Mașa și Ursul, doi prieteni adorabili, în 600 episoade de aventuri animate, la Minimax

de Cinemagia în 13 Mai 2019
Pe parcursul întâmplărilor presărate cu pozne, glume și farse, Mașa îl va învăța pe Urs să redevină copil

În vacanța de primăvară, copiii au avut parte la Minimax de maratoane „Mașa și Ursul”, dar aventurile celor două îndrăgite personaje animate continuă pe post pe tot parcursul acestei luni, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Micii spectatori au parte, așadar, de 600 episoade de aventuri animate din care se pot inspira pentru jocuri de rol (Mașa se joacă de-a doctorița, de-a gospodina, de-a magicianul etc.), prin care vor conștientiza efectele sau consecințele unei acțiuni asupra altora și își vor explora imaginația. Cei mai mari dintre telespectatori vor retrăi momente din copilărie.

Mașa este o fetiță rusoaică poznașă, curajoasă, cu o poftă nestăvilită de joacă, plină de energie și idei, care trăiește lângă pădure și care se înțelege cu animalele. Printr-un concurs de împrejurări, Mașa ajunge în casa Ursului, unde provoacă un adevărat dezastru. Curând, cei doi eroi vor ajunge buni prieteni, în pofida faptului că fetița e neastâmpărată, iar Ursul va pierde tihna propriului cămin. Pe parcursul întâmplărilor presărate cu pozne, glume, gaguri și farse, Mașa îl va învăța pe Urs să redevină copil.

Pornind de la un basm rusesc, „Mașa și Ursul” este un desen animat popular, canalul de Youtube dedicat fiind printre primele zece cele mai vizionate din lume, iar episoadele au fost traduse în 25 de limbi și difuzate în peste 25 de țări. Minimax difuzează serialul cu dublaj în limba română. Serialul are peste 40 de miliarde de vizualizări prin diversele canale internet de promovare.

### 

Minimax este primul canal educativ pentru copii din România, care promovează un conţinut non-violent şi iniţiază proiecte care vin în sprijinul dezvoltării copiilor. Acesta a început să transmită desene în România începând cu anul 1998. Postul se adresează unui target de vârstă cuprins între 2 şi 12 ani. Minimax promovează o politică de programe diferită de celelalte televiziuni specializate, bazându-se pe desene pacifiste, care au şi o componentă educaţională puternică.

Exploreaza subiecte similare:

Masha i Medved

Alte știri din cinema

Ce spune presa străină despre Once Upon a time in Hollywood, filmul lui Tarantino

Producția cu Leonardo DiCaprio și Brad Pitt va avea premiera în țara noastră pe 9 august

Aladdin, între spectacol vizual şi suicid creativ

Cum poate captiva publicul un film a cărui poveste o cunoşti pas cu pas?

O plimbare cu covorul zburător din filmul Aladdin? Se poate în sala 4DX!

Efectelor de mișcare din sala 4DX, se adaugă intensificarea scenelor muzicale prin mișcările ritmice ale scaunelor, dar și prin efectele de mediu delicate

Filme remarcate la Cannes, Berlin și Sundance, în premieră în competiția BIFF

Cea de-a 15-a ediție a BIFF va avea loc între 24 și 30 iunie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco și Grădina cu Filme – Cinema & More – Creart din București

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells