Mai sunt mai puţin de două săptămâni până la gala premiilor Oscar, iar şansele păreau să se încline în favoarea lui One Battle After Another (prescurtat uzual OBAA), dar premiile Sindicatului Actorilor de la Hollywood par să echilibreze şansele: Sinners, muzicalul cu vampiri al lui Ryan Coogler, a câştigat cel mai important trofeu. În jargonul acestei gale, premiul a fost câştigat de ansamblul de actori din film, dar trofeul este echivalentul categoriei Cel mai bun film de la Oscar şi este important şi prin prisma numărului extrem de mare de actori care votează la ambele gale.
În ultimele zile, OBAA a câştigat alte două premii importante, pe cel al Asociaţiei Regizorilor şi pe cel al Asociaţiei Producătorilor, şi părea să câştige avans, dar gala de aseară sugerează că pe 15 martie (pe 16 martie la prima oră, în România) am putea avea parte de suspans la ultima şi cea mai importantă categorie Oscar, Cel mai bun film.
Este important de menţionat că ambele producţii sunt produse de Warner Bros., studioul care ar putea fi preluat curând de Paramount Skydance pentru colosala sumă de 111 miliarde de dolari. Faptul că Sinners şi One Battle After Another sunt produse de acelaşi studio ridică serioase probleme de imagine, pentru că Warner trebuie să calibreze atent campaniile de promovare ale celor două producţii, ca să nu pară că o favorizează pe una sau pe cealaltă, ca un părinte care nu spune niciodată pe care dintre copii îl iubeşte mai mult.
Ryan Coogler a devenit aseară unicul regizor din istorie de două ori laureat cu trofeul pentru ansamblu de actori, după ce în 2018 câştiga pentru Black Panther. Jessie Buckley îşi consolidează şansele să câştige un Oscar pentru rolul principal din Hamnet, după ce aseară a câştigat trofeul echivalent de la Premiile Actorilor. Michael B. Jordan a fost laureat cu trofeul similar pentru Sinners. Premiile pentru rolurile secundare au mers la Sean Penn pentru One Battle After Another şi la Amy Madigan pentru Weapons, poate cel mai entuziasmant horror al anului trecut.
Unul dintre cele mai emoţionante momente ale serii a venit când premiul pentru Cea mai bună actriţă într-un serial de comedie i-a revenit postum lui Catherine O'Hara, care a murit în ianuarie, la 71 de ani. Premiul a fost ridicat de Seth Rogen, partenerul de pe ecran al lui O'Hara, şi câştigător la rândul său pentru acelaşi serial, The Studio, una dintre cele mai bune satire la adresa Hollywood-ului aflat în faliment creativ. La anunţarea numelui lui O'Hara, sutele de cineaşti din sală au început să aplaude şi să ovaţioneze.
Categoria Dramă a oferit una dintre cele mai consistente surprize ale serii: a câştigat Keri Russell pentru The Diplomat şi nu favorita Rhea Seehorn pentru Pluribus, serial care pe noi ne-a entuziasmat. La actori a câştigat favoritul absolut: Noah Wyle pentru The Pitt, serialul care reinventează mai realist unul dintre cele mai populare genuri TV americane, serialul cu medici. La miniserii, Michelle Williams a câştigat pentru Dying for Sex, iar Owen Cooper pentru fenomenul Adolescence.
Premiul pentru întreaga carieră a fost câştigat de Harrison Ford. Vizibil emoţionat, acesta a glumit pe scenă: "În sală sunt o mulţime de actori nominalizaţi pentru munca lor ieşită din comun. [Unii vor câştiga, alţii nu], iar eu câştig numai pentru că mai sunt în viaţă".



