Martin Scorsese explică de ce The Irishman nu putea fi serial TV

de Cristina Grigore în 2 Dec 2019
Filmul a fost persiflat online din cauza duratei sale mari

Noul film al lui Martin Scorsese, The Irishman, a generat mai multe discuții în mediul online, iar unele dintre ele (devenite chiar meme) s-au referit la durata sa, neobișnuit de mare pentru un lungmetraj. Cineastul a explicat într-un interviu acordat entertainmentweekly.com de ce nu a vrut să ia în considerare transformarea poveștii într-un serial TV.

„Ai putea spune «Aceasta este o poveste lungă, o poți spune pe parcursul a două sezoane» - am văzut că a menționat cineva lucrul acesta. Dar eu zic nu, categoric nu. Nici măcar nu m-am gândit la așa ceva. Deoarece scopul acestui film este acea acumulare a detaliilor. Până la finalul peliculei devii conștient de acest efect cumulativ; poți cuprinde într-o singură vizionare evoluția poveștii, de la început la sfârșit, dacă asta îți dorești. Un serial este grozav, este minunat, poți dezvolta personaje și linii de acțiune, poți crea lumi. Însă povestea aceasta nu era pentru așa ceva”, a arătat Scorsese.

The Irishman, cu Robert De Niro, Al Pacino și Joe Pesci în distribuție, ține 3 ore și 29 de minute. A debutat pe platforma de streaming Netflix pe 27 noiembrie.

Exploreaza subiecte similare:

Martin Scorsese, The Irishman, Robert De Niro, Al PAcino, Joe Pesci

Alte știri din cinema

Halle Berry renunţă la un rol trans după reacţiile categorice ale comunităţii LGBT

Declaraţiile actriţei cu privire la personajul ei au înfuriat comunitatea

HBO, Netflix şi Showtime s-au bătut pe drepturi: 7 noi filme şi seriale bazate pe jocuri video

Aventură şi acţiune, dar şi sondarea a ceea ce ne face umani, în noile proiecte

Anul premierelor la TIFF, în Zilele Filmului Românesc

Un număr record de filme româneşti, 21 de lungmetraje şi 16 scurtmetraje, la TIFF 2020

Brad Pitt, călătorie explozivă cu trenul într-un nou film

Actorul recent recompensat cu Oscar va juca în ecranizarea unui roman japonez

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ishmael pe 3 decembrie 2019 09:19
astia care persifleaza online sigur nu au vazut Ben Hur, Cleopatra, Cele zece porunci, Titanic etc si alte filme lungi

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells