În urma loviturii de stat care l-a propulsat pe Augusto Pinochet la conducere, mulți dintre simpatizanții fostului președinte, Salvador Allende, au fost persecutați. Printre ei se numără si cel ce-și va câștiga mai târziu notorietatea ca regizor de filme documentare, Patricio Guzmán. Condamnat la moarte, acesta reușește în noiembrie 1973 să fugă din țară, însă atenția lui rămâne ancorată asupra shimbărilor aduse de Pinochet în Chile și mai presus, asupra victimelor regimului dictatorial instaurat de acesta. În 2015, Guzmán revine cu „Secretul nasturelui de sidef”, documentar premiat cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu în cadru Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Cinemagia a reușit să-l intervieveze pe regizorul Patricio Guzmán, prin amabilitatea distribuitorului în țara noastră a filmului, Asociația Culturală Macondo.
Filmul dvs începe ca un documentar afectuos despre Pământ și stele. Apoi subiectul se îndreaptă către locuitorii nativi ai Patagoniei. Pentru ca spre final să fie atinsă tema politică, memoria dureroasă a dictaturii din Chile. Care din cele trei este esența filmului?
Patricio Guzmán: Pentru mine cele trei teme pe care dumneavoastră le menționați, formarea pământului, destinul civilizației kawésqar și destinul victimelor lui Pinochet corespund aceleiași teme: trecerea prin viață și prin moarte pe pământ.
Să ne referim acum la tema politică a filmului – recreați sângerosul regim al dictaturii chiliene, care și-a câștigat nefastaă faimă în toată lumea. Dar de ce vă feriți să spuneți măcar o dată numele dictatorului? În unele culturi, există teama de a menționa/rosti numele diavolului...
Patricio Guzmán: Nu are nimc de-a face cu ceea ce se întâmplă în alte culturi cu numele diavolului. Eu arat în film crimele lui Pinochet și nu am nevoie să menționez numele lui. Am făcut în 2001 un film de aproape două ore care se numește „Cazul Pinochet”.
Nasturele de sidef este o metaforă a genocidului făcut față de indigenii din Chile. Există astăzi un interes la nivel guvernamental pentru a le păstra cultura și limba vii?
Patricio Guzmán: Mai mult de 70 de ani, anumite țări precum Mexicul, Guatemala, Peru, Ecuador, sau Bolivia au denunțat crimele și genocidul împotriva populațiilor indigene. Mereu în America Latină a existat un important curent de idei menite să denunțe abuzurile împotriva culturilor autohtone, cu scopul de a le recupera și de a le proteja .
Ce anume v-a făcut să deveniți interesat de nativii din Chile? Și când exact a debutat această preocupare. E un subiect de interes în viața culturală chiliană?
Patricio Guzmán: Pentru o mare parte a clasei de mijloc, ca și pentru o mare parte a studenților universitari, tema cuceririi, coloniei și a opresiunii satelor indigene este ceva obișnuit și curent în America Latină. Eu am început să mă interesez de culturile autohtone de când eram un adolescent: Unul din lungmetrajele mele, Crucea de la Sud (1992) face referire exclusiv la această temă.
În documentarele dvs. vorbiți despre dictatura de dreapta care a suprimat regimul socialist ales democratic al lui Salvador Allende. Pentru noi, est-europenii, dictatura e asociată comunismului și orientării de stânga, pâna la denigrarea oricărei forme de socialism. V-ați propus să convingeți un astfel de public că și extrema dreaptă înseamnă dictatură?
În America Latină am resimțit frecventa intervenție a guvernului nord-american, a guvernului de dreapta nord-american. Chiar și în timpul guvernului Keneddy și al altor președinți democrați, opresiunea nord-americană nu a încetat. Așadar, toate mișcările de eliberare, fie de stânga sau de centru, s-au poziționat împotriva Statelor Unite. Acesta este parcursul nostru privind lupta împotriva indecenței. Întrebarea dumneavoastră nu are logică pentru mine deoarece leagă realitatea din România cu cea din America Latină fără să explice contextul general. Asta este tot ce pot spune.
În țara dvs., care se întâmplă să fie una dintre cele mai bogate din America de Sud, există încă un puternic dezacord între simpatizanții de stânga și cei de dreapta. Se pare că unii au învățat prea puțin în toți acești ani de dictatură...
Patricio Guzmán: Chile nu este țara cea mai bogată din America Latină. Acum exista în Chile un regim democratic care încearcă să respecte pluritatea politică. Nu este ușor să depășești în atât de puțin timp un regim dictatorial care a eliminat toate liberățile democratice.
Dar tinerii chilieni? Mai sunt ei interesați de politică și problemele civice?
În prezent există in Chile o puternică mișcare a studenților, a elevilor. Luptă pentru instaurarea unei democrații depline. Încearcă să pună capăt sistemului de învațământ chilian. Încearcă să mențină o amintire a istoriei. Sprijină investigațiile asupra crimelor lui Pinochet. Această imensă mișcare este sprijinită de o mare parte a mișcărilor politice chiliene.
În literatura română există un roman de aventuri numit „Toate pânzele sus”, unul dintre puținele best-sellere de sub comunism, în care este vorba despre echipajul ficțional al unei corăbii care ajunge în Patagonia, la finalul secolului XIX. Echipajul se împrietenește cu indigenii, pe care îi numești Alcalufi, față de care eroii noștri arată respect și simpatie. E corectă această denumire de „alcaluf”?
Patricio Guzmán: Numele „Alacalufes” a fost inventat pentru spanioli pentru a denumi cinci etnii diferite. Aceste etnii sunt: Kawésqar, Sel’knam, Aoniken, Háusch, Yámanas. Toate aceste etnii trăiesc departe de orașul chilian Punta Arenas și de orașul Ushuaïa .Nu cunosc povestea despre care vorbiți dumneavoastră. Presupun că este o invenție plină de bune intenții.
