I Am the Night/Eu sunt noaptea este disponibil pe HBO GO

de Cinemagia în 6 Feb 2019
Patty Jenkins regizează primele două episoade din drama inspirată de viața Faunei Hodel, scrisă de Sam Sheridan, cu Chris Pine în rolul principal

Patty Jenkins regizează primele două episoade din drama inspirată de viața Faunei Hodel, scrisă de Sam Sheridan, cu Chris Pine în rolul principal.

Primele două episoade ale dramei I Am The Night, regizate de Patty Jenkins (Wonder Woman, Monster), după un scenariu de Sam Sheridan (A Fighter’s Heart, The Disaster Diaries), în care Chris Pine (Wonder Woman, Star Trek) interpretează rolul principal, sunt disponibile pe HBO GO. Premiera la HBO va fi pe 4 martie.

Inspirat din evenimente reale, serialul original TNT I Am the Night spune povestea captivantă a Faunei Hodel (India Eisley), o adolescentă abandonată la naștere, care crește lângă Reno, Nevada. Fauna trăiește confortabil cu misterul originii ei, până când o descoperire o face să pună totul sub semnul întrebării. În timp ce Fauna începe să investigheze secretele trecutului ei, întâlnește un reporter (Pine), bântuit de un caz din trecut. Împreună, cei doi urmează o pistă sinistră care îi duce aproape de George Hodel (Jefferson Mays), un ginecolog din Los Angeles, implicat în câteva dintre cele mai întunecate depravări de la Hollywood și, posibil, una dintre cele mai dezgustătoare crime nerezolvate.

Pe lângă Pine, din distribuția serialului mai fac parte India Eisley (Underworld Awakening, Look Away), care o interpretează pe Fauna Hodel, câștigătorul premiului Tony Jefferson Mays (The Americans, Law&Order: SVU) în rolul lui George Hodel, Leland Orser (Berlin Station) îl interpretează pe Peter Sullivan, Yul Vazquez (Last Flag Flying), care îl interpretează pe Billis, Dylan Smith (Maze Runner: The Death Cure, Lemonade) este Sepp, Golden Brooks (Girlfriends) îl interpretează pe Jimmy Lee, Justin Cornwell (Trening Day, We are Boats) apare ca Terrence Shye, Jay Paulson (Mad Men), în rolul lui Ohls, și Connie Nielsen (Wonder Woman) o interpretează pe Corinna Hodel.

Jenkins regizează I am the Night, dramă scrisă de Sheridan. Serialul este produs de Studio T, Turner, iar Jenkins, Michael Sugar (13 reasons why, Spotlight), Pine și Sheridan sunt producători executivi. Carl Franklin (House of Cards, Homeland) și Victoria Mahoney (Claws) au regizat fiecare două episoade.

Primele două episoade din cele 6 ale miniseriei I Am the Night/Eu sunt noaptea sunt pe HBO GO, iar apoi va fi disponibil câte un episod în fiecare săptămână. Miniseria va fi difuzată la HBO din 4 martie.

Exploreaza subiecte similare:

Patty Jenkins, Sam Sheridan, Chris Pine, I Am The Night

Alte știri din cinema

În timpul filmărilor la Game of Thrones, Emilia Clarke a supraviețuit unui atac cerebral

„Dacă e să fiu sinceră, în fiecare clipă din zi credeam că o să mor”, a declarat actrița

După Captain Marvel, Brie Larson e alături de Samuel L. Jackson în Unicorn Store

Este filmul în care actrița de 29 de ani debutează ca regizoare

Cât de puternic este ciocanul lui Thor? Se pare că e comparabil cu o stea supernova

În mâinile lui Thor, Stormbreaker a reuşit să încaseze tot şocul celor şase Pietre ale Infinitului

Turn Up Charlie: cât de importantă este a doua şansă

Serialul Netflix cu Idris Elba şi Piper Perabo explorează capcanele faimei

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells