Keanu extraterestru, Jennifer pamanteanca

de Stefan Dobroiu în 6 Nov 2007
Keanu extraterestru, Jennifer pamanteanca

Daca nu stiti care e Razboiul lumilor anului 2009, va spunem noi: The Day the Earth Stood Still. Keanu Reeves a ajuns pe prima pagina a ziarelor din intreaga lume cand a acceptat sa joace rolul lui Klaatu, extraterestrul umanoid care da un avertisment (dar si un ultimatum) rasei umane. Astazi aflam ca Jennifer Connelly (Requiem for a dream, O minte sclipitoare) ii va da replica lui Reeves, ea fiind distribuita in rolului unei pamantence, la ferma careia ajunge extraterestrul in incercarea lui de a se integra oarecum in societatea umana inainte de a-si face public mesajul. Klaatu este insotit de un robot cu puteri fenomenale, iar mesajul lui este, cel putin aparent, unul de pace: daca rasa umana nu renunta la meschinele-i razboaie, o puternica rasa de roboti o va sterge de pe fata... universului. Regizor este Scott Derrikson (The Exorcism of Emily Rose), iar producatorii promit ca efectele speciale vor face Pamantul sa, hm, se opreasca-n loc. In film va aparea si Kathy Bates (Oscar pentru Misery), numai ca inca nu se stie ce rol i s-a oferit "gurii celei mari" a Hollywood-ului, dupa cum este poreclita actrita. Filmarile sunt programate sa inceapa in decembrie in Vancouver, iar filmul s-ar putea lansa la jumatatea anului 2009.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Radu1711 pe 16 aprilie 2010 19:16
foarte tare combinatia
claudiu-daniel-lugoj pe 9 octombrie 2010 18:08
Si foarte bun filmul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells