La The Ridiculous 6, cronicile sunt mai amuzante decât filmul

de Cristina Grigore în 15 Dec 2015
Ultima peliculă a lui Adam Sandler s-a lansat pe Neflix şi a strâns o mulţime de reacţii acide din partea criticilor

Calitatea slabă a filmelor ce îl au în distribuţie pe Adam Sandler este de notorietate, iar criticii de film le taxează constant prin cronici acide. Ultimul său titlu, The Ridiculous 6, lansat doar în reţeaua Netflix, a strâns un număr record de comentarii negative, iar lectura unora dintre ele produce mai mult amuzament decât filmul. Criticii au condamnat comedia western (în care mai apar Terry Crews, Rob Schneider, Luke Wilson, Danny Trejo, Harvey Keitel, Nick Note, Steve Buscemi şi Taylor Lautner) şi au numit-o „extrem de proastă”, „ofensatoare” şi imposibil de urmărit. Iată câteva dintre remarcile acestora.

„Avem senzaţia că Donald Trump a adăugat deja The Ridiculous 6 pe lista filmelor de văzut de pe Netflix. Postul le-a oferit lui Sandler şi regizorului Frank Coraci (Blended, Zoolader), un buget cel puţin la fel de generos pe cât erau obişnuiţi”, scrie Nick de Semlyen de la EmpireOnline.com.

„De ce să îi oferim idioatei farse a lui Sandler satisfacţia mâniei? Nu găsim în acest film nimic care să merite dispreţul publicului, darămite mirarea sa”, adaugă Justin Chang, de la Variety.com.

„The Ridiculous 6 reprezintă tot ce este în neregulă la Hollywood în ultimii douăzeci de ani: o adunătură de bărbaţi care produc umor caucazian de proastă calitate. Faptul că gașca masculină responsabilă de Click, Blended, The Watereboy şi alte titluri asemenea continuă să facă filme este o batjocură”, este de părere Deborah Day, de la TheWrap.com.

„Este, de fapt, de-a dreptul uimitor faptul că tranziția lui Adam Sandler spre zona de streaming nu a produs nicio modificare, pozitivă sau negativă, mărcii sale consacrate din cinematografie. Poate din acest motiv criticii au fost atât de duri cu el în ultima decadă a comediilor sale live action: se pretează mai bine la TV, unde standardele sunt în mod obişnuit mai joase, decât la cinema. Şi poate acest lucru este un pas înainte. Cel puţin pe Netflix poţi să opreşti filmul fără a fi nevoie să o iei pe scări şi să spânzuri responsabilul cu proiecţia”, arată William Bibbiani de la CraveOnline.com.

Exploreaza subiecte similare:

Adam Sandler, The Ridiculous 6

Alte știri din cinema

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 15 decembrie 2015 23:57
mie nici criticile nu mi se par amuzante.E normal doar eu pot sa critic si sa fiu amuzant in acelasi timp.
bogyvaly pe 16 decembrie 2015 16:09
Sorry, prietene, dar nu esti amuzant deloc :) Pe de alta parte, de acord cu criticii, filmul este foarte, foarte prost.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells