Potrivit USA Today, actrița Michelle Williams a primit mult mai puțini bani decât Mark Wahlberg pentru refilmarea unor scene din All the Money in the World. Pelicula a reintrat în producție după ce Kevin Spacey, în urma acuzațiilor de agresiune sexuală, a fost înlocuit cu Christopher Plummer.
În decembrie, Ridley Scott a declarat că actorii vor reveni pe platourile de filmare fără a fi necesare remunerații suplimentare, mai ales că înlocuirea lui Spacey a costat deja pelicula aproximativ 10 milioane de dolari. Unele surse au confirmat însă faptul că Wahlberg și-a negociat reîntoarcerea pe platou și a primit, astfel, în jur de 2 milioane de dolari.
Williams, care nu a avut habar de înțelegerea făcută de actor, și-a confirmat fără vreo condiție reîntoarcerea, de dragul echipei. „Le-am zis că voi face tot ce va fi necesar şi că pot avea şi salariul meu şi vacanţa mea, tot ceea ce au nevoie, pentru că apreciez foarte mult modul în care se implică în această meserie”, a declarat ea. Pentru noua serie de filmări, actrița a primit în jur de 80 de dolari pe zi pentru cele 10 zile de filmare necesare.
Interesant este faptul că ambii actori sunt reprezentaţi de aceeaşi agenţie din Statele Unite, William Morris Endeavour.
Situaţia nu a fost bine primită de colegele de breaslă. Şi unii dintre producători (precum Judd Apatow) au ţinut partea lui Williams.
„Am auzit că ea a primit pentru scenele refăcute 80 de dolari pe zi, în comparaţie cu milioanele lui. Vrea cineva să îmi explice acest lucru ? [..] Mergeţi vă rog şi vedeţi interpretarea ei din All the Money in the World. Este o excelentă actriţă, nominalizată la Oscar şi câștigătoare a unui Glob de Aur. Este în această industrie de 20 de ani. Merită mai mult decât 1% din salariul colegului său de platou”, a scris pe contul său de Twitter Jessica Chastain.
În All the Money in the World, un adolescent este răpit, iar mama sa (Williams) încearcă cu disperare să îl convingă pe bunicul miliardar al acestuia (Plummer) să plătească răscumpărarea. Filmul a primit trei nominalizări la Globurile de Aur. Se lansează la noi pe 2 februarie.
Părerea ta
Spune-ţi părerea