Indiana Jones va beneficia de o relansare după al cincilea film al francizei

de Cristina Grigore în 24 Iun 2016
Indiana Jones 5 a fost programat să ajungă în cinematografe în vara lui 2019

Studiourile Disney au planuri mari cu franciza Indiana Jones, după cum a sugerat preşedintele companiei, Bob Iger. Intr-un interviu acordat The Hollywood Reporter.com, acesta a confirmat că, după cel de-al cincilea film al seriei, în care Harrison Ford îşi va relua legendara partitură, se va continua, într-un fel sau altul, fără el.

„Acum, ne concentrăm pe un reboot sau o continuare, apoi vom veni cu un fel de reboot. Va trebui să ne dăm seama ce urmează după ce îl readucem în scenă pe Harrison Ford”, a explicat Iger, menţionând totuşi că, momentan, nu se poate şti ce formă va îmbrăca relansarea seriei.

„Nu cred că vom ajunge cu Indiana la dimensiunile Star Wars, însă clar vom face mai multe filme. Nu va fi doar cel anunţat”, a continuat Iger. Deşi în discursul său nu s-a pus problema celui care îl va înlocui pe Ford în rolul titular, este de la sine înţeles că acest lucru va fi necesar.

Un al rol celebru al lui Ford, cel al lui Han Solo, a fost preluat de Alden Ehrenreich în filmul ce va prezenta aventurile şi parcursul tânărului Han.

Indiana Jones 5 a fost programat să ajungă în cinematografe în vara lui 2019.

Exploreaza subiecte similare:

Indiana Jones 5, Harrison Ford

Alte știri din cinema

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Jeff Koons: Portretul unei vieți - O incursiune în viața și opera unui artist emblematic

Există puțini artiști în arta contemporană care polarizează și fascinează în egală măsură precum Jeff Koons.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells