Horaţiu Mălăele, din nou pe ecrane în Funeralii fericite

7 Mai 2013
Premiera din 7 iunie este o nouă colaborare cu scenaristul Adrian Lustig

Anul 2008 marca debutul regizoral pe marile ecrane al apreciatului actor Horaţiu Mălăele, odată cu lansarea filmului de succes Nuntă mută, după un scenariu realizat în colaborare cu Adrian Lustig. Din 7 iunie, Horaţiu Mălăele îşi demonstrează încă odată talentul ocupând scaunul de regizor, dar şi rolul principal în comedia Funeralii fericite, distribuită pe marile ecrane din ţară de către MediaPro Distribution.

Tot Adrian Lustig, de această dată ca scenarist şi producător, a fost cel care i-a trezit interesul şi l-a determinat pe artist să regizeze din nou, după o pauză de aproape 5 ani. Pentru Funeralii fericite, cei doi au reuşit să reunească o distribuţie impresionantă cu actori consacraţi de teatru şi film, dar şi cu tinere talente precum: Igor Caras-Romanov, Mihai Gruia Sandu, Dorina Lazăr, Alexandru Bindea, Florin Zamfirescu, Crina Semciuc sau Antoaneta Zaharia.

În Funeralii fericite, Horaţiu Malaele este Lionel, un român reîntors din Franţa unde a lucrat în construcţii, care luptă împotriva destinului şi a propriului viitor. Când o razie duminicală îi pune pe fugă din cârciuma „La imigrantul fericit”, Lionel şi cei doi prieteni ai lui descoperă că viaţa le-a rezervat o ultimă surpriză. Ei ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de ţigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Distracţia începe atunci când femeia le prezice data exactă a morţii şi modul în care vor muri.    

Una dintre personalităţile de seamă ale României, Horaţiu Mălăele este un artist extrem de complex cu o carieră de actor impresionantă în teatru, televiziune şi cinematografie, cu numeroase expoziţii de caricatură şi pictură, dar şi cu scurte intervenţii în universul literar. Printre cele mai importante filme ale sale se numără Muntele ascuns, Pentru patrie, Casa din vis, Divorţ din dragoste şi Amen.

Din 7 iunie, Horaţiu Mălăele prezintă Funeralii fericite, o comedie savuroasă şi plină de răsturnări de situaţie care va putea fi urmărită în premieră în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema Capitol (Oneşti), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), dar şi în reţelele Cinema City şi Radef.

Exploreaza subiecte similare:

Horaţiu Mălăele, Funeralii fericite, Adrian Lustig, Mihai Gruia Sandu, Dorina Lazăr, Alexandru Bindea, Florin Zamfirescu

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 8 mai 2013 15:06
Pacat ca e o productie MediaPro
alex_il_fenomeno pe 11 iunie 2013 17:14
Bine ai revenit, maestre, pe Marele Ecran!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells