Câteva monede pe o tavă și o tânără atrăgătoare și misterioasă, Suzanne, urcă pe scena bâlciului din Saint-Ouen și își oferă buzele oricui este dispus să plătească pentru un sărut electric – unul adevărat, ajutat de curentul care-i străbate corpul.
Aceasta este imaginea cu care regizorul francez Pierre Salvadori ne invită în universul noului său film. Nu e un artificiu de regie, este metafora întregii povești – iubirea ca șoc electric, iluzia ca monedă de schimb, o femeie care oferă zilnic unui public de curioși un simulacru de emoție, fără să știe că va sfârși prin a fi ea însăși lovită de un „coup de foudre”.
La Vénus électrique se deschide cu un prolog în atmosferă de bâlci care anunță în câteva minute întreaga esență a filmului: atmosfera, stilul, ritmul și tonul – acel amestec de nostalgie senină, ironie blândă și emoție autentică ce caracterizează creațiile lui Salvadori. Conform spuselor regizorului, primele 10 minute din filmele sale sunt meșteșugite cu migala unui bijutier pentru că „acesta este momentul în care spunem cum va fi filmul – din punct de vedere formal, creativ și, mai ales, care va fi stilul său”, iar acest film urmează cu fidelitate acest crez.
După primele minute, filmul introduce și restul personajelor: Antoine, tânărul pictor în vogă, aflat în plin blocaj creator după moartea soției, și Armand, rafinatul și calculatul patron al galeriei de artă care îi expune lucrările. Parisul anilor 1920-1930 nu este ales întâmplător pentru subiectul filmului, fiind un spațiu unde ocultismul este la modă, sub formă de spiritism, magnetism sau clarviziune, toate acestea trecând drept știință în saloanele pariziene din acea perioadă.
Această ancorare istorică, ce reconstituie o epocă, ajutată de costume, decoruri și întreaga atmosferă pariziană, emană o autenticitate lipsită de ostentație. Echipa de producție a filmat, printre altele, la Liège, în Belgia, secvențele de bâlci, creând un spațiu vizual care oscilează între feerie și melancolie. Parisul din La Belle Époque, spiritismul și farsele înlănțuite plasează filmul în tradiția comediilor clasice americane, cu un final ce parodiază hollywoodian tragedia shakespeariană „Romeo și Julieta”.
Distribuția filmului se bazează pe patru personaje: Anaïs Demoustier, coloana vertebrală a filmului, jonglează cu trei ipostaze – Venus electrificată, personajul de bâlci, Claudia, mediumul improvizat, și Suzanne, femeia îndrăgostită –, reușind performanța de a nu se încurca între ele. Pio Marmaï, Antoine în film, are capacitatea de a fi ridicol și emoționant în același cadru, pictorul și văduvul inconsolabil întruchipat de el fiind un bărbat sfâșiat de durere și remușcări, dar niciodată patetic. Gilles Lellouche, Armand – patronul galeriei de artă, dar și prietenul lui Antoine –, oferă o interpretare rafinată, proiectând imaginea unui personaj desprins parcă dintr-un roman de Colette. Vimala Pons, Irène sau soția defunctă, joacă rolul-fantomă al filmului, muza care definește prin absența ei tot ce este prezent în film. Trebuie menționat și Gustave Kevern, patronul bâlciului, antologic într-o scenă memorabilă în care îi predă Suzannei o lecție despre arta privirii amoroase, scenă de comedie pură.
Totuși, durata de puțin peste două ore a filmului reprezintă un punct vulnerabil, după părerea mai multor critici, unele scene părând să explice ceea ce ar fi fost mai bine să rămână sugerat. Structura narativă diminuează pe alocuri plăcerea descoperirii. Dar Salvadori nu dorește să creeze suspans, el creează stări, unele dintre ele dezvoltate într-un ritm mai lent.
Filmul a fost, în general, întâmpinat călduros de presă, remarcându-i-se „prospețimea” și „farmecul desuet”, chiar dacă nu revoluționează nimic. Dar nici nu și-a propus să facă asta. Probabil că acesta a fost și motivul pentru care a fost ales ca film de deschidere, în afara competiției, a Festivalului din 2026. El trebuie să creeze o stare de spirit, să propună un ton, să-i facă pe spectatori să-și dorească să vadă și alte filme bune în celelalte zile ale festivalului. Iar filmul „La Vénus électrique” a onorat cu succes această sarcină dificilă. În România, La Vénus électrique va fi distribuit de Independența Film.
