Victor Rebengiuc, probabil cel mai cunoscut actor al generaţiei sale, va fi un invitat de seamă al ediţiei 2010 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Prezent cu două filme în festival, Medalia de onoare al lui Peter Călin Netzer şi celebrul Pădurea spânzuraţilor al lui Liviu Ciulei, Victor Rebengiuc împărtăşeşte cu cititorii Cinemagia gândurile cu care porneşte spre Cluj, unde va participa la omagiul adus lui Liviu Ciulei, dar dezvăluie şi ce a însemnat pentru el apariţia în Medalia de onoare, unde interpretează rolul principal, pe cel al lui Ion.
Filmul regizat de Peter Călin Netzer şi scris de Tudor Voican ne întoarce la mijlocul anilor '90, când Ion, un pensionar de 75 de ani, primeşte dintr-o eroare o medalie, în semn de recunoştinţă pentru faptele de vitejie săvârşite în Al Doilea Război Mondial, vremuri de care nici nu-şi mai aduce aminte. Pentru Ion, medalia de onoare are o importanţă cu totul şi cu totul ieşită din comun: i-ar putea readuce soţia şi fiul, care nu-i mai vorbesc de ani de zile, la sentimente mai bune.
Medalia de onoare este inclus în competiţia acestei ediţii, deci are şanse la unul dintre premiile ce vor anunţate în timpul galei de pe 5 iunie. Prima proiecţie din festival va avea loc pe 2 iunie, cinema Victoria, de la ora 22.30, iar premiera în cinematografele din ţară este programată pentru 30 septembrie.
Părerea ta
Spune-ţi părerea