În 2016 Cinepub îl omagiază pe Mircea Daneliuc

de Cinemagia în 7 Ian 2016
Iacob are premiera pe cinepub.ro joi, 7 ianuarie, ora 20:30. Dorel Vișan, într-unul dintre cele mai bune roluri ale sale

În 2016 Cinepub îl va celebra pe regizorul Mircea Daneliuc, lansând lunar câte un film al celui „care i-a obligat pe români să se regândească pe ei înșiși, să încerce să înțeleagă cine sunt de fapt, iar Europei i-a dăruit un cinema de nivelul unor Forman, Menzel, Zanussi, Pintilie, Szabo, pentru care zisa Europă i-a rămas datoare”. (Cristian Tudor Popescu)

Utilizatorii Cinepub încep anul cu o capodoperă: Iacob, de Mircea Daneliuc„Iacob” are premiera pe cinepub.ro joi, 7 ianuarie, ora 20:30.

Iată sinopsisul oficial al filmului:  Crăciunul dur, sumbru și chinuitor, trăit de un miner din Transilvania, înainte de ’89. Iacob este bănuit pe nedrept că ar fi furat aur. Drept pedeapsă e transferat la o altă mină, mai îndepărtată de casă. Efortul este epuizant, drumul spre casă fără sfârşit. De Crăciun, pentru a scurta timpul ajungerii la familie, Iacob se urcă pe furiş în funicularul minei. Dar zgomotul roţilor se opreşte: de Sărbători, pentru două zile, mina opreşte curentul electric. Iacob rămâne suspendat la 200 de metri deasupra prăpastiei... „Această întâmplare deschide calea incontrolabilului cu tot cortegiul lui de stări psihice: panică, speranţă, deznădejde, resemnare” (Jaques Maurice, Cahiers du Cinéma).

„Lenea de a te revolta e mai mare decât neplăcerea de a trăi cum trăiești”, declara Mircea Daneliuc, unul dintre cei mai importanți cineaști români ai tuturor timpurilor, descris de fondatorii Cinepub ca „dizident într-o realitate absurdă, profet în deșert, imigrant în propria țară, auto-exilat din sânul unei bresle mici, rebel al unei  cauze pe care alții nu o înțeleg”...

Informații despre toate filmele din portofoliul Cinepub se găsesc pe site-ul oficial.

Cinepub.ro este singurul portal de cinema românesc online, distribuit gratuit și cu acordul legal al producătorilor și cineaștilor independenți, cu premiere în fiecare joi seara, de ficțiune, documentar sau animație, scurt sau lungmetraj.

Menirea Cinepub este de a suplini absența dramatică a rețelelor de distribuție și de a (re)aduce în prim plan filme care sînt prea repede uitate, sau chiar deloc văzute. Cinepub nu este o instanță critică sau o platforma hiper-selectivă, ci un loc deschis tuturor cineaștilor români, indiferent de vârstă și fără afiliere de partid sau partidă. Pe termen lung, Cinepub și-a propus să se constituie într-o memorie vizuală digitală a cinematografului românesc.

http://cinepub.ro/site/iacob-mircea-danieluc-1988/

 

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Iacob, dosar: cinepub

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 9 ianuarie 2016 15:24
Este o idee buna la care multi vor adera...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells