La o parte, M: James Bond are un nou şef

de Ştefan Dobroiu în 20 Feb 2025
Răsturnare neaşteptată de situaţie în universul 007, care va fi controlat creativ de o megacorporaţie

De mai bine de şase decenii, şef peste James Bond a fost (o căpăţână de) Broccoli. Mai întâi Albert R. Broccoli, care în 1961 achiziţiona drepturile de ecranizare pentru romanele lui Ian Fleming, iar apoi fiica sa, Barbara Broccoli, care a controlat imperiul 007 alături de fratele ei, Michael G. Wilson. Dar asta doar până azi, căci, într-o răsturnare de situaţie demnă de populara franciză, noul şef al lui James Bond este Jeff Bezos. Sau, mai exact, subalternii săi de la Amazon MGM Studios. Ca fapt divers, Bezos a şi întrebat pe reţelele de socializare, imediat după anunţarea preluării francizei, ce actor îşi doresc fanii să preia rolul.

Conform Variety, Broccoli, Wilson şi Amazon MGM Studios sunt acum coproprietari ai lui James Bond, dar controlul creativ al francizei este deţinut doar de Amazon MGM Studios. Apropierea dintre Amazon şi James Bond nu este chiar nouă, căci în 2022 Amazon a achiziţionat MGM Studios, care deţinea drepturile de distribuţie globale pentru toate filmele cu James Bond.

În curând vom afla veşti despre viitorul francizei, care se va pune în mişcare abia după anunţarea unui nou interpret al agentului 007, după ce Daniel Craig şi-a luat la revedere de la serie în 2021. De atunci au fost nenumărate zvonuri că noul Bond va fi interpretat de o actriţă sau că va fi mult mai tânăr, dar deocamdată totul este speculaţie. Noi pariem, totuşi, pe Peter Claffey.

Foto: cadru din Casino Royale, cel mai bun film cu Daniel Craig în rolul lui James Bond şi poate chiar cel mai bun film din întreaga franciză.

Exploreaza subiecte similare:

Daniel Craig

Alte știri din cinema

CSI: Vegas Sezonul 3 revine pe AXN din 23 iunie. Crime, mistere și personaje legendare în Orașul Păcatului

Fanii genului crime au motive serioase de entuziasm vara aceasta. CSI: Vegas, continuarea modernă a celebrului CSI: Crime Scene Investigation, revine cu sezonul 3, în premieră pe AXN, din 23 iunie, de la ora 21:00.

Wonder Woman se întoarce, dar cine o va interpreta?

Un nou lungmetraj cu Femeia Fantastică este în stadii incipiente de dezvoltare

The Ugly Stepsister: hidoşenia vine din interior

Un film pe care ar trebui să-l vadă toţi adolescenţii, dar din păcate acest lucru nu va fi posibil...

Începe American Independent Film Festival #9, la București și în alte șase orașe din țară

Wes Anderson, Pamela Anderson și David Lynch, în prim-planul ediției

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells