Monştrii din Hotel Transylvania, în două noi imagini din film

de Cristina Grigore în 14 Mar 2012
Monştrii din Hotel Transylvania, în două noi imagini din film

Dracula revine pe marile ecrane într-o serie de aventuri animate şi pline de haz, aflate în regia lui Genndy Tartakovsky (Star Wars: Clone Wars). Dacă până acum nu am putut vedea din Hotel Transylvania decât unele imagini-concept sau în fotografii de mică rezoluţie, iată că de această dată putem să admirăm pe îndelete personajele cheie din film, în primele fotografii oficiale lansate.

În această peliculă, Dracula (a cărui voce va fi Adam Sandler) este conducătorul unui hotel de cinci stele în care monştrii se pot relaxa şi pot fi ei înşişi fără a fi deranjaţi de prezenţa vreunei fiinţei umane. Printre creaturile invitate să îşi petreacă vremea la hotel şi să scape de torţele aprinse, usturoi sau gloanţe sunt Frankenstein (Kevin James), omul invizibil Griffin (David Spade), vârcolacul Wayne (Steve Buscemi) cu soţia sa, Wanda (Molly Shannon) şi Murray, mumia (Cee Lo Green). 

Evenimentul special la care sunt invitaţi să participe este aniversarea zilei de naştere a lui Mavis (Selena Gomez), fiica lui Dracula, care urmează să împlinească 18 ani. Organizarea petrecerii este însă dată pe peste cap de sosirea la hotel a unui tânăr bărbat (Andy Samberg), care se îndrăgosteşte de Mavis. Prezenţa lui îi nelinişteşte pe monştri şi îl pune în dificultate pe Dracula, care caută cu disperare o cale de rezolvare a „problemei umane”.

Hotel Transylvania va fi lansat în România pe 19 octombrie 2012.



Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
marius93 pe 14 martie 2012 09:11
Foarte tare :)) Cu siguranta cea mai trrasnita animatie din 2012.
Bayard pe 14 martie 2012 11:38
Pare dragut :) ....
catasmile17 pe 14 martie 2012 14:31
Interesant !!! Cred ca va o animatie superba :) abia astept sa o vad
legolas05 pe 14 martie 2012 16:55
frumoase poze,sper sa fie o animatie faina
CosminHorrorMaster pe 14 martie 2012 17:17
Vreau sa vad.
xerses pe 14 martie 2012 20:54
Va fi cu siguranta o animatie iubita.
alex_il_fenomeno pe 19 martie 2012 15:50
pacat ca nu s-a facut film artistic , ci o animatie ...
andyLOL pe 20 iulie 2012 18:05
pare un film bun...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells