Macaulay Culkin vorbeşte despre abuzurile suferite în copilărie

de Cristina Grigore în 25 Ian 2018
Starul lui Home Alone şi The Good Son îşi numeşte tatăl „un om rău”

După ce multă vreme a fost rezervat în comentariile legate de copilăria sa, actorul Macaulay Culkin a vorbit despre abuzurile la care a fost supus la acea vârstă şi despre situaţia familială dificilă, care l-au făcut să abandoneze Hollywood-ul. „Copilul-star”, devenit faimos la numai 10 ani datorită francizei „Singur acasă”, era adesea abuzat de tatăl său, Kit Culkin.

„Călătoream prin toată ţara şi eram închis într-o cameră cu un om care nu mă plăcea. Un om rău. Care m-a abuzat fizic şi psihic. Pot să vă arăt cicatricile mele. Era gelos pe mine şi mă ameninţa cu «Fă aşa, sau te lovesc!». Tot ceea ce a încercat să realizeze în viaţă, mie mi-a ieşit chiar înainte de 10 ani”, a povestit actorul într-un podcast al artistului Marc Maro preluat de news.com.

„Separarea noastră din 1994 a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat şi care m-au făcut să părăsesc industria filmului. Îmi doream o pauză şi le-am zis părinţilor aşa «Eu renunţ, să ştiţi, sper că aţi făcut banii pe care vi i-aţi dorit, pentru că nu vor mai veni alţii de la mine»”, a mai spus Culkin, acum în vârstă de 37 de ani.

„Divorţul” său de părinţi  a avut loc la vârsta de 14 ani, când i-a dat în judecată şi a obţinut emanciparea legală. Kit locuieşte acum în Arizona şi a spus presei că nu-l mai consideră pe Macaulay fiul său.

 

Exploreaza subiecte similare:

Macaulay Culkin, Home Alone

Alte știri din cinema

Tom Cruise, în Green Lantern Corps?

Starul nu a refuzat propunerea, dar a cerut modificări radicale ale scenariului

Scarlett Johansson este actrița cel mai bine plătită în 2018

O detronează pe Emma Stone cu cei 40,5 milioane de dolari obținuți din salariile primite în ultimele 12 luni

El va fi interpretul lui Bruce Lee în Once Upon a Time in Hollywood

Mike Moh va juca alături de Leonardo DiCaprio, Brad Pitt și Margot Robbie în filmul lui Tarantino

Primele informații despre intriga și personajele din Rambo V

Filmările lui Rambo 5 sunt programate să înceapă pe 1 septembrie, în Bulgaria,

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Mk-17 pe 25 ianuarie 2018 15:11
Spurcășiunea
peter_ennis pe 25 ianuarie 2018 20:16
Taci in gatu matii de moldovean prost

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells