Mame paralele: constanta lui Almodóvar

de Mihai Șerban în 28 Mar 2022
Ultimul film al lui Pedro Almodóvar leagă povestea unui schimb accidental de copii de războiul civil din Spania

La cei șaptezeci de ani ai săi, Pedro Almodóvar încă stăpânește melodramele lui frizzante, încă surprinde emoțiile cameleonice înscrise pe chipurile unor femei bântuite de propriile secrete, la care mai adaugă, probabil și în virtutea vârstei sale, și acest nou interes pentru trecutul fascist al Spaniei. Și, mai ales, pentru dezgroparea lui. La propriu.

Fotografa Janis (Penélope Cruz), botezată de mama ei hipioată după Janis Joplin, nu și-a cunoscut tatăl. De vreo trei generații încoace, în familia ei au fost numai mame singure. Mai întâi bunica, apoi mama, apoi ea. Iar în această tradiție, se poate lipsi foarte bine de un bărbat. Nu trebuie să se complice cu arheologul Arturo (Israel Elejalde), tatăl viitorului ei copil, un bărbat însurat pe care Janis l-a cunoscut la o ședință foto și care i-a promis că o poate ajuta cu deschiderea unui sit pentru a recupera rămășițele unor săteni măcelăriți în timpul războiului civil și aruncați într-o groapă comună. Altruismul istoric față de rudele victimelor este pretextul ideal pentru o scurtă aventură de Madrid între cei doi. Însă Janis se apropie de cincizeci de ani și e ultima ei șansă de a mai avea copii. Accidentul lui e miracolul ei.

Nouă luni mai târziu, Janis împarte salonul maternității cu Ana (Milena Smit), o adolescentă care urmează să fie tot o mamă singură, doar că ea a rămas însărcinată în urma unui accident cu mult mai grav. După nașterea în paralel, apar și primele dubii ale lui Janis vizavi de biologia mamă-fiică. Nu e o îndoială tocmai imprevizibilă, dar Almodóvar știe cum să îi amâne efectele. Că împarte firul în patru pentru a păstra suspansul e secundar. Cu, de pildă, subplot-ul Teresei, nama Anei, care a fost nevoită să își sacrifice cariera de actriță ca să își crească fiica. Acum, Teresa e în plină ascensiune pe scenă. Exact când fiica ei încă adolescentă și încă mult prea necoaptă pentru a fi mamă are mai mare nevoie de ea.

Pe măsură ce Janis devine tot mai sigură că micuța Cecilia nu e fiica ei, relația ei cu Ana devine o ecuație cu multe necunoscute. În tot cazul, așa cum remarcă și Peter Bradshaw în The Guardian, cele două nu sunt chiar mame paralele, ci mai degrabă convergente. Paralele ar însemna să nu se atingă niciodată. Ori ele intră într-o simbioză în toată regula. Sigur, în esență, tot paralele rămân.

În cheia aceasta de melodramă turată la maxim, Penélope Cruz reușește să întrupeze un personaj dificil, încercând să îi păstreze acea umanitate a antieroului care ne ține cu sufletul la gură. Iar partenera ei de joc, Milena Smit, o completează cu o personalitate mai frustă, mai ingenuă, dar totuși la fel de misterioasă pentru noi. Secretele ei ne rămân parcă mai ocultate, chiar dacă o cunoaștem mai bine și prin intermediul mamei ei.

Almodóvar creează o atmosferă de neliniște senzuală, iar muzica orchestrală a vechiului său colaborator, Alberto Iglesias, atinge crescendo-uri parcă smulse din corzile lui Bernard Herrmann, dintr-un film de Hitchcock. „Madres paralelas” are ceva din savoarea unui film noir vechi, doar că e în culori țipătoare. Filmul are premisa aceasta bolnăvicioasă a unei femei care, pentru a-și păstra statutul de mamă, calcă peste cadavre. Cu cât ascunde mai mult copilul ei „bastard”, cu atât proiectul arheologic avansează iar rămășițele unui trecut refulat își fac apariția.

Altfel, dacă mai vrei să vezi un film pornind de la aceeași premisă, „Like Father, Like Son / Soshite chichi ni naru” al lui Hirokazu Koreeda explorează mai atent și dezvoltă mai minuțios complexitatea unui schimb de copii. Sigur, situația e diferită, copiii au crescut și s-au obișnuit deja cu părinții lor, însă filmul lui Koreeda articulează mai coerent întrebarea apartenenței. Almodóvar, în schimb, se avântă în propriile ramificații narative și deschide prea multe teme, deci e firesc ca unele să rămână subdezvoltate. Nu mai are nici tăria și obrăznicia de odinioară vizavi de maternitate, ca în „Todo sobre mi madre”, însă, raportându-ne la cariera lui longevivă și la cele peste patruzeci de filme pe care le-a semnat, observăm că Almodóvar e totuși surprinzător de consecvent. Are o rețetă personală, dar o tot schimbă, adaugă tușe, schimbă tonul. Fluiditatea, în schimb, e o constantă. Fie că e de gen, de orientare sexuală sau pur și simplu o fluiditate surprinzătoare și totodată comică a relațiilor dintre oameni.

Madres paralelas / Mame paralele (2021), acum în cinematografe!

Exploreaza subiecte similare:

Madres paralelas, Todo sobre mi madre, Pedro Almodóvar, Penélope Cruz, Hirokazu Koreeda, Soshite chichi ni naru, Milena Smit, Alberto Iglesias, Bernard Herrmann

Alte știri din cinema

Animaţie cu spermatozoizi, pregătită să... ejaculeze pe ecrane

Animaţia Spermageddon promite să fie la fel de ireverenţioasă ca Sausage Party

Timothée Chalamet învaţă să joace ping pong pentru Marty Supreme

Actorul din Wonka şi Dune interpretează un campion la tenis de masă

Sunt un mic ticălos, prima serie animată cu peste cinci miliarde de dolari încasări

Cu începere din acest weekend, seria se va numi "Sunt un mic ticălos profitabil"

Tot ce ştim despre Alien: Romulus

Noul film din franciza Alien se lansează la jumătatea lunii august

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells