Horroruri care au făcut istorie

de Ştefan Dobroiu în 12 Mai 2013
Ce producţii, pe lângă Cartea morţilor, au schimbat regulile jocului?

Remake-ul Cartea morţilor s-a lansat vineri în cinematografe (o cronică AICI), iar el ne-a făcut să ne amintim filmul original, care îl transforma acum mai bine de trei decenii pe Sam Raimi într-o celebritate a Hollywood-ului. The Evil Dead (1981) rămâne un punct de referinţă în istoria genului şi ne face să re-explorăm marile titluri care ne-au speriat de-a lungul timpului. Află din materialul de mai jos despre alte horroruri celebre şi ce moştenire au lăsat ele generaţiilor următoare.

Exorcistul (1973)
Categoric unul dintre cele mai celebre horror-uri ale tuturor timpurilor. Inspirat de romanul omonim al lui William Peter Blatty, Exorcistul a devenit poate cel mai bântuitor film al anilor '70 şi a primit nenumărate titluri de "Cel mai înspăimântător film al tuturor timpurilor". Zece nominalizări la Oscar în 1974 şi utilizarea unor tehnici inovatoare pentru a speria spectatorii au transformat producţia lui William Friedkin într-un film cult. Ca fapt divers, din cauza reacţiilor extreme ale spectatorilor la primele proiecţii, cinematografele americane au început să împartă la intrare pungi de hârtie pentru cei cu stomacul mai sensibil... Până şi Cartea morţilor împrumută vocea demonică şi vocabularul sărmanei protagoniste din Exorcistul.

Tăcerea mieilor (1991)
Este unul dintre cele trei filme care au reuşit să obţină "marele 5" la Oscaruri: Cel mai bun film, Cea mai bună regie, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun actor principal, Cea mai bună actriţă principală. Hannibal Lecter este primul rol care-ţi vine în minte când te gândeşti la Anthony Hopkins (iar filmografia lui chiar că nu duce lipsă de roluri memorabile), iar câteva replici, cum ar fi cea cu vinul Chianti şi fasolea fava, ca să amintim doar ingredientele ingerabile de câtre oamenii obişnuiţi, cu greu ţi se şterg din minte... Tăcerea mieilor reprezintă şi un record în istoria Oscarurilor: deşi petrece doar 18 minute pe ecran, Hannibal Lecter a fost considerat personaj principal, iar Anthony Hopkins este actorul câştigător de Oscar pentru cel mai "scurt" rol din toate timpurile.

Fălci (1975)
Litoralul american a rămas pustiu după lansarea lui Fălci pe 20 iunie 1975. Trecem peste faptul că încasările filmului au fost de 50 de ori mai mari decât bugetul şi spunem doar că Fălci a rămas prototipul blockbusterului de vară, fiind prima premieră din istoria cinema-ului cu debut în sute de cinematografe şi intens promovată înainte de lansare. Steven Spielberg, pe atunci în vârstă de doar 28 de ani, le-a reamintit tuturor că eficienţa unei secvenţe tensionate nu depinde neapărat de ce se vede pe ecran, ci şi de ce NU se vede. "Blockbuster", un termen atât de folosit în prezent, a fost adoptat pe scară largă după premiera lui Jaws.

Psycho (1960)
Un miracol de eficienţă, Psycho a reprezentat o imensă luptă personală pentru Alfred Hitchock, care nu s-a bucurat deloc de ajutorul marilor studiouri pentru a ecraniza un scenariu ce se îndepărta foarte mult de la succesele sale anterioare. Primit cu răceală de critică, filmul s-a bucurat de un imens succes de casă, transformându-l pe Hitchcock într-un om bogat. Influenţa sa a privit gradul de violenţă şi sexualitate acceptat într-o producţie pe marele ecran. După o luptă acerbă cu cenzorii americani, Psycho a ajuns pe ecrane aproape deloc modificat şi a deschis drumul filmelor mai violente. Nu putem să nu pomenim de celebra scenă a duşului sau de perfecta colaborare dintre imagine şi muzică, dar Psycho a provocat scandal în epocă şi pentru că Hitchcock a insistat ca la începutul proiecţiilor uşile sălilor de cinema să fie închise, spectatorii întârziaţi pierzând dreptul de a vedea filmul. În prezent pe posturile americane se difuzează Bates Motel, serial inspirat de Psycho. Bine primit, Bates Motel a fost reînnoit în aprilie pentru al doilea sezon.

Night of the Living Dead (1968)
Nu este primul film cu zombi, dar a avut o influenţă incontestabilă în acest subgen horror. Poate fi considerat un beneficiar al scandalului iscat de violenţa din Psycho, dar premiera lui Night of the Living Dead nu a trecut deloc neobservată, mai ales că pe vremea aceea comisia de rating din SUA nu fusese înfiinţată şi mulţi dintre primii spectatori ai filmului erau copii şi adolescenţi. Variety a publicat o cronică furibundă, invitând autorităţile să ia măsuri cu privire la "pornografia violenţei" aruncată pe ecran de Romero. Night of the Living Dead a devenit cel mai profitabil film horror independent şi este adesea citat pe listele cu cele mai bune horroruri din toate timpurile. Că vrea sau nu, fiecare nouă producţie cu zombi îl omagiază.

The Blair Witch Project (1999)
Imposibil de ignorat, acest horror din 1999 a declanşat valul de producţii din seria "found footage", unele dintre ele cu succes notabil. Povestea a trei studenţi care ajung într-o pădure din Maryland pentru a investiga legendele despre vrăjitoarea din Blair a îngrozit milioane de spectatori, convinşi că ceea ce văd pe ecran s-a petrecut în realitate. Cu un buget iniţial de doar 25.000 de dolari, The Blair Witch Project (foto) a încasat 250 de milioane de dolari, devenind unul dintre cele mai rentabile filme din toate timpurile. Proiectul a beneficiat şi de o campanie de promovare online, o raritate în 1999. Cu ajutorul unor rapoarte de poliţie false şi al unor declaraţii video de la aşa-zişi "martori", site-ul filmului a întărit şi mai mult convingerea publicului că ororile din film sunt reale.

Să nu uităm de Alien şi Aliens, al doilea având un imens succes deşi promova o actriţă într-un rol de acţiune, lucru nemaiîncercat până atunci în producţii cu buget mare la Hollywood. The Texas Chainsaw Massacre a urcat şi el ştacheta violenţei deosebit de grafice pentru 1974, iar The Thing beneficia în 1984 de eficienta teroare emanată de creatura ce poate "împrumuta" înfăţişarea victimelor sale. The Fly, realizat în 1986, devenea cel mai de seamă reprezentant al subgenului body horror, în care trupul uman suferă mutaţii teribile. Poltergeist s-a bucurat de un imens succes în 1982, promovând premisa unui atac supranatural în casa protagoniştilor. Mai recent, The Ring a avut o influenţă teribilă, aducând în cinematografele mondiale pasiunea pentru remake-urile după producţii japoneze. Halloween şi A Nightmare on Elm Street au devenit francize de succes, ca şi Friday the 13th sau, mai recent, Scream.

Exploreaza subiecte similare:

Sam Raimi, Evil Dead, The Evil Dead, William Friedkin, The Exorcist, The Silence of the Lambs, Anthony Hopkins, Steven Spielberg, Jaws, Alfred Hitchcock, Psycho, Bates Motel, Night of the Living Dead, George A. Romero, The Blair Witch Project

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
wildinthecountry pe 12 mai 2013 15:22
As mai adauga la aceasta lista :
The Omen 1976
IT 1990

Kalrak pe 12 mai 2013 19:23
Vin si eu cu Shutter si the grudge, primuul 4bia, seria poltergeist
Kalrak pe 12 mai 2013 19:35
Jeepers Creepers1, unrest (primul film in care sa se foloseasca cadavre umane reale) sunt mai multe dar nu imi aduc aminte acum, aliens, the thing, leviathan chiar daca sunt si sf
MikkaelWolfganger pe 12 mai 2013 15:24
Fara Friday the 13Th Halloween si Nightmare on Elm Street, ma indoiesc ca genul horror ar fi avut atata popularitate.Nu am vazut Blaire Witch si la inceput m-am indoit ca a avut un impact asa mare, insa dupa ce am aruncat un ochi peste Maria-Sa netul mi-am mai schimbat din pareri,Mi se pare ca Blaire Witch a oferit altceva decat baltoacele de sange, matele aruncate si capatanile sparte.A oferit o stare,niste cadre foarte faine,originalitate si un produs final, nu tocmai horror, dar foarte inteligent.


Lista ar fi mai mare si mai pertinenta....Exceptand Exorcistul si poate Blaire Witch, restul cu greu pot fi numite horror-uri.Poate thrillere era mai bine spus.


Ce ar fi trebuit inclus dupa umila mea parere?The Shining, The Last House on the Left, Texas Chainsaw Massacre, The Thing, Hellraiser,Scream, 28 days later, Saw.

Mastragaci pe 13 mai 2013 19:52
sunt incluse Texas Chainsaw Massacre, The Thing, Scream
cosmin_kedii pe 12 mai 2013 16:30
si mai sunt
Macabru pe 12 mai 2013 16:51
Trebuia inclus si "Cannibal Holocaust". E mai mult scarbos decat horror, dar la ce filme ati enumerat mai sus, sigur si-ar fi facut si el loc in top. Bineinteles, sa nu uitam de "Twilight", filmul imposibil de vizionat.
Lewis pe 12 mai 2013 17:17
Silence of the Lambs is the very best
anca.2006 pe 12 mai 2013 17:48
Cum spunea cineva mai sus, horror e impropriu spus pentru unele, thriller, suspense, mai degraba... Cu toate acestea, unele sunt mai socante ca idee decat orice horror get-beget: cand ma gandesc la mimica lui Anthony Hopkins, la dedublarea lui Perkins din "Pshyco", sincer, ma apuca fiorii mult mai mult decat la orice "Canibal" de nu-stiu-care, fie el "Holocaust" sau nu. Intotdeauna am considerat ca spaima vine nu din a arata sange, intestine, membre retezate si mai altele de astea ci din a SUGERA frici ancestrale ale omului, din a te juca cu mintea spectatorului. Si cine a vazut "The Shining" cu Jack Nicholson, intelege: "Heeeeeeeeeeeere's Johnny"!!!!!
Theodor2011 pe 12 mai 2013 19:04
The Silence Of The Lambs si Jaws (Falci), sunt cu SIGURANTA cele mai bune filme horror facute VREODATA
Kalrak pe 12 mai 2013 19:25
Pana la Blair Witch, care imi place ff mult, a fost hanibal holocaust si si inca unu care nu stiu cum se numea dar stiu ca erau prezentate diferite metode de a omora un om, poate sa fi fost mai mult dar nu imi aduc eu aminte, iar din cate stiu eu primul Paranormal Activity este cel mai profitabil film daca e sa iei in calcul banii investiti vs. incasarile la box office
Testicule pe 12 mai 2013 21:05
Macar mentiune onorabila trebuia sa primeasca si The Cabin In The Woods. Pentru ca aia inseamna sa faci istorie.
mihaigeniu pe 16 mai 2013 23:54
asa-i;deci prima parte a fimului e un gunoi, da-i interesanta ;iar partea a 2 a filmului e cu adevarat infricosatoare;chiar te sperii sei ramai marcat;oricum dupa mine Psycho si Exorcistul sunt cele mai bune ;da n-am vazut falci si altelel;silence of the lams nu mi se pare mare lucru ,de 5 oscaruri ;poate in '91 era ceva
Miiku pe 12 mai 2013 23:42
Am vazut ca Macabru` ala tot comenteaza mereu de Twilight si nu`stiu ce. Care e frate problema ta? Inca n`ai trecut peste? Cat o sa o mai tii asa? Mda copii..
Kalrak pe 13 mai 2013 08:45
Pe mine ma sperie calitatea filmelor horror din ultima vreme ... nu ca ar fi slaba, am vazut destule filme horror care erau slabe dar macar erau bine facute, dar cele de acum, in afara de poster si poate un trailer care sa te prosteasca ... nu au nimic de calitate in ele, pornind de la jocul actoricesc, la scenariu, modul de a filma, imi vine sa vomit de la ce filtre tampite pot astia sa puna pe o pelicula ... verdele ala galbui asa sau .... ma opresc aici pana nu vomit ...
Han_Solo pe 13 mai 2013 11:04
Nu a comentat cosmin la acest articol. Asta da horror. Sa speram ca (nu?) a patit ceva.
Ovidiu239 pe 13 mai 2013 14:12
Din cate stiu eu e certat cu StefanDo.
mihaigeniu pe 16 mai 2013 23:57
Star wars nu e atat de buna;harry potter e mai buna;Star Wars e extrem de populara da nu poti sa zici ca The Phantom MEnace se compara cu vrun film Harry Potter
alex_il_fenomeno pe 13 mai 2013 15:49
Dupa mine, Psycho si de departe The Shining :)
mihaigeniu pe 16 mai 2013 23:55
ai un like din partea mea
alex_il_fenomeno pe 18 iunie 2013 19:59
Merci :)
AeroX pe 13 mai 2013 16:16
Un alt articol pe care-l reinviati an dupa an...printre altele. :)) Mie imi place seria Alien(s). La niciun film nu m-am simtit la fel de inspaimantat ca in Alien-ul lui Ridley Scott.
radu3455 pe 13 mai 2013 19:56
the silence of the lambs,Jaws si Psycho sunt cele mai tari
marius..ile pe 18 mai 2013 18:35
sunt de parere ca filmele cu zombi sunt cele mai bune horror-uri
marius..ile pe 18 mai 2013 18:36
daca ne speriem de aliens ne speriem si de predator

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells