Nominalizat la 9 Oscaruri, printre care se numără Cel mai bun film, Cel mai bun regizor și Cel mai bun actor principal, Marty Suprem reprezintă ultimul film al lui Josh Safdie (Uncut Gems) și îl are în rolul protagonistului pe Timothée Chalamet, tânăra vedetă a Hollywood-ului. În centrul scenariului scris de cineast în colaborare cu Ronald Bronstein (producătorul altei drame nominalizate la Oscar, Te-aș lovi, dar n-am picioare) se află Marty Mauser, jucătorul american de elită, confruntat cu probleme financiare.
Marty are un talent de necontestat și o personalitate dificilă, deopotrivă ca o binecuvântare și un blestem. Pe deoparte, „vrăjeala” lui, moștenită se pare de la propria mamă, îl ajută să obțină ceea ce își dorește pe termen lung, dar insolența sa îl îndepărtează de asemenea de cei mai apropiați oameni. El nu are o problemă să întrețină relații sexuale cu prietena lui din copilărie, Rachel (Odessa A'zion), chiar dacă e căsătorită, însă o evită complet când află că a rămas însărcinată cu el. În același timp o seduce pe Kay (Gwyneth Paltrow), o fostă vedetă de cinema, dar încearcă să îl manipuleze pe soțul ei milionar să îi sponsorizeze călătoria la campionatul din Tokyo.
Povestea personajului titular s-a inspirat din viața reală a lui Marty Reisman. Dacă relațiile romantice ale protagonistului sunt mai mult ficționale decât veridice, filmul prezintă și câteva evenimente istorice: Reismen a pierdut la campionatul mondial din 1952 în fața japonezului Hiroji Satoh – în film Koto Endo, interpretat de jucătorul adevărat Koto Kawaguchi – din cauza unei palete cu straturi de spumă și cauciuc, diferită de cea standard. (Un detaliu important de menționat este că la feminin a câștigat Angelica Rozeanu, campioană mondială de șapte ori consecutiv). De asemenea, Marty a plecat în turneu cu echipa de baschet Harlem Globetrotters, pentru a oferi spectatorilor divertisment în pauze, precum ping-pong cu tigăi în loc de palete sau cu mai multe mingi deodată. Personalitatea lui se bazează și ea pe adevăr: Reisman era supranumit „Acul” pentru că obișnuia să-și „înțepe” oponenții cu vorbe legate de viața personală sau profesională în timpul meciurilor și să-și înșele adversarii atunci când juca în localuri pe bani.
Din punct de vedere tehnic, filmul excelează la toate capitolele. Nu este de mirare că a fost nominalizat la atâtea premii Oscar. Coloana sonoră conține hituri clasice precum Forever Young și Everybody Wants to Rule the World, la începutul și finalul producției, dar și muzică orchestrală sau electronică în funcție de intensitatea scenelor. Cromatica întunecată în nuanțe preponderent șterse se pliază pe atmosfera vintage pentru a contura perioada din primul deceniu de după Al Doilea Război Mondial. Camera și montajul sunt dinamice, în acord cu ritmul sportului și viața plină de peripeții a jucătorului. Iar creditele de început sunt probabil cele mai ingenioase văzute vreodată, oferind o tranziție ușoară de la secvența precedentă la cea următoare.
Marty Mauser reprezintă unul dintre cei mai abjecți protagoniști apăruți pe ecran în ultimul an, un narcisist egocentric cu umor negru pe subiecte sensibile precum soldații căzuți în război sau lagărele de concentrare – umor scuzat de faptul că el însuși este evreu – care crede că i se cuvine totul și își urmărește scopul indiferent de victimele colaterale lăsate în urmă. Chalamet îl interpretează cu atâta măiestrie încât publicul chiar ajunge să disprețuiască personajul – cel puțin asta a fost reacția mea. Și totuși, același Mary ne transmite o lecție importantă: atunci când ai un vis, ar trebui să faci orice depinde de tine pentru al atinge. Atâta timp cât nu calci pe cadavre, aș adăuga eu.
