Monologul dur din deschiderea galei al Tiney Fey și al lui Amy Poehler a fost dușul rece pentru Globurile de Aur

de Marina Florea în 2 Mar 2021
Fey a reamintit spectatorilor că premiile sunt o instituție superficială, una construită de către Hollywood, însă a recunoscut importanța includerii persoanelor de culoare

În săptămâna premergătoare ceremoniei Globurilor de Aur, HFPA (Hollywood Foreign Press Association) a fost criticată de către zeci de actori de primă mână care au cerut socoteală pentru lipsa, cu desăvârșire, a membrilor de culoare. HFPA a fost, pe bună dreptate, criticată de către staruri și de către organizațiile din domeniu, și cu toate astea nu se așteptau la cuvintele aspre de la cei mai noi critici: Tina Fey și Amy Poehler, gazdele ceremoniei distanțate social de anul acesta, care n-au făcut economie de critici atunci când au caracterizat asociația ca fiind „mult prea lipsită de culoare”.

După o săptămână de controverse, Fey și Poehler au criticat HFPA pentru absența cu desăvârșire a membrilor de culoare.

În monologul de deschidere, Fey și Poehler au reflectat asupra controversei săptămânii. „HFPA este alcătuită din aproape 90 de ziariști, nici unul de culoare”, a glumit Poehler. „Spunem în jur de 90 pentru că dintre ei unii sunt doar fantome, și se zvonește că membrul din Germania e un cârnat”.

Iată și realitatea: nici măcar unul dintre cei 87 de membri ai HFPA nu este de culoare. „Nu există membri de culoare ai HFPA”, a confirmat Fey. „Știm că locul de muncă este bucătăria unui McDonald's din Franța, dar trebuie să schimbați asta”.

Către finalul deschiderii, Poehler a comentat că „un număr de actori de culoare și de proiecte conduse de persoane de culoare au fost trecute cu vederea”.

Fey a reamintit spectatorilor că premiile sunt o instituție superficială, una construită de către Hollywood, însă a recunoscut importanța includerii persoanelor de culoare, și a făcut un apel la schimbare către HFPA. „Chiar și în lucruri neimportante, diversitatea contează, și iată, nu există membri de culoare în Hollywood Foreign Press”, declara Fey.

Fey și Poehler s-au alăturat lui Kerry Washington, JJ Abrams, Jurnee Smollett, Jennifer Aniston, Damon Lindelof, Alyssa Milano, Simon Pegg, Rashida Jones, Ellen Barkin, și Shonda Rhimes, care au criticat HFPA, afișându-se cu hashtag-ul #TimesUpGlobes, care a fost în trend întreaga săptămână.

Joi, HFPA s-a angajat să facă o schimbare în ceea ce privește membrii săi, declarând oficial: „Ne angajăm să ne asigurăm de faptul că alcătuirea organizației noastre reflectă alcătuirea comunităților din întreaga lume care îndrăgesc filmul, televiziunea, și a artiștilor care îi inspiră și educă. Înțelegem că este necesar să aducem membri de culoare, ca și membri provenind din alte minorități, și vom lucra ca imediat să facem un plan de a atinge aceste obiective cât de curând se poate...”

La ceremonie, trei membri ai HFPA au apărut pe scenă făcând un mea culpa chinuit și spunând: „Ca în film și televiziune, reprezentarea persoanelor de culoare este esențială. Trebuie să avem ziariști de culoare în organizația noastră”.

Totuși, să nu ne facem speranțe. După înțepătura lui Fey și a lui Poehler, primele premii ale serii, pentru Cel mai bun actor în rol secundar, au mers către Daniel Kaluuya (actor de culoare) pentru rolul său din Judas and the Black Messiah. Atunci când acesta descria rolul său din film, cel al lui Fred Hampton, un activist civic al Panterelor Negre asasinat de către FBI, Kaluuya nu a putut vorbi, microfonul său fiind, aparent, pus pe mute. „Ați jucat murdar!”, a strigat atunci când microfonul a pornit. Așa a și fost, comentează publicația Esquire.

Exploreaza subiecte similare:

Daniel Kaluuya, Tina Fey, Amy Poehler

Alte știri din cinema

Joker-ul: de ce este el unul dintre cei mai mari inamici ai lui Batman

Detalii despre captivantul Joker şi magistrala interpretare a lui Heath Ledger

Knives Out va avea mai multe continuări. Cine a pus mâna pe contractul de aproape 500 milioane de dolari

Singura constrângere contractuală este ca Daniel Craig să joace în sequel-uri

Cumberbatch face apel la președintele Biden să închidă închisoarea Guantanamo

„Au suferit destui”, spune actorul după lansarea filmului The Mauritanian

Serialul dramă Pe viață (For Life), din 12 aprilie, la AXN

Drumul de la o condamnare pe viață la o carieră în avocatură - povestea lui Isaac Wright Jr., sursa de inspirație pentru serialul Pe viață (For Life)

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bethwalters pe 15 martie 2021 23:51
Este un privilegiu să împărtășești lumii această mărturie miraculoasă. Sunt Beth Walters din Anglia. Soțul meu a divorțat de mine cu 4 luni în urmă și am fost plin de remușcări pentru că nu știam ce să fac pentru a modifica problemele cu soțul meu. Am căutat ajutor pe internet cu privire la modul în care aș putea obține ajutor în căsnicia mea și am descoperit martori minunați despre VRAJA DE IUBIRE SĂNĂTOSĂ care a fost progresivă cu vrăjile sale. Am luat legătura cu el și iată că Dr.Wealthy mi-a spus că îmi va pregăti o vraja care să-l aducă înapoi pe soțul meu. Eram sceptic, dar nu aveam altă opțiune decât să lucrez cu el. 2 zile mai târziu, soțul meu m-a sunat că se întoarce acasă și din acea zi și până în acest moment, am trăit pașnic. S-a întors acum cu atâta dragoste și grijă. astăzi mă bucur să vă anunț cu toții că acest jucător de vrăji are puterea de a aduce înapoi iubitorii și cel mai surprinzător lucru este că dragostea noastră este foarte puternică acum, fiecare zi este fericire și bucurie. și Nu există nimic ca a fi cu omul pe care îl iubești. Îl voi recomanda pe Dr.Wealthy oricui are nevoie de ajutor. Dacă aveți vreo problemă, contactați Dr.Wealthy, vă garantez 100% că vă va ajuta !!.

wealthylovespell@gmail.com

Scrieți-l pe Whats-app +2348105150446

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells