Jennifer Morrison, despre serialul A fost odată ca niciodată: „poveştile din film - o prezenţă venită din copilărie, ce ne dă siguranţă”

Jennifer Morrison (Dr. House, How I Met Your Mother) a fost unul dintre invitaţii speciali ai Festivalul de Televiziune de la Monte-Carlo, cel mai important eveniment dedicat producţiilor pentru micul ecran al lumii. Cinemagia a participat la eveniment, prin amabilitatea NBC Universal, şi a cunoscut-o pe actriţă în carne şi oase. Cerebrală, mai sigură pe ea decât Dr. Allison Cameron, personajul ei din House M.D., a venit în Principatul de Monaco pe 9 iunie, pentru a vorbi despre serialul Once Upon a Time, în care este protagonistă. Sezonul 1 al serialului se difuzează pe postul Diva Universal în fiecare miercuri, de la ora 21:00.

Jennifer Morrison este, contrar basmelor din care Once Upon a Time îşi trage sursa de inspiraţie, un salvator feminin al unor personaje de poveste. Nu mai este vorba despre un erou masculin care salvează regatul, ci de unul feminin. Scenariștii serialelor de succes Lost și Tron: Legacy, Edward Kitsis și Adam Horowitz, ne invită în Once Upon a Time în orășelul fictiv Storybrooke, din ținutul Maine. Aici, fantezia întâlnește realitatea: locuitorii acestui oraș sunt, de fapt, personaje din basme, transpuse în lumea reală. Albă ca Zăpada, Făt-Frumos, Căpitanul Hook, Cenușăreasa, Scufița Roșie, Zâna Cea Rea etc. trăiesc în orășelul din lumea reală, dar nu îşi aduc aminte cine sunt, din cauza unui blestem.

„Cred că mesajul filmului este că toţi ne căutăm pe noi înşine, în obstacolele pe care încercăm să le depăşim, în călătoriile pe care le întreprindem pentru a afla cine suntem cu adevărat. Atunci când aflăm asta, găsim şi speranţa.

Şi dacă toţi avem de-a face cu obstacole, este pentru că toţi căutăm acea speranţa.

Poveştile apar în film nu numai pentru că sunt o prezenţă venită din copilărie care ne dă siguranţă, ci - mai ales - pentru că ele conţin un mesaj subconştient care intră, metaforic, în rezonanţă cu aspiraţiile oamenilor din ziua de azi.

Şi de aceea oamenii, în cultura pop, răspund la aceste mesaje...” (Jennifer Morrison)

Emma Swan (Jennifer Morrison) și fiul ei în vârstă de 10 ani, Henry (Jared S. Gilmore, interpretul lui Robert Draper din Mad Men) descoperă că Storybrooke reprezintă, de fapt, rămășițele unei lumi în care credeam doar în copilărie

Ce vă atrage cel mai mult la acest serial?

Jennifer Morrison: Niciodată nu am mai jucat într-un film cu subiect de basm, însă faptul că puteam să mă întorc în timp şi, de exemplu, să văd cum părinţii personajului meu se cunosc pentru prima oară şi se îndrăgostesc şi toate celelalte lucruri, faptul că pentru prima oară eram o parte din acea lume - în condiţiile în care nu mai avusesem vreodată de-a face cu ea - a fost o experienţă incitantă.

Cel mai important era că în fiecare moment trebuia să fim pregătiţi pentru următoarea scenă, aşadar, nu aveam timp de încercări şi de greşeli. Dar din fericire, ne-a plăcut.

Întotdeauna am văzut personajul meu ca pe unul care personifică publicul serialului. Dacă publicul era sceptic faţă de multe lucruri care apar în serial, şi Emma este - la rândul ei - sceptică faţă de ele, iar dacă Emma începe să fie convinsă că ceea ce se întâmplă în film este adevărat, atunci şi publicul - odată cu ea - începe să fie convins. Cred că şi publicul ar fi fost frustrat dacă Emma ar fi rămas sceptică prea mult timp, mai ales că apar tot felul de dovezi.

Şi Emma are o latură magică a ei înseşi, chiar dacă nu o înţelege, şi într-un fel este cu picioarele pe pământ, chiar dacă tocmai sub acest aspect este cel mai greu de înţeles. Pentru mine ea este o metaforă, pentru că - simţind o comuniune cu personajul meu, chiar dacă vorbesc despre magie - este vorba în primul rând de dragoste, de vulnerabilitate şi de alte riscuri pe care nu mă simt confortabil să mi le asum în viaţa reală, şi încerc să răspund la aceleaşi provocări cu ea, chiar dacă Emma le înfruntă cu ajutorul magiei, şi încerc să le tratez în maniera în care ea le poate trata cu ajutorul magiei.

Cred că scenariştii reuşesc să o readucă mereu, din nou, în acelaşi loc în care ea trebuie să descopere latura magică.

Vorbind de scenariu, să ne reamintim că poveştile sunt readuse pe ecran, în filme precum Maleficent, Albă ca Zăpada etc. Am putea vorbi oare de o lipsă de imaginaţie a scenariştilor, care se tot întorc la vechile poveşti?

Jennifer Morrison: Scenariul este integral creaţia producătorilor, dar mai există mici detalii, ca de exemplu faptul că Emma - în copilărie - poartă o cheie în jurul gâtului, un element pe care l-am găsit în unele memorii biografice ale tinerilor crescuţi în grija părinţilor, în sistemul de stat. Nu cred că vorba aici de imaginaţie, ci numai de o reprezentare a ceea ce se întâmplă în realitate în lume. Cred că suntem într-o lume unde informaţia este accesibilă tuturor, lucru care nu s-a întâmplat dintotdeauna. Deci, nicio atrocitate sau criză nu mai e un secret: există războaie şi alte dificultăţi şi chiar dacă nu avem toţi de-a face cu ele, ştim totuşi că ele există. Şi, pornind de la asta, căutăm ceva care să ne dea speranţă.

Şi cred că mesajul filmului este că toţi ne căutăm pe noi înşine, în obstacolele pe care încercăm să le depăşim, în călătoriile pe care le întreprindem pentru a afla cine suntem cu adevărat. Însă, atunci când aflăm asta, găsim şi speranţa. Şi dacă toţi avem de-a face cu obstacole, este pentru că toţi căutăm acea speranţa. Poveştile apar în film nu numai pentru că sunt o prezenţă venită din copilărie care ne dă siguranţă, dar mai ales pentru că ele conţin un mesaj subconştient care intră, metaforic, în rezonanţă cu aspiraţiile oamenilor din ziua de azi. Şi de aceea oamenii, în cultura pop, răspund la aceste mesaje.

Pe care dintre celelalte personaje ţi-ar fi plăcut să le joci?

Jennifer Morrison: Unul dintre motivele pentru care am fost atrasă de personajul Emma, în primul rând, a fost că era un personaj de basm - dar unul care exista. Mi-a plăcut ideea că eram creaţia lui Eddie şi Adam (Edward Kitsis și Adam Horowitz, scenarişti - n.red.), ei au fost cei care au strâns la un loc toate poveştile, aşa că niciodată nu mi-am dorit să fi jucat alte personaje. Pe când eram copil, poveştile mele preferate erau Cenuşăreasa şi Alice în Ţara Minunilor, aşa că pe atunci mi-aş fi dorit să le joc, însă acum nu mi-aş fi dorit alt rol.

Subiectul serialului

Scenariștii Edward Kitsis şi Adam Horowitz („Lost: Naufragiaţii”, „Tron: Moştenirea”) vă invită în Storybrooke (Maine), un orăşel care probabil că nu apare pe harta niciunui GPS. Pentru a se asigura că niciun personaj de poveste - mai ales Albă ca Zăpada - nu mai trăieşte fericit „până la adânci bătrâneţi”, Regina cea Rea atuncă un blestem care opreşte timpul pentru personajele de poveste şi le trimite în lumea reală. Deşi trăiesc în continuare, acestea nu-şi aduc aminte cine sunt şi îşi petrec ultimii 28 de ani fără a îmbătrâni, până când salvatoarea lor, Emma Swan, ajunge în oraş.

Emma nu ştie asta, dar e fiica Albei ca Zăpada şi a lui Făt-Frumos, care au salvat-o din ţinutul de poveste şi au trimis-o pe Pământ când era bebeluş, pentru a scăpa de blestem. Abandonată de mică, viaţa Emmei nu a fost deloc una magică. Iar când băiatul ei de 10 ani, Henry, pe care l-a dat spre adopţie cu ani în urmă, îi apare în prag cu o carte de poveşti, spunându-i o poveste trăsnită despre cum ea e copilul unor personaje de basm prinse în orăşelul Storybrooke, Emma crede că puştiul e nebun. Dar, curioasă din fire, îl aduce înapoi în oraşul cu pricina şi descoperă că Storybrooke ascunde multe secrete. Obsedată de control, Regina a devenit primarul localităţii şi l-a adoptat pe Henry.

Odată cu trecerea timpului, Emma începe să vadă dincolo de vrăjile acesteia, să creadă că poveştile sunt reale şi să spargă blestemul. După aceea, realitatea şi povestea se contopesc, iar personajele de basm se trezesc din amnezie, amintindu-şi adevăratele lor identităţi. Dar din nefericire nu ajung înapoi în tărâmul poveştilor. Şi, pentru a înrăutăţi situaţia, Rumplestiltskin – a.k.a. Dl. Gold – decide să preia puterea de la Regina, aducând magia în oraş. Dar cum trăim în lumea reală, magia are tendinţa de a avea consedinţe inimaginabile...