Joi dimineață a avut loc la Cannes vizionarea de presă a filmului Bacalaureat, scris și regizat de Cristian Mungiu, film aflat în cursa pentru Palme d'Or 2016. Filmul urmărește tribulațiile sufletești ale unui tată (Adrian Titieni) care încearcă să-și mențină fiica (Maria Drăguș) pe drumul către studii universitare departe de țară, la Londra, acum că un accident întâmplat chiar în preajma examenului ei de Bacalaureat le dă viața peste cap.
Mungiu își plasează povestea într-un oraș de provincie, în zilele noastre, fiind interesat de evoluția relației dintre tată și fiica lui, în condiții dintre cele mai dure.
Vineri, 20 mai, o cunoșteam pe Maria Drăguș, cu ocazia unui interviu/press junket ce a avut loc în Salon des Ambassadeurs, la cel de-al treilea etaj al Palatului Festivalului de la Cannes. A fost interesant să fiu la masă cu jurnaliști asiatici și europeni - provenind din Ungaria, Spania etc.
Cunoșteai orașul în care s-a turnat filmul, înainte să înceapă filmările?
Maria Drăguș: Nu îl cunoșteam înainte să începem să filmăm acolo. Orașul cândva a găzduit industria chimică, dar oamenii au plecat după 1989 iar acum este aproape gol și este cadrul perfect pentru film, cu atâtea case goale. Oamenii au plecat de acasă și nu s-au mai întors.
Este un oraș românesc tipic românesc?, a întrebat o jurnalistă din Spania.
Maria Drăguș: Locul este plasat în Transilvania. Da, este tipic. Oamenii nu au bani, politica este absurdă, iar oamenii încearcă să își facă un rost și de aceea pleacă. Sate goale, cu oameni care nu au de lucru sau vârstnici. Bine, nu toată România e așa, însă este o viață grea.
Care este cel mai important lucru pe care părinții tăi te-au învățat despre România?, o întreb pe tânăra actriță
Maria Drăguș: Părinții mei m-au crescut în spiritul culturii românești. Nu m-au învățat ceva anume, dar faptul că am crescut cu părinți est-europeni mă face să mă simt din Europa de Est. Și cunosc într-adevăr acest mecanism al corupției, care se poate rezuma la o atitudine de genul: mă ajuți, te ajut. Asta pentru că noi contăm foarte mult unii pe alții. Este un anumit tip de relație între membrii comunității, diferită de cea din Occident unde pot să spună „Nu mai am nevoie de tine”, pentru că au bani și își permit să o facă. Și legăturile de familie sunt puternice. Părinții mi-au arătat că sunt alături de mine orice aș alege să fac, orice drum aș alege în viață. M-au mai învățat ceva: faptul că trebuie să muncesc mult, mai ales ca artist (și părinții mei sunt artiști), ceea ce este un lucru foarte românesc: să muncești din greu. Chiar dacă m-au asigurat de susținerea lor, mi-au pus în vedere mai ales să muncesc din greu.
Cum ai descoperit România atunci când ai revenit prima dată?
Maria Drăguș: Când eram copil, reveneam în țară des, cam trei luni pe an, vara, lângă Galați, în casa bunicilor. Chiar dacă nu locuiam acolo permanent, am petrecut mult timp acolo, copil și ca adolescent.
Pentru a intra în personajul din film, cât timp ai petrecut cu actorii-părinți din film?
Maria Drăguș: După ce Adrian [Titieni - n.red] a intrat pe ușă, deja am devenit o familie. Imediat ce am stabilit cu Cristian [Mungiu - n.red] că voi lua rolul, am început să testăm diverși actori pentru rolul tatălui, și atunci când Adrian a apărut am știut că este actorul potrivit pentru că avea, încă de la început, acea atitudine și acea energie. Este un om bun, atent, modest, și un actor extraordinar. Mi-a plăcut într-adevăr să joc cu el. Și el și Lia, mama, care a fost cândva studenta lui Adrian, au fost deschiși și m-au ajutat mult.
Cât de mult timp ați făcut repetiție?
Maria Drăguș: Am făcut repetiție cu o săptămână înainte de filmări. Am filmat cu un cameraman, am filmat cu un coregraf, pentru a pune la punct timingul. Am învățat inclusiv să merg pe motocicletă. A fost interesant! Am avut un instructor, pentru că nu am permis.
Ce părere ai despre personajul tatălui? Tu ai copiat vreodata la examene?
Maria Drăguș: Este un om atent, amabil, însă de aici lucrurile o iau razna. Nu știu dacă vreodată am copiat la un examen. Am avut profesori indulgenți în școală, care au fost foarte respectuoși cu mine, așa că nu am avut nevoie să copiez sau să îmi aranjez examen. Însă înțeleg gestul tatălui, mai ales că tatăl meu, care era în public [la proiecția de gală a filmului - n.red, mi-a spus] - „atâtea lucruri pe care le face personajul tatălui le-aș face și eu la rândul meu”. De aceea este o poveste universală: oamenii înțeleg de ce tatăl face ceea ce face. Uneori, e fascinant să joci necinstit.
De ce s-a ales acea regiune a României?
Maria Drăguș: Lui Cristian (regizorul) îi place, de aceea a ales locul când a scris scenariul. A vrut chiar să tragă o scenă din După Dealuri acolo. Nu are nicio legătură originea mea cu locul în care este plasată acțiunea. Orașul era perfect pentru un platou de filmare: casele erau goale, lumina era perfectă fiind mai degrabă întunecat.
De ce credeți că cinematograful românesc, cu regizori precum Mungiu sau Radu Muntean, este așa de popular?
Maria Drăguș: În primul rând, în România nu se fac multe filme, și nici nu există o industrie TV precum în Germania sau în altă parte, așa că regizorii trebuie să fie foarte ambițioși ca să își poată urma visul. Există un număr de coproducții, dar ca să reușești trebuie să fii foarte bun. Și este loc doar pentru o mână de oameni. Există multe povești care așteaptă să fie spuse. Și este și o cultură interpersonală: oamenii se bazează foarte mult unii pe alții, au nevoie să conteze unii pe alții. Iar regizorii români sunt artiști, oricum.
Care este backgroundul familiei tale și al tău?
Maria Drăguș: Tatăl meu este român, mama germană, tatăl meu a venit în Germania în anii 80, am crescut în Germania, dar a fost o oportunitate că am crescut printre alte familii românești - cam cinci familii care aveau toate copii și creșteam cu toții ca o mare familie. Mama, din Germania, a învățat româna de la tata, așa că nu am pierdut legătura cu limba română. Mă consider o româncă pentru că așa mă simt, deși mai ales în generația mea mulți tineri pleacă din țara lor.
Eu nu mi-am dorit din prima să devin actriță. M-am pregătit inițial pentru a deveni balerină, am făcut școala de balet timp de șapte ani, și apoi mi-am echivalat studiile și am început să înțeleg ce anume înseamnă cinematograful european. Mi-a plăcut și m-a prins, am început să lucrez tot mai mult și să descopăr diverși regizori, diverse moduri de a lucra, diverse moduri de a spune o poveste. L-am cunoscut apoi pe Cristian (Mungiu) și maniera lui de a face filme. Pe când eram la școala de balet erau profesori și cursanți din diverse țări, aveau accente diferite, așa că mi-a fost foarte ușor să mă adaptez. Deși nu fac din asta o ambiție, mi-ar plăcea să lucrez în America dacă se ivește oportunitatea, dar aș vrea să aleg povestea potrivită pentru că nu vreau să accept orice. Am prieteni din Australia care fac asta. Acum, simt că locul meu este în Europa.
Cum l-ai cunoscut pe Haneke? Jucai pe atunci?
Maria Drăguș: Am început să joc de la 11 ani, atunci am apărut pentru prima oară într-un film. Apoi am început să colaborez cu impresarul meu și așa s-a făcut legătura, fiindu-mi propus să particip la casting. Așa am ajuns A1, primul dintre copiii care urmau să joace în film (după mine au mai venit 7000 de copii) și a fost ceva nebunesc, pentru că la un moment dat erau pe punctul să mă respingă, apoi am revenit la insistența lui Haneke. După 6 luni de casting, m-a ales. Nu știam cine e Haneke, nu mai văzusem vreun film de-al lui, aveam 13 ani. Auzeam tot felul de povești înspăimântătoare despre cum se poartă cu actorii pe platou, am mers cu frica în sân. Însa a mers grozav, am descoperit în regizor un om incredibil de amuzant și cu umor. Cu el însă este „da sau nu”. Însă pentru mine nu a fost greu, pentru că venind din lumea dansului eram obișnuită cu critica. Am văzut filmul Panglica albă la proiecția de la Cannes și mi s-a părut incredibil. Am fost surprinsă, filmul a depășit orice așteptări. Nici nu știam că evenimente precum cele descrise în film au avut într-adevăr loc. Tatălui meu îi plăceau filmele clasice, așa că am vizionat cu el filme italiene de artă, însă până acum nu am mai văzut un film de artă contemporan. Am fost uimită de faptul că nici pe mine nu mă mai recunoșteam, într-atât regizorul îndreptase actorii către roluri.
În filmele lui Haneke, lumina și imaginea joacă un rol foarte important. V-au luat aceste pregătiri din timpul vostru în fața camerei?
Maria Drăguș: Nu, niciodată. Sunt foarte punctuali, nu trebuie să așteptăm. Ca și Mungiu, Haneke știe să aranjeze aceste lucruri în spatele scenei, astfel încât să se poată concentra pe munca cu actorii. Nu ajungi să fii distras de asemenea lucruri pe platou, și nu am simțit că ar trebui să fac vreun compromis cu așa ceva. Cristian, care a lucrat cu Oleg Mutu, acum lucrează cu Tudor Panduru, care e foarte bun.
Unde locuiești acum?
Maria Drăguș: În Berlin. Și m-am născut la Dresda, dar în comunitatea românească. În film, tatăl vrea ca fiica lui să plece din România, pentru că nu vede aici pentru ea niciun viitor, de aceea vrea ca ea să studieze la Londra. Este o situație foarte comună pentru români să vrea să plece, este un curent în toate țările est-europene, deși există chiar și în țări precum Germania. Însă în România, cum li se întâmplă verilor mei de exemplu, asta se întâmplă pentru un motiv clar: vrei să faci ceva, dar nu ai perspective, ți se impune o limită. Nu am viața pe care o doresc, cum o doresc. Însă chiar în clipa asta viața în România se schimbă puternic, oamenii ies în stradă pentru drepturile lor, deci există speranță. Oamenii încearcă să își facă țara așa cum și-o doresc. De la românii precum tata, care au plecat în preajma Revoluției, știu că ei doreau să plece cât mai repede.
Tatăl meu mi-a spus că, după ce și-a creat o siguranță a vieții în străinătate, nu ar accepta să se întoarcă în România. Și, după un timp, nu mai înțelegi țara. Eu când mă întorc în România mă adaptez repede, însă tata, la întoarcere, nu mai găsește țara din care a plecat. Mă bucur că nu a trebuit să aleg între a pleca și a rămâne, și că a am avut mereu perspective, precum personajele din film, însă știu ce dificultăți aveau tinerii ca mine din România.
Însă și plecarea este o alegere, o opțiune...
Maria Drăguș: Cu siguranță este o alegere, și ești nefericit dacă alegi să fii nefericit. Mulți prieteni sunt fericiți cu viața din România și nu simt presiunea aceea pe care o simt personajele din film. Însă există cazuri și cazuri. Este o alegere să trăiești într-o parte sau în alta. Și în Germania poate să fie greu. Crescând în Germania, aveam multe perspective, însă nu înseamnă că mi s-a pus totul pe tavă.
Cum e relația părinte - copil din perspectiva personajului tău?
Maria Drăguș: Mă regăsesc în ea foarte mult, pentru că în fond i-am trăit povestea și am simțit că are dreptul să ia propriile decizii. Părinții văd peste tot obstacole și vor să-și protejeze copilul. Și cred că oricine se poate pune în pielea personajului meu. A existat un moment interesant cu în Deer Hunter, atunci când personajul se împușcă.
Care ar fi un asemenea moment interesant pentru tine în istoria cinematografului?
Maria Drăguș: E o întrebare bună. Cred că ccea cu Romi Schneider și Alain Delon, atunci când ea sare în bazin pentru prima oară.
După Haneke și Mungiu, cine urmează?
Maria Drăguș: Am filmat ceva până acum câteva zile, am venit direct de pe platouri. Este un film de epocă plasat în sec. XVIII. Nu știu ce urmează, însă nu există ceva deja stabilit.
