Maruca Băiașu, Bani negri: „Maria nu alege niciodată scurtăturile”

19 Nov 2020
Scris și regizat de Daniel Sandu, Bani negri (pentru zile albe) are șase episoade. Fiecare episod va fi disponibil săptămânal, începând cu 22 noiembrie, pe HBO GO și la HBO

Maria (Maruca Băiașu) este fiica lui Doru (Alexandru Papadopol) în noul serial HBO  Bani negri (pentru zile albe), ce are premiera pe 22 noiembrie. Parte a generației Z, Maria este o adolescentă inteligentă și ambițioasă, care crede că are întotdeauna dreptate și vede lumea în termeni simpli de bine și rău. Este energică și creativă, iar asta ar putea s-o ducă departe. A inventat ceasul „Imediat”, care „ia în calcul atitudinea balcanică față de punctualitate”.

„La Maria apreciez ambiția și credința în proiectul ei, „ceasul balcanic”, dar și alegerea de a fi corectă și a lua decizii morale în situații în care poate mulți ar spune: 'eh, lasă că merge și așa'. Maria nu alege niciodată scurtăturile, ci încearcă să țintească cât mai sus, bazându-se, în primul rând, pe propriile forțe. Mai departe de asta, publicul va avea ocazia să descopere o tipă sensibilă și - pe alocuri -timidă, iertătoare, dragostoasa, care își dorește să fie aprope de familia ei”, își caracterizează actrița de 20 de ani personajul. 

Calitatea ei principală: nu alege niciodată scurtăturile

„Pentru Măria, punctualitatea e o formă de respect față de cel de lângă ține, ba chiar - în relația cu tatăl ei - un gest subtil de iubire. Maria observă că oamenii din jurul ei au tendința să nu fie foarte punctuali și - cel mai dureros - chiar și tatăl ei îi dă senzația că uită de ea, încalcă promisiuni și ratează momente importante din viață ei. Pentru Maria, lipsa de punctualitate nu este de la sine înțeleasă și nu îmbrățișează niciodată scuze de genul: a fost aglomerat, nu a sunat ceasul, m-am încurcat pe drum etc.”. 

Actrița ar dori să inventeze niște bani care - în momentul în care se dau drept mită (bani negri) - să se topească.

Maruca Băiașu are 20 de ani și s-a născut în București, pe 21 ianuarie 2000. Este studentă în anul III, la UNATC, Actorie. La 15 ani a jucat în primul ei film, Scurtcircuit, în regia lui Cătălin Saizescu și, de-a lungul celor trei ani, a mai colaborat cu colegi de la Regie film.

Regizorul de teatru Vlad Massaci, cu care a lucrat la „Drumeția sau despre sexualitate azi” (Teatrul de Comedie), a dat numărul ei directoarei de castig a serialului Bani negri, Floriela Grapini. 

Ar dori să inventeze niște bani care - în momentul în care se dau drept mită (bani negri) - să se topească. ȘI un taxi zburător „pentru că traficul din București poate deveni înfiorător”.

Sinopsis serial

Cele șase episoade ale serialului spun povestea lui Doru și Ionel, doi tehnicieni de semafor care glumesc într-un bar pe seama ideii de a manipula traficul pentru a jefui o dubă blindată aparținând uneia dintre băncile principale din oraș. În cele din urmă, împotriva voinței lor, ajung să comită acest furt. Toate instituțiile de la care cer ajutor se arată, de fapt, dornice să participe la înfăptuirea jafului și să primească o parte din bani. Cei doi eroi ghinioniști luptă să găsească o cale de mijloc între moralitate și dorința de a supraviețui.

Alte știri din cinema

Actorul din rolul lui Darth Vader a încetat din viață

Dave Prowse, britanicul din Bristol și fost culturist, devenit celebru pentru rolul lui Darth Vader din originalul trilogiei Războiul Stelelor, a murit la vârsta de 85 de ani

Procesul celor şapte din Chicago: caracatiţa abuzurilor

Când protestele supără puterea, în 1968 şi 2018

Relevanța Globurilor de Aur, readusă în discuție de acuzele că organizația care le decernează e „un cartel”

Plângerea ziaristei atrage atenția asupra unor manevre de culise și trezește semnale de alarmă

Avalanşă de nominalizări la Oscar 2021 pentru Netflix?

Gigantul media ar putea primi cel puţin cinci nominalizări la Oscarul pentru Cel mai bun film

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells