"Killing Time" - Film de personaje

de Mihnea Columbeanu în 1 Mar 2013
În Killing Time, scenaristul şi regizorul Florin Piersic jr. a reuşit să contruiască, împreună cu actorul neprofesionist Cristian Ioan Gutău, unul dintre cele mai complexe, credibile şi puternice portrete de idioţi din filmul românesc (şi nu numai).

Un pitic intră într-o cameră, vede un alt pitic, mort, cu un baston alături, şi râde. Reconstituiţi povestea, punând numai întrebări cărora să li se răspundă cu "Da" sau "Nu". Limită de timp: 19 minute. Acest test de imaginaţie, deducţie şi perspicacitate circulă de cel puţin un sfert de veac - mie mi s-a făcut în 1979, când aşteptam plecarea în armată, în curtea centrului de recrutare (i-am dat de capăt în vreo treizeci şi cinci de minute). Folclorul urban spunea că provenea de la departamental psihologic al N.A.S.A. De-atunci, aşa cum se întâmplă cu subiectele care circulă din gură-n gură, exerciţiul a suferit diverse modificări - iar una dintre formele sale ulterioare se regăseşte în "Killing Time", prezentată de Asasinul 1 (Cristian Ioan Gutău) Asasinului 2 (Florin Piersic jr.), ca să-şi omoare timpul (cum am subînţeles deja din titlu).

Versiunea Asasinului 1 e admirabil de tâmpită, iar modul lui de a o prezenta, şi mai tâmpit, spre exasperarea Asasinului 2 - căci scenaristul şi regizorul Florin Piersic jr. a reuşit să contruiască, împreună cu actorul neprofesionist Cristian Ioan Gutău, unul dintre cele mai complexe, credibile şi puternice portrete de idioţi din filmul românesc (şi nu numai).

Spuneam cândva, despre personajele schiţate de Divertis în vremurile sale bune, că Valentin Gora compunea cretinul cu morgă, Doru Antonesei portretiza cretinul total, Cătălin Mireuţă contura cretinul candid, iar Ioan Gyuri Pascu, cretinul cu personalitate. Un asemenea cretin cu personalitate e şi personajul lui Cristian Ioan Gutău - dar mai mult decât atât: e un imbecil cu memorie bună şi sub-cultură eclectică, având mintea plină de repere, informaţii şi clişee din care n-a înţeles nimic. Patologica lui lipsă de inteligenţă e compensată prin instinct, umor primitiv, isteţime rudimentară, şi un cinism suveran - de-asta a şi ajuns ucigaş profesionist. În tandem cu el, actorul Florin Piersic jr. creează un personaj complementar: introvertit, laconic, sensibil, coleric, lucid, de o inteligenţă medie şi cu un anumit bun-simţ (evident, toate acestea în limitele şi sub formele care i-au permis şi lui adoptarea aceleiaşi ocupaţii).

Profilul i se creionează economic din reacţiile la logoreea exasperantă a partenerului, pentru a irumpe violent în secvenţa din baie, când asasinul al cărui copil e în stare gravă la spital se roagă la Dumnezeu, plângând în hohote, cu furie şi cu disperare, amestecând înjurături grobiene cu promisiuni candide şi deznădăjduite. Răspunzând la o întrebare privind scena respectivă, Florin declara la conferinţa de presă că şi-a asumat conştient riscul unor reacţii virulente din partea habotnicilor pudibonzi. Dincolo de faptul că personajul care se roagă înjurând de toţi Dumnezeii e un ucigaş profesionist, şi totodată un părinte ajuns în clumea panicii, precum şi un aşa-zis ateu ("Dumnezeule care nu exişti, salvază-mi copilu', te rog, futu-ţi Cristoşii mă-tii!... Şi am să fiu bun, îţi promit, am să mă fac om bun, în morţii mă-tii!" - e doar o mostră din monolgoul său), secvenţa atinge efectiv sublimul, fiind incomparabil mai convingătoare, prin caracterul ei paradoxal, decât cele mai cucernice şi canonice manifestări; aparţine de acea zonă a raţiunii care spune că "scepticismul e primul pas spre adevărata credinţă", şi că un credincios autentic îi acordă lui Dumnezeu 99% convingere - în clipa când atinge 100%, şi-a autoanulat credinţa, conform paradoxului suprem: cine încearcă să-l absolutizeze pe Dumnezeu, nu face decât să-l relativizeze. Înjurăturile şi îndoielile din rugăciunea Asasinului 2 îl aduc pe acesta foarte aproape de tâlharul care s-a mântuit pe cruce.

O regulă clasică a teatrului şi a filmului spune: când personajele sunt bine construite, piesa sau scenariul se scrie de la sine - cu varianta: spectacolul sau filmul sunt deja făcute pe jumătate. Aşadar, pornind de la cele două personaje descrise mai sus, Florin Piersic jr. a scris un scenariu original şi surprinzător, cu acţiunea plasată în interior, la nivelul interacţiunilor predominant verbale dintre personaje. Cei doi ucigaşi plătiţi îşi aşteaptă ore în şir victima, aşa că stau la taclale, omoarându-şi timpul (killing time) până va veni timpul să omoare (killing time). Mai exact, Asasinul 1 turuie verzi şi uscate, împingându-l pe Asasinul 2 spre plictiseală, revoltă, furie... spre a declanşa conflictul final. Alternează monologurile (ca în prima secvenţă de după generic) şi dialogurile (ca în secvenţa cu comparaţia dintre Spiderman şi Batman - trimitere deliberată la Tarantino, pe care Piersic îl foloseşte ca punct de plecare spre a ajunge ulterior la propria sa viziune artistică).

Pe această semi-poveste se aşează o regie la fel de originală, constând aproape numai din planuri-secvenţă (foarte puţine secvenţe conţin tăieturi), fie fixe, fie apelând la o mobilitate a camerei atent controlată, de la corecţii minime, până la accentuări discrete sau mişcări de învăluire - ca în prolog, construit în jurul monologului Bătrânului (Florin Zamfirescu), admirabil ca ritm şi subminat doar de vreo două pierderi de focus nescuzabile, în porţiunea mediană. E posibil să fi fost un compromis acceptat - Florin a ales cu dificultate una din patru duble aproape perfecte actoriceşte.

Evident, cel care duce filmul este Cristian Ioan Gutău - pentru care, de fapt, Florin Piersic jr. a şi scris scenariul, dornic să-i valorifice farmecul personal irezistibil într-o formulă creativă şi inedită. Dacă ar fi fost un actor profesionist, am fi putut spune că avem de-a face cu un mare rol de compoziţie; în situaţia existentă, performanţa e radical diferită, dar la fel de valoroasă: aceea de a sublima artistic personalitatea pitorească a unui om oarecare, ajutându-l nu numai să-şi păstreze spontaneitatea şi dezinvoltura, ci şi să le extrapoleze într-un personaj fictiv. De reţinut şi că Florin a scris replicile cunoscându-l foarte bine pe Cristian, iar acesta şi-a învăţat textul la perfecţie, fără a merge pe calea improvizaţiei (cel mult, propunând câte un alt cuvânt, câte o frazare uşor diferită, pe ici, pe colo, în timpul repetiţiilor). Dacă n-am fi ştiut aceste detalii, am fi putut jura că i-a dat doar nişte teme de ordin general şi l-a filmat vorbind liber - atât de viu şi adevărat este Cristian Ioan Gutău, reuşind la tot pasul să stârnească hohote de râs (adesea amar) din partea publicului (ca în secvenţa când citeşte cu voce tare vechea scrisoare de dragoste păstrată de victimă din vremea liceului; aici, având de-a face cu un text prefabricat, de factură diferită, aparţinând altui personaj, performanţa lui stă în hazul şi naturaleţea intonaţiilor şi a expresiilor fizionomice).

Florin Piersic jr. îl secondează cu discreţia proprie personajului reactiv pe care şi l-a atribuit sieşi, acordându-i ca moment cu drepturi depline doar monologul rugăciunilor din baie. Ce-i drept, aici avem de-a face într-adevăr cu un rol de compoziţie (foarte economic construit), implicând transferul la personalitatea asasinului profesionist al cărui profil psihologic l-am descris mai sus. Al treilea în distribuţie e Florin Zamfirescu, oferind de asemenea o creaţie surprinzătoare şi plină de "carne", cum se spune în meserie, cu acel plan-secvenţă introductiv - un monolog spart abia pe alocuri de răspunsurile scurte şi rare ale lui Florin Piersic jr.

Mijloacele folosite sunt cele pe care i le cunoaştem din îndelungata sa carieră actoricească, dar ineditul constă în relaţia dintre ele şi situaţia paradoxală în care se află personajul (deşi e vorba de prolog, prefer să n-o dezvălui, finalul secvenţei fiind absolut neaşteptat - unul dintre acele rare cazuri când spoilerul s-ar putea referi la un detaliu din primele cinci minute ale filmului, relevând rotunjimea secvenţei în sine). Personal, însă, aş fi simţit nevoia unei puţin mai limpezi justificări (în nici un caz explicită, ci plasată doar în zona sugestiei) a faptului că un personaj se comportă în acel mod, într-o asemenea situaţie.

Alte două detalii oarecum discutabile se referă la momentul când Asasinul 1 intră în casă, după ce s-a dus să-şi cumpere ţigări, şi lasă uşa deschisă în urma lui, ca şi la acela când Asasinul 2 se duce până în apartamentul vecinei, de asemenea comiţând o neatenţie riscantă (nu dau şi alte amănunte privind contextul, pentru că şi aceste secvenţe trebuie să fie ferite de spoilere). Florin mi-a explicat că erau neglijenţe introduse de el în mod conştient, pentru că aşa ceva se întâmplă uneori în activitatea asasinilor profesionişti. Până aici, toate bune - dar rămâne riscul ca spectatorul să nu le asimileze ca "gafe ale personajelor", punându-le în seama regizorului. Soluţia ar fi fost simplă, ţinând tot de zona detaliilor fine: un gest, o expresie facială, ceva la fel de simplu şi la îndemână, sugerând că personajul e cel ce a greşit, nu autorul.

Demnă de reţinut este şi Olimpia Melinte - pe care am văzut-o nu mai demult de zilele trecute, în admirabilul rol principal din "Sette opere di misericordia" (2013 - Gianluca şi Massimiliano De Serio). Aici, tânăra actriţă de situează la acelaşi nivel valoric, dar la antipozi în plan situaţional: oferă o creaţie de zile mari într-o singură secvenţă, pe cât de eficientă, pe atât de paradoxală prin polaritatea ei: mai întâi, vorbeşte din off screen, prin uşă, absolut firesc, convingător şi dramatic, pentru ca atunci când apare să i se acorde doar un lung prim-plan mut, axat pe expresivitatea vizuală - atât de puternic şi tulburător, încât până şi detaliul naturalist adăugat de regizor (nici pe ăsta nu vi-l dezvălui!) încetează să mai fie repulsiv, pe deplin integrat în tragismul momentului. În fine, aş mai avea unele îndoieli cu privire la felul cum e structurat finalul - oarecum lungit, deşi fiecare dintre cele două secvenţe succesive ale sale are, în sine, rostul ei. Dacă ar fi să aleg, aş miza categoric pe ultima (taxiul), renunţând la cea dinainte. În orice caz, subliniez că cele câteva observaţii critice de mai sus se referă la elemente flexibile, ţinând de gradare, nuanţare şi subtilitate. Important este faptul că Florin Piersic jr. a realizat un film cu totul insolit despre îndelung tratata temă a "uciderii omului de către om".

Nu întâmplător, moartea propriu-zisă nu apare nici un moment: când avem asemenea secvenţe, vedem numai ucigaşul trăgând, nu şi victima - iar cele două omoruri principale sunt chiar eludate, prin elipse. Motivul, atent descifrat, oferă tocmai cheia filmului: "Killing Time" nu vorbeşte despre ucidere, ci despre ucigaşi, este un film eminamente de personaje - aşa cum reiese şi din insistenţa cu care le-am disecat la începutul analizei - care-şi propune (şi, în măsură semnificativă, reuşeşte) să exploreze latura umană a asasinilor.

Exploreaza subiecte similare:

Killing Time

Alte știri din cinema

Belle: frumoasa și bestia în era digitală

Ultimul film al legendarului regizor de anime-uri, Mamoru Hosoda, are avanpremiera în România pe 29 ianuarie

Ce făcea George Lucas înainte de Star Wars

Primele filme ale lui George Lucas retrasează originile seriei Star Wars

Filmul Miracol, de Bogdan George Apetri, se vede în prezența echipei

Miracol îmbină intensitatea unei drame cu suspansul și intriga unui film polițist

True Story: James Franco și Jonah Hill într-o goană după adevăr

Thrillerul psihologic „True Story/ Poveste adevărată” (2015) poate fi vizionat miercuri, 26 ianuarie, ora 22:00, la TV1000

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AndreBlack pe 1 martie 2013 15:19
Interesant , o sa ma duc sa-l vad .
djinjis pe 1 martie 2013 19:00
cate?
cate ce??????????
gloante.
sase.

c mostra de dialog stupid afisata chiar in trailer. cate c p#la mea vrei, ma gasca?

SANDA45 pe 1 martie 2013 19:59
interesant.............
monicarusu25 pe 2 martie 2013 14:48
interesant.
Iulian. pe 2 martie 2013 17:01
S-ar putea spune ca Florin Piersic jr. se joaca pe sine,in mare parte,iar viziunea sa ca regizor aprofundeaza prin sensibilitatea caracterului acea latura umana,emotiva a asasinilor.
MikkaelWolfganger pe 2 martie 2013 17:45
Am un feeling foarte prost in legatura cu filmul asta...si tocmai de aceea o sa ma duc sa il vad:D.
wildinthecountry pe 2 martie 2013 22:19
l-am vazut e jenant
MikkaelWolfganger pe 4 martie 2013 01:44
Deja ma faceti curios sa ma duc sa il vad...la calculator(cand apare).
bunsimt pe 5 martie 2013 02:56
Am vazut filmul. Voi incerca sa fiu laconic.
Imagine foarte proasta. Toate cadrele sunt fixe, nimic dinamic. Muzica de la generic este o scartaiala stridenta si enervanta. Filmarea este de foarte aproape. Ecranul este umplut de capatzana actorului filmat. Foarte multi timpi morti, foarte multe cadre statice. O plictiseala totala. Putinele dialoguri sunt de fapt niste monoloage stupide despre pu*a lui Spiderman si pu*a lui Batman … si despre niste ciorapi roz. Limbajul folosit este cocalaresc, de dupa blocuri. Personajele sunt brute, neconturate. Doi cavernicoli ghidati de instinctele primare. Umorul negru aproape inexistent este unul de santier. Sadism gratuit … si mult sange pentru nimic. Zece minute privim o actrita care plange cu sughituri si are mucii intinsi de la nas pana la barbie.
Tot filmul am asteptat ceva, … o scanteie, … ceva inteligent care sa ma faca sa cred ca nu am pierdut timpul si banii de pomana.
Asteptare zadarnica.
Florinel vad ca se straduieste - si ii reuseste din plin - sa fie ceea ce tatal sau nu a fost niciodata: un personaj intunecat, frustrat, nevrotic si sadic. A reusit totusi ceva deosebit: cred ca este primul actor roman care intr-un simulacru de rugaciune il injura pe Dumnezeu. I-as fi acordat circumstante atenuante insa … a fost si regizor si scenarist. Cred ca bunica lui, fiica de preot, ii transmite salutari din cer.
Filmul ar fi trebuit sa se numeasca: “Killing spectator’s time and money”.
Presupun ca urmatorul sau film va fi despre canibali … si il vom vedea cum manca niste copii. Ar putea sa inceapa cu cel ucis in “Killing time”.

alex_il_fenomeno pe 23 martie 2013 17:46
Foarte promitator pentru un film romanesc.... Sper sa fie mai bun decat pare.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells