Leonardo DiCaprio, gata de un nou rol de Oscar. Va juca în noul film al lui Tarantino

de Gloria Sauciuc în 14 Ian 2018
Filmul e plasat în vara lui 1969 la Los Angeles, în perioada crimelor bandei lui Charles Manson

Leonardo DiCaprio a confirmat că va colabora din nou cu Quentin Tarantino, după Django Unchained (2012), scrie publicația Deadline. Noul film, cel de-al nouălea în care Tarantino semnează regia, este o producție Sony şi are deja o dată a premierei în SUA: 9 august 2019, scrie presa internațională.

Contractul urmează să fie încheiat în scurt timp, iar acest film va deveni prima producţie a lui DiCaprio de când actorul a luat Oscarul pentru The Revenant.

DiCaprio va juca rolul unui actor nu foarte tânăr care vrea să dea lovitura în industria filmului, împeună cu dublura lui, cascador, după ce au un succes moderat într-un serial, scrie publicația Variety.  Guardian scrie că va fi un film în stilul lui Pulp Fiction, plasat în vara lui 1969 la Los Angeles, în perioada crimelor bandei lui Charles Manson. Caracterizarea personajului jucat de DiCaprio drept un actor îmbătrânit duce cu gândul la Sunset Boulevard, iar personajul lui surprinde o glorie în declin şi un om care luptă o bătălie greu de câştigat împotriva timpului, comentează publicația The Guardian.

Deja Tarantino ar fi contactat-o pe Margot Robbie să joace rolul lui Sharon Tate, iar publicaţia Deadline a anunţat că Tom Cruise şi Brad Pitt au dat târcoale proiectului pentru două roluri macho.

Deşi filmul se zvonea a fi despre Charles Manson şi crimele bandei lui, Tarantino a corectat zvonul, descriind că filmul ar fi despre anul 1969 în întregul său (deşi personajul Sharon Tate arată că omorurile lui Manson vor juca un rol important).

Exploreaza subiecte similare:

leonardo dicaprio, Quentin Tarantino, Django Unchained, The Revenant, Margot Robbie, Tom Cruise, Brad Pitt, Pulp Fiction

Alte știri din cinema

Au început filmările la Godzilla vs. Kong. Iată sinopsis-ul şi distribuţia

În producţia ce se va lansa în 2020 îi vom vedea pe Millie Bobby Brown, Danai Gurira şi Alexander Skarsgard

Volumele Wild Cards, editate de George R.R. Martin, vor fi ecranizate de platforma Hulu

Serialele aflate în pregătire vor explora o lume alternativă contemporană, în care îşi caută locul mutanţii şi superoamenii

Fantastic Beasts 2: când lăcomia ia locul inspiraţiei

Noua aventură a lui Newt Scamander, cel mai puţin incitant film al universului Harry Potter

Scurtmetrajul „Cadou de Crăciun”, premiat la Cottbus

Din distribuție fac parte Andrei Văncică, Ioana Flora și copilul Luca Toma

Părerea ta

Spune-ţi părerea
woodstar pe 14 ianuarie 2018 15:31
Yess! Asta voiam sa aud.
lili22 pe 15 ianuarie 2018 00:11
Joaca si Cristoph Waltz?Altfel nu merg la film

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells