Marion Cotillard, pe care ai văzut-o recent în Contagion şi care va juca într-un multaşteptat film al anului viitor, The Dark Knight Rises, pare a fi în ultima vreme unul din numele preferate ale Warner Bros., studioul distribuind-o acum într-un alt film al său, o poveste medievală de amploare intitulată Arthur and Lancelot.
Aşa cum menţionează cei de la Vulture, Cotillard este în negocieri pentru rolul Morganei, sora vitregă a regelui Arthur, o vrăjitoare ce ar putea fi unul din antagoniştii peliculei. Actorul care-l va întruchipa pe Arthur este Kit Harington, interpretul lui Jon Snow din serialul Game of Thrones, în timp ce partitura lui Lancelot îi va reveni lui Joel Kinnaman, cunoscut dintr-un alt serial recent, The Killing.
Mentorul actriţei franceze ar putea fi, în film, Gary Oldman, al cărui nume a fost vehiculat pentru rolul faimosului vrăjitor Merlin.
Arthur and Lancelot va fi regizat de Steven Soderbergh după un scenariu imaginat de David Dobkin (The Change-Up, Wedding Crashers).
Părerea ta
Spune-ţi părerea