Un proiect inedit se conturează pe lista producţiilor cinematografice viitoare, scrie The Wrap.com, ce anunţă şi includerea în distribuţie a lui Keanu Reeves şi Jim Carey. Pelicula The Bad Batch se mândrea deja cu plasarea lui Jason Momoa - viitorul Aquaman – în rolul central; iată că lucrurile au devenit şi mai interesante odată cu alăturarea starului din John Wick şi al celui din Dumb and Dumber To.
Filmul va benefica şi de prezenţă feminină atractivă – blonda Suki Waterhouse din Insurgent, fost model devenit actriţă, cunoscută în presa mondenă ca iubită a lui Bradley Cooper (pe care o vom revedea şi în Pride & Prejudice & Zombies).
The Bad Batch nu are încă o dată de producţie, însă are la cârmă o regizoare, aclamată pentru horror-ul A Girl Walks Home Alone At Night, Ana Lily Amirpour. Povestea se petrece într-un viitor distopic, post-apocaliptic, în Texas, unde trăieşte o comunitate de canibali. Filmul a fost descris drept o poveste de dragoste între un canibal cunoscut sub numele Miami Man (Momoa) şi hrana sa. Waterhouse a primit rolul central feminin, cel al lui Arlen, Reeves va juca un personaj numit The Dream, iar Carrey îl va interpreta pe The Hermit.
Părerea ta
Spune-ţi părerea