Margot Robbie este „copilul rebel” în noul trailer pentru Babylon

de Gloria Sauciuc în 29 Nov 2022
Bradd Pitt, Samara Weaving și Diego Calva joacă și ei în acest film de epocă semnat Damien Chazelle, care ajunge în sălile de cinema pe 23 decembrie

Actrița nominalizată la Oscar joacă rolul copilului teribil și actriței în devenire Nellie LaRoy, în filmul de epocă plasat în anii 20 Babylon, pentru care tocmai am primit un nou trailer. Personajul este un amalgam din mai multe staruri ale anilor 1920, notează indiewire.com: Clara Bow, Jeanne Eagels, Joan Crawford și Alma Rubens. Pusă pe devenit vedetă, Nellie se întâlnește cu un star trecut de prima tinerețe, Jack Conrad (Brad Pitt), personaj inspirat de John Gilbert, Clark Gable și Douglas Fairbanks, scrie indiewire.com.

Filmul este plasat în Los Angeles-ul anilor 1920, iar în rolurile principale apar Pitt, Robbie și Diego Calva, alături de Jovan Adepo, Li Jun Li și Jean Smart.

O poveste despre ambiție nemăsurată și despre excese, Babylon urmărește mărirea și căderea a mai multor personaje într-o perioadă de decadență și de depravare de la începuturile Hollywood-ului. Din distribuție mai fac parte Samara Weaving, Li Jun Li, Katherine Waterston, Olivia Wilde, Spike Jonze, Lukas Haas, Jovan Adepo, Tobey Maguire (care semnează și producția executivă), și basistul Red Hot Chili Peppers -  Flea. Max Minghella joacă rolul singurului personaj real - directorul de studio Irving Thalberg.

Regizorul Chazelle (La La Land) semnează scenariul și regia filmului, pe care îl descrie drept „o odă adusă Vestului Sălbatic al nebunilor ani 1920).

Robbie a descris filmul drept „cel mai greu” la care a lucrat vreodată, caracterizându-se pe sine drept „masochistă”: „Este epuizant. Mi-a luat totul”, își descria Robbie personajul. „Scria pe coperta scenariului: `Cere-le mereu maximă atenție`. Ea (personajul) mi-a cerut totul, fizic și emoțional. Până la finalul primei săptămâni de filmări, am venit acasă și am spus: `A fost cel mai greu la care am lucrat`. Filmul ăsta e ceva. Damien are așteptări așa de mari de la tine ca actor...”

Colegul de platou Eric Roberts, care joacă rolul tatălui lui LaRoy, a comparat jocul lui Robbie cu cel al lui Elizabeth Taylor în Who's Afraid of Virginia Woolf?

Babylon va avea premiera în sălile de cinema pe 23 decembrie.

Exploreaza subiecte similare:

Babylon, Margot Robbie

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells