Comedia cu momente muzicale 6,9 pe scara Richter, în regia lui Nae Caranfil, rulează din 20 ianuarie în cinematografele noastre, ajungând, după încasări, într-un top 10 al filmelor lansate în 2017 . Protagonistul filmului, Laurențiu Bănescu, descoperit de Nae Caranfil pe scena teatrului și distribuit în rol central, a răspuns întrebărilor Cinemagia despre film, trecerea de la actoria teatru la cea de film, obsesii colective și proiecte viitoare.
Cinemagia: V-ați lansat ca actor de teatru, unde aveți o carieră care a început la vârsta de 16 ani. Discutând cu actori de film, mi-au spus că evită teatrul pentru că le imprimă un anumit ritm de spunere a replicilor, greu de corectat când joacă în fața camerei video. Care au fost provocările odată ce ați acceptat rolul principal din cel mai nou film al lui Nae Caranfil?
Laurențiu Bănescu: Oare câţi actori de genul ăsta există în „Cetatea Filmului Dâmboviţean", care îşi permit să refuze proiecte de teatru, rezervându-şi filmul? Sigur că sistemul desuet de funcţionare a teatrelor de stat sau lipsa de intransigenţă din sectorul independent (chiar dacă există excepţii în ambele cazuri) sunt factori care ţin departe actori care s-au lansat şi lucrează regulat în film, dar nu doar pe ei. Și am totuși convingerea că pentru majoritatea dintre noi teatrul este hrană şi la propriu şi la figurat. La figurat, chiar mai consistentă decât filmul.
Teatrul făcut bine, cu multă „transpiraţie” creativă, cere mai mult efort actorilor decât filmul şi le oferă multă satisfacţie, profesional şi uman. Între tehnica de teatru şi cea de film, însă, nu se reduce totul la „spunerea replicilor” și nu cred să fie asta problema. Până la urmă actorul este cel care are controlul expesivităţii sale, care dă măsura jocului său cu ajutorul regizorului. Nu poți să te prezinți la un casting de film cu energiile exersate pe scenă.
E nevoie de re-acordare, de un efort firesc, și al firescului, pe care trebuie să-l faci când schimbi scena cu camera video. Dar din ce ştiu eu, cam în toată lumea, actorii care joacă mult și bine în filme se întorc din când în când la teatru fără nicio problemă. Chiar efortul de a te acorda când pentru una, când pentru alta poate fi un exerciţiu în sine.
Pentru „6,9” a trebuit să intru în cheia de comedie specifică filmelor „caranfilești”, dar nu am avut mari neclarităţi sau dubii, mai ales cunoscând stilul și preferințele lui Nae. A trebuit să mă pliez la convenţia filmului, dar – odată ce am testat şi am primit confirmări din partea lui – am mers mai departe fără probleme. O provocare clară a fost cea legată de dans, unde nu aveam niciun fel de experienţă – dar am avut parte de coordonarea unui excelent profesionist, Milan Gromilic – iar a doua provocare e legată poate de volumul de lucru, fiind primul meu proiect de film care a cumulat peste două luni de muncă încontinuu.
Credeți că obsesiile (nu neapărat legate de cutremur) sunt o problemă comună a românilor la ora actuală?
Laurențiu Bănescu: Problema e că în epoca noastră oamenii se lasă bombardaţi şi influenţaţi de prea multe mesaje neplăcute ale Sfântului Televizor şi ale Atotcunoscătorului Internet. Şi există ideea asta inclusiv în „6,9 pe scara Richter". E o latură a cotidianului nostru care, cu siguranţă, creează şi întreţine obsesii, ură, frici, şiruri de gânduri care îţi mănâncă energia şi optimismul. Şi nu e doar situaţia românilor. E simplu, în zilele noastre obsesiile oamenilor sunt dictate de jurnalul de ştiri. Doar că acolo se joacă o mare responsabilitate, pentru că cei care construiesc acest jurnal sunt cei care, mâine, vor fi cei care „doar” au apăsat pe buton.
Dvs proveniți din teatru iar in 6,9 pe scara Richter jucați rolul unui actor de teatru. Cât de mult v-a ajutat acest aspect în construirea personajului?
Laurențiu Bănescu: Nu pot să zic că am avut foarte mult de construit, personajul s-a născut practic din scenariu şi apoi la cadru, din reacţiile lui în situaţie, aşa cum le-am agreat cu Nae. E adevărat că n-am fost nevoit să documentez meseria personajului, dar nici nu pot spune că problemele actorului Tony coincid cu ale mele. Am trăit şi eu diverse frustrări, însă pentru film am rememorat cel mult sentimentul pe care mi l-au generat. Restul e… o variantă posibilă.
Ce proiecte de film aveți în pregătire? În ce spectacole de teatru vă putem vedea în acest moment?
Laurențiu Bănescu: În ianuarie s-au terminat filmările pentru al doilea sezon al serialului „Umbre”, produs de HBO, în care am făcut un personaj new entry foarte special, o „partitură” excelentă marca Bogdan Mirică… pe 3 februarie am scos un nou spectacol la Timişoara, cu Auăleu Teatru, se numeşte „Mens sana in corporatist sano” şi vă veţi întâlni anul acesta cu el la ceas de seară prin toată ţara…. mai joc în „Clandestino", un spectacol pe care l-am creat anul trecut în Sibiu cu compania independentă BIS… din când în când mai joc one-man-show-ul meu „Monoloagele Vecinului” şi sper anul ăsta să mai iasă din pălărie unul sau două proiecte de teatru. Independent.
PHOTO CREDIT: peaksimagery.ro
Părerea ta
Spune-ţi părerea