Norvegienii sunt recunoscuți pentru filmele de Crăciun pe care le lansează cu ocazia sărbătorilor – o coincidență remarcabilă, întrucât văd și scriu despre acest film cu câteva ore înainte să zbor la Oslo pentru prima dată. Anul acesta, a fost rândul regizorului Henrik Martin Dahlsbakken să contureze o poveste de sezon potrivită pentru părinți, copii și rozătoare deopotrivă: Crăciunul familiei Șoricescu. Scenariul la care au contribuit Susanne Skogstad și Sebastian Torngren Wartin relevă războiul dintre oameni și șoareci declanșat atunci când cei dintâi decid să petreacă sărbătorile de iarnă într-un conac „abandonat” de ani de zile.
Leila, mezina familiei de șoricei, a avut mereu o dorință de explorare greu de satisfăcut, însă părinții nu au lăsat-o să se îndepărteze prea mult de ei pentru că „lumea largă e rea, periculoasă și plină de imprevizibil”. Știm cu toți discursul din propria noastră copilărie. Totuși, ea a găsit mereu o metodă să își dea frâu liber curiozității, expunându-se la câteva riscuri minore. La fel se întâmplă și atunci când se împrietenește cu fiul cel mic al familiei abia mutate în căminul șoriceilor. Când ceilalți trei membri – atât din specia umană, cât și din cea animală – pornesc un conflict ce scapă de sub control, revine în datoria celor mai tineri să preia rolul de „înțelepți” și să creeze punți de legătură între viețuitoarele care, în ciuda diferențelor, își doresc același lucru: un Crăciun liniștit împreună cu cei dragi.
Totul începe ca o comedie de groază. Tatăl, cel care a copilărit în enorma casă, devine convins că proprietatea este bântuită de forțe stranii, când de fapt responsabili pentru toate farsele și sperieturile sunt simpaticii șoricei. Ei își doresc ca oamenii să plece pentru că nu cred că pot conviețui unii cu ceilalți, din cauza animozităților de mii de ani dintre speciile lor. Lupta dintre cele două clanuri și toate capcanele utilizate aduc aminte de clasicul Singur acasă, doar că aici intrușii nu sunt niște hoți veniți la furat de sărbători.
Cei doi copii actori, aflați în rolul fiului (Vegard Strand Eide) și al fiicei (Flo Fagerli), dau dovadă de o interpretare autentică, fapt cu atât mai impresionant pentru că partenerii lor de ecran, șoriceii, sunt animați, deci au fost nevoiți să își folosească imaginația pentru a interacționa cu aceștia. Coloana sonoră este alcătuită integral din melodii specifice sezonului și colinde ca Silent Night, ori non-diegetice (care nu pot fi auzite de personaje), ori cântate a cappella chiar în duș. Așa, pentru a intra în spiritul sărbătorilor. Cromatica cu accent pe nuanțele de portocaliu și albastru pontețează și mai mult atmosfera magico-fantastică a filmului.
Deși Crăciunul familiei Șoricescu integrează multe clișee specifice genului, și în special filmelor de copii, poate reprezenta de asemenea o alegere distractivă pentru a începe maratonul de producții cinematografice de sărbători. Concluzia poveștii e universală: pacea trebuie să primeze întotdeauna în fața războiului. Mai mult, orice individ merită empatie, indiferent de dimensiune, limbă și dacă are blană sau nu.
