Malmkrog: discursuri filozofice austere, dar și idei actuale

Festivalul de Film de la Berlin s-a încheiat pe 1 martie, iar Cristi Puiu a revenit în țară cu premiul de regie al secțiunii nou înființate Encounters, pentru filmul Malmkrog. Premiul a fost înmânat actorului Frédéric Schulz-Richard, în lipsa realizatorului deja plecat, în cadrul ceremoniei de sâmbăta seara din Berlinale-Palast. Cinemagia a văzut filmul și vă spune la ce să vă așteptați de la această producție de epocă.

Inspirat din lucrarea „Trois Entretiens” scrisă de Vladimir Soloviev la începutul secolului XX, Malmkrog este în mod straniu plasat în aceeași epocă, dar în sudul Transilvaniei, în satul omonim (Malmkrog = Mălâncrav). Ni s-a părut nu un anacronism, dar o stranie eroare geografică mutarea acțiunii din lumea slavă în spațiul multicultural de influență austriacă din preajma Sibiului. Fidele sursei, personajele din filmul-piesă de teatru sunt ruși, dar exponenți ale unor curente culturale diferite, probabil tipic pentru mediul cultural de la sfârșitul secolului XIX-începutul secolului XX.

Ne așteptam ca figurile să fie oameni în vârstă, zaharisiți, exponenți ai prototipului „omului de prisos” din literatura rusă, care - indiferent de inteligența proprie - este incapabil să influențeze cumva în bine lumea din jur, însă unele dintre punctele de vedere sunt surprinzător de actuale.

Plasat într-un conac luxos, într-o zi de iarnă, filmul pune la un loc personaje aristocratice dar cu vederi politice diferite: Ingrida este o femeie trecută de prima tinerețe care glorifică imperialismul rus și pune egal între război și civilizație (explicabil social prin aceea că statutul ei social superior, de soție de general, se datorează războiului). Nikolai, poate cel mai profund dintre toți, dar și tanăra Olga au vederi anarhiste (de nuanțe diferite) - și anarhismul era popular în epocă. Edouard, poate cel mai actual, este și cel mai european: afirmă cauza pro-europeană, vede o Europă unită din care Rusia va face parte, afirmând superioritatea culturii bătranului continent asupra întregii lumi. Nu, nu sunt oameni de prisos, dar pluralitatea vederilor și optimismul acestora va fi cu siguranță dezamăgită de ororile secolului XX.

La două ore din cele 3 ore și 20 de minute ale filmului, singura scenă de acțiune își face apariția și anticipează probabil tragedia Primului Război Mondial, sau poate lanțul de tragedii derulat la începutul secolului XX - totalitarism, războaie - ce va pune capăt brutal acelei lumi. Haos total, nimic nu mai funcționează: servitorii nu reacționează când sunt sunați cu clopoțelul, o muzică ciudată se face auzită, sursa fiind necunoscută, această find urmată de țipetele înfricoșate. Antihristul însăși sau un simplu revoluționar?

Malmkrog este un omagiu unei lumi apuse dar reia și niște idei actuale. Pariul este ca spectatorul să suporte un film static și niște discursuri filosofice poate prea austere și prea vetuste pentru omul de astăzi.

Jurnalista Alice Kanterian transmite de la Berlinală:

Marele moment de emoție al filmului e reprezentat de scrisoarea generalului rus care îi descrie soției sale Ingrida atrocitățile comise de temuții „Bași-buzuci” (nume peiorativ dat de ruși turcilor - n.red), acești legionari care - în numele sultanului Imperiului Otoman - au atacat un convoi și un sat de armeni, arzând de vii oameni nevinovați și spintecând fără milă. Soțul Ingridei este îngrozit și nu poate uita în special o mamă cu un bebeluș arși de vii. El reușește să salveze locuitorii următorului sat de armeni cu regimentul său de dragoni cărora li se alătură armata de cazaci nimicind legionarii sultanului. După această luptă nobilă, „Ingrida, dacă aș fi murit aș fi ajuns direct în paradis"!

Ingrida, căreia i se aude numai vocea, doarece a ieșit din cadru, citește aceste ultimele rânduri din scrisoarea soțului său pe un fundal de ajun de Crăciun și în majoritate un peisaj de iarnă (căci mai apare și iarbă verde pe parcursul peliculei, iar pomul de crăciun dispare) celorlalți aristocrați care s-au adunat la acest conac maiestuos. Relația dintre ei nu este una clar definită. Cert este că Nikolai este gazdă, iar lui i se alătura în afară de Ingrida un bătrân aristocrat rus care vegetează la pat, Edouard, un politicianul francez în ascensiune, Madeleine o pianistă celebra și tânără principesa Olga, care pare să fie atașată de Nicolai, posibil să-i fie logodnică sau chiar soție. Olga prin naivitatea tinereții sale pare să pună sub semnul întrebării dacă a meritat să fie protejați armenii doarece prin apărarea lor de către armată generalului rus au pierit și foarte mulți legionari. Anticristul își face deci tiptil și sub o formă inocentă apariția?

Cristi Puiu acordă foarte multă atenție decorului desăvârșit și unei mise en scene meticuloase, o cameră minimalistă, mișcările servitorilor executate cu exactitudine formând o piesă de balet executată mai curând de roboți fără să lase loc emoțiilor (în afară de scena în care slujitorii fug țipând spre salon).

Alte știri din cinema