Iată prima imagine din Rambo V: Last Blood! Stallone pregăteşte iar o poveste puternică

de Gloria Sauciuc în 3 Nov 2018
Îl vedem pe John Rambo (Sylvester Stallone), aspru ca de obicei dar obosit, stând în ploaie

După succesul lui Sylvester Stallone în a-l readuce pe ecran pe Rocky Balboa, actorul se pregăteşte să facă acelaşi lucru cu personajul John Rambo.

Eroul are aer de cowboy de data aceasta, după cum vedem în prima imagine din Rambo V: Last Blood, dată publicităţii de către studiourile Lionsgate Movies. Chiar dacă este o singură imagine, spune deja o poveste. Îl vedem pe John Rambo, aspru ca de obicei dar obosit, stând în ploaie. Nu ştim ce anume priveşte, însă, dacă judecăm după replica din comunicatul Lionsgate („Time to become war” - care trimite la Rambo: First Blood) înțelegem că scenariul îl readuce pe Rambo „la război”. Dacă judecăm după titlu, putem crede că filmul reprezintă finalul seriei.

În primul film, First Blood (1982), Sylvester Stallone era un veteran din Vietnam care suferea de stres post-traumatic şi care, întors acasă, intră în conflict cu poliţia locală. Filmul a fost urmat în 1985, respectiv în 1989 de două sequel-uri în care Rambo, redevenit militar, salva prizonieri de război americani din mâini duşmane. În 2008 a apărut Rambo, cel de-al patrulea film din serie. Acum, la peste 10 ani de la ultimul episod, avem încă o (ultimă) aventură a personajului.

Pe lângă legătura cu primul film din serie (sugerată de titlu), noul Rambo V va aduce războiul mai aproape de viaţa americană de zi cu zi: mai precis, în timp ce duce o viaţă tihnită la ferma familiei din Arizona, Rambo va intra în conflict cu un sângeros cartel mexican al drogurilor. Sergio Peris-Mencheta joacă rolul şefului cartelului.

Chiar dacă seria Rambo nu este pe-atât de veche pe cât e seria Rocky, pe care Sylvester Stallone o continuă cu Creed II, ea rămâne cel de-al doilea vehicul pentru Stallone ca star de cinema. Ambele sunt serii de filme în care Stallone nu doar a jucat, dar la crearea cărora a contribuit. Stallone a participat la scrierea scenariului fiecărui film, iar Rambo V: Last Blood nu face excepţie. Cu un aşa titlu, merită să vedem care va fi soarta finală a lui John Rambo. Chiar dacă posibilitatea ca Rambo, în sfârşit, să îşi fi găsit liniştea este o perspectivă binevenită, ştim că Rambo şi liniştea niciodată nu s-au întâlnit. Şi, totuşi, ţinând cont cât a avut Rambo de suferit în războiul în care a luptat, ar fi păcat să îl vedem murind într-un alt război.

Premiera filmului va avea loc, după toate pronosticurile, în cursul anului 2019.

Exploreaza subiecte similare:

Sylvester Stallone, First Blood, Creed II , Sergio Peris-Mencheta

Alte știri din cinema

Au început filmările la Godzilla vs. Kong. Iată sinopsis-ul şi distribuţia

În producţia ce se va lansa în 2020 îi vom vedea pe Millie Bobby Brown, Danai Gurira şi Alexander Skarsgard

Volumele Wild Cards, editate de George R.R. Martin, vor fi ecranizate de platforma Hulu

Serialele aflate în pregătire vor explora o lume alternativă contemporană, în care îşi caută locul mutanţii şi superoamenii

Fantastic Beasts 2: când lăcomia ia locul inspiraţiei

Noua aventură a lui Newt Scamander, cel mai puţin incitant film al universului Harry Potter

Scurtmetrajul „Cadou de Crăciun”, premiat la Cottbus

Din distribuție fac parte Andrei Văncică, Ioana Flora și copilul Luca Toma

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells