cinemateca Eforie, și de 20 de lei, la Cinema Elvire Popesco.  Accesul minorilor este interzis la ambele proiecţii.

Festival Pass-urile, care asigură accesul la toate proiecțiile și evenimentele din cadrul festivalului, au fost puse deja în vânzare pe Eventbook.ro. Prețul unui Festival Pass este de 150 lei.

Cea de-a douăsprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est va avea loc în perioada 29 septembrie - 8 octombrie 2017 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic și Expirat. Biletele vor putea fi achiziționate în curând pe site-ul www.eventbook.ro și vor fi disponibile, de asemenea, în Cinemateca Eforie și Cinema Elvire Popesco pe toată perioada festivalului.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, membru al reţelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este’n'est, și finanțat de Centrul Naţional la Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România, Centrul Cultural al Municipiului București ARCUB, Institutul Cultural Român, Fundația Japonia.

Parteneri instituţionali: Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative CINETic, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale București, Institutul Francez și Ambasada Franței în România, Forumul Cultural Austriac, Centrul Cultural al Republicii Ungare Balassi Bálint, Goethe Institut, Delegația Wallonie-Bruxelles, British Council, Institutul Cervantes, Centrul Ceh și Institutul Polonez din București.

Partener Prinicipal: Old Mout

Parteneri: Groupama, Cartoon Network, HBO, Veneris, AVIS Rent a Car, Shorts TV, Les Ateliers Nomad, Cărturești, FASON by Cristina Grama

Parteneri media: Radio Guerrilla, BlitzTV, Radio România Cultural, Vice, Cinemagia, The Institute, IQads, proanimatie.ro, AaRC.ro, Scena9, LiterNet, FEEDER.ro

 

Alte știri din cinema

Jake Gyllenhaal ar putea să îl înlocuiască pe Ben Affleck în rolul lui Batman

Collider scrie că decizia de a-l înlătura pe Affleck din serie a fost luată la începutul lui 2017, după ce un anunţ oficial a fost amânat până la premiera Justice League, pentru a evita publicitatea negativă

Kidman îl recompensează cu 600.000 de dolari pe soț pentru fiecare an împreună

Surprinzătoarele acorduri prenupţiale ale celor mai bogate cupluri ale Americii

Afară cu Johnny Depp din distribuția Fantastic Beasts, cer fanii seriei Harry Potter

Criticii lui de pe reţelele de socializare dau ca exemplu înlăturarea lui Kevin Spacey din filmul All the Money in the World

James Franco devine supererou. Va fi Madrox, the Multiple Man

Studiourile Fox extind saga mutanţilor şi a supererolilor Marvel

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells