Lashana Lynch, despre rolul agentului 007: „sunt parte din ceva care va fi foarte, foarte revoluționar”

de Marina Florea în 9 Nov 2020
Bond a părăsit serviciul activ și s-a retras, în liniște, în Jamaica. Totuși, tihna lui este de scurtă durată

Deși producătorul Barbara Broccoli a scos din discuția posibilitatea de a avea un James Bond feminin, se pare că lucrurile nu stau tocmai așa. Anul trecut, au început să circule zvonuri că Nomi, personajul Lashanei Lynch, nu doar că va face parte din familia de agenți „00”, dar că va fi ea însăși noul agent 007, fiind aceea care moștenește codul 007 după ce- în filmul Spectre - Bond a ieșit la pensie.

Din păcate, pentru unii fani, distribuirea unei femei de culoare în rolul lui 007 nu a picat bine, iar acum Lynch dă replica într-un interviu cu Harper's Bazaar la reacția critică online.

Actrița a lucrat împreună cu scenarista Phoebe Waller Bridge pentru a se asigura că Nomi are „o perspectivă feminină proaspătă” și nicidecum o copie la indigo a lui Bond.

„Sunt femeie de culoare - pentru că dacă era altă persoană de culoare în rol ar fi fost aceeași discuție, aceleași atacuri, aceleași abuzuri”, spune Lynch cu privire la reacția publicului. „Trebuie să îmi aduc mereu aminte că această discuție are loc și că sunt parte din ceva care va fi foarte, foarte revoluționar.”

„Un personaj făcut după tipar? Este ceva complet împotriva a ceea ce reprezint”, continuă actrița. „Nu am pierdut nicio ocazie când vine vorba a ce anume Nomi ar putea reprezenta. Am căutat cel puțin un moment, în scenariu, în care publicul de culoare să încuviințeze, bucuroși că viața lor adevărată apare pe marele ecran. În fiecare proiect la care particip, indiferent de buget sau de gen, experiența oamenilor de culoare trebuie să fie 100% autentică.”

Să sperăm că îl vom vedea pe James Bond - varianta Lynch - în acțiune în aprilie, presupunând că filmul nu va fi din nou reprogramat în contextul crizei pandemice actuale.

Bond a părăsit serviciul activ și s-a retras, în liniște, în Jamaica. Totuși, tihna lui este de scurtă durată pentru că vechiul său prieten de la CIA, Felix Leiter, îi cere ajutorul. Misiunea de a salva un om de știință răpit pare mult mai dificilă decât se aștepta, punându-l pe Bond pe urmele unui misterios erou negativ, înarmat cu cele mai noi tehnologii.

No Time to Die îi are pe Daniel Craig (James Bond), Ralph Fiennes (M), Naomie Harris (Moneypenny), Rory Kinnear (Tanner), Léa Seydoux (Madeleine Swann), Ben Whishaw (Q), Jeffrey Wright (Felix Leiter) și Christoph Waltz (Blofeld), iar noile nume din distribuție sunt Rami Malek (Bohemian Rhapsody), Ana de Armas (Blade Runner 2049), Lashana Lynch (Captain Marvel), Billy Magnussen (Velvet Buzzsaw), Dali Benssalah (A Faithful Man) și David Dencik (Top of the Lake).

Exploreaza subiecte similare:

Lashana Lynch, Barbara Broccoli, No Time to Die

Alte știri din cinema

Nu tot ce atinge Kim Kardashian se transformă în aur: serialul All's Fair are o primire dezastruoasă

Este al doilea eşec de anul acesta al lui Ryan Murphy, după ce noul sezon al serialului Monster a fost primit cu răceală

El este tânărul Rambo!

Studiourile Lionsgate pregătesc o avalanşă de filme şi seriale din universul Rambo

„De ce să fac filme în Los Angeles, când pot face în grădina mea?”: Hlynur Pálmason despre The Love That Remains

Invitat special la Les Films de Cannes à Bucarest şi Timişoara, regizorul islandez discută în exclusivitate despre procesul său de lucru și căutarea echilibrului în realizarea unui film

Nephro II - Când viața te pune la încercare, cum găsești forța să mergi mai departe?

La 37 de ani, Adela își imaginează viitorul ca pe o scenă pe care va străluci din nou.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
caroldaniel67 pe 10 noiembrie 2020 14:19
Urmeaza sa aiba rolul principal si in "Alba ca zapada"?
Costirik pe 10 noiembrie 2020 18:16
Urat, dar e ceva subtil:)))
makomomo pe 15 noiembrie 2020 19:26
Sigur or sa scoata astia si "Alba ca zapada" cu actrita principala Lashana Lynch,Lupita Nyong'o,Halle Berry, Gugu Mbatha-Raw sau Tika Sumpter...nu vad altfel cum si cine
ishmael pe 12 noiembrie 2020 10:36
"pentru unii fani, distribuirea unei femei de culoare în rolul lui 007 nu a picat bine": nu, distribuirea unei femei. punct :) nu trebuie transformat in ceva sexist si rasist, ci doar sexist. este James Bond, nu Oceans 8

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells