L-ai văzut recent în To Rome with Love, cel mai nou film al lui Woody Allen, şi cu siguranţă ţi-ai amintit de italianul plin de energie, câştigător de Oscar pentru drama sa La Vita e bella. Cum Roberto Benigni împlineşte mâine 60 de ani, îţi trecem în revistă cariera lui impresionantă şi-ţi dezvăluim şi de ce s-a înconjurat de tăcere în ultima vreme...
Noi îl ştim de la mijlocul anilor '90, când ne-a plăcut la nebunie în Monstrul, o comedie trăsnită în celebru-i stil cât se poate de trăsnit. Dacă nu-l ştii, poate-l cauţi. Nu trebuie să-ţi spunem decât că aventurile lui Loris, un tânăr angajat al unui magazin bănuit de cei din jur că ar fi un criminal în serie, a devenit cel mai popular film italian al tuturor timpurilor, detronat din topul încasărilor de probabil cel mai cunoscut film al actorului, scenaristului şi regizorului, La vita e bella.
Bineînţeles, Benigni era cunoscut dinainte de anii '90 în Italia. A devenit popular cu o serie de piese de teatru, dar senzaţie face în serialul TV Onda libera, oprit din cauza cenzurii. Ca să-ţi faci o idee, unul dintre momentele cu Benigni este un imn al... defecării. Prima încercare pe marele ecran o face în 1977, în Berlinguer ti voglio bene. De politicianul Enrico Berlinguer se leagă şi un alt moment important din cariera comedianului. Prezent la un eveniment al partidului comunist italian, al cărui simpatizant era, Benigni îl ridică pe umeri pe liderul partidului, Enrico Berlinguer. Este un punct de referinţă în evoluţia comportamentului politicianului italian, până atunci foarte sobru şi respectabil, gestul lui Benigni iscând o adevărată dezbatere în presă şi făcându-i pe politicieni să-şi dea seama că un comportament mai apropiat de alegători i-ar putea face mai populari.
L'altra domenica, serial difuzat timp de trei ani în a doua jumătate a anilor '70, îl face şi mai popular, Benigni interpretând un critic de film care-şi scrie cronicile fără să vadă şi filmele analizate (te asigurăm că noi la Cinemagia nu facem asta). Debutează ca regizor în 1983, cu Tu mi turbi. Este prima colaborare cu soţia sa Nicoletta Braschi, pe care o va iubi de nenumărate ori în filmele viitoare, inclusiv în La vita e bella.
În 1986 joacă pentru prima oară într-un film al lui Jim Jarmusch, Down By Law. Va repeta colaborarea în 1991, în Night on Earth, dar şi în foarte cunoscutul Coffee and Cigarettes (2003). Celebritatea lui Benigni în lumea filmului primeşte o nouă confirmare în 1990, când este ales să facă parte din juriul celei de-a 40-a ediţii a festivalului internaţional de film de la Berlin. Joacă pentru Blake Edwards şi Federico Fellini şi continuă o serie de colaborări de succes cu scenaristul Vincenzo Cerami. Din această serie face parte şi Monstrul, care i-a făcut pe critici să-l compare pe Benigni cu Buster Keaton şi Charlie Chaplin, deşi cronicile americane nu s-au grăbit deloc să laude filmul.
Celebritatea mondială o capătă în 1997, când lansează tragicomedia La vita è bella. Filmul şochează cu tratarea în cheie comică a uneia dintre marile tragedii ale omenirii, Holocaustul. În rolul unui evreu italian care face tot posibilul să-şi menajeze fiul după ce amândoi ajung într-un lagăr de concentrare nazist, înfăţişându-i situaţia sub forma unui joc extrem de complicat, Benigni devine al treilea actor laureat cu Oscar într-un rol vorbit într-o altă limbă decât engleza. Nominalizat la şapte categorii în 1999, La vita è bella câştigă şi statueta pentru Cel mai bun film străin. Nebun de bucurie când primeşte prima statuetă a serii, Benigni devine protagonistul unuia dintre cele mai gustate momente din istoria Oscarurilor: se îndreaptă spre scenă ţopâind pe spătarele scaunelor celorlalţi invitaţi ai galei.
Dar seria de succese nu continuă la nesfârşit. În 2002 regizează şi joacă în Pinocchio, cel mai scump film italian realizat vreodată până la momentul respectiv. Producţia are succes în Italia, dar nu şi în SUA, cu critici dezastruoase şi o Zmeură de Aur pentru Benigni. Ultimul său film regizat e La tigre e la neve, apărut în 2007.
De atunci, Benigni face senzaţie cu one man show-ul său TuttoDante, care porneşte de la Divina comedie a poetului italian pentru a comenta ironic realităţi prezente ale Italiei. Interpretat în multe oraşe ale Italiei, se crede că numărul de spectatori a depăşit un milion. Mai mult de zece milioane de italieni au urmărit versiunea pentru micul ecran a show-ului, difuzată de Rai Uno în noiembrie 2007. Benigni şi-a adus creaţia şi în Statele Unite, unde face un turneu în 2009. Merge mai departe în Canada şi Argentina.
Poate că şi-a luat întrucâtva rămas bun de la marele ecran, dar cu siguranţă vom mai auzi de Roberto Benigni.
Părerea ta
Spune-ţi părerea