Hollywood-ul se alătură protestelor Black Lives Matter din SUA

de Ştefan Dobroiu în 1 Iun 2020
Zeci de staruri deplâng moartea lui George Floyd şi cer reforma societăţii americane

Moartea bărbatului afroamerican George Floyd pe 25 mai, ca urmare a brutalităţii poliţiei din oraşul Minneapolis, a şocat întreaga lume de-a lungul ultimei săptămâni. Tragedia, pe care mulţi americani o consideră emblematică pentru rasismul endemic al Statelor Unite, a dus la sute de proteste în întreaga ţară, la multe dintre aceste evenimente poliţia dând noi exemple de brutalitate.

Hollywood-ul nu a întârziat să reacţioneze, zeci de staruri condamnând pe reţelele de socializare brutalitatea poliţistului Derek Chauvin, în prezent arestat şi pus sub acuzare pentru uciderea lui George Floyd. Oprah Winfrey, Beyoncé, Jennifer Lopez, Jamie Foxx, Steve Carell, Olivia Wilde, Katie Holmes şi Zoë Kravitz sunt doar câteva dintre celebrităţile americane care şi-au invitat fanii să ceară justiţie pentru George Floyd şi zecile de afroamericani care şi-au aflat sfârşitul în situaţii similare.

Numeroase asociaţii şi organizaţii de la Hollywood au publicat comunicate în care subliniază nevoia urgentă de schimbare a societăţii americane. Conform Deadline, asociaţia Women in Film Los Angeles cere "schimbarea sistemică" a societăţii: "Violenţa împotriva americanilor de culoare trebuie să înceteze", cer reprezentantele asociaţiei în comunicat. Preşedintele asociaţiei scenariştilor de la Hollywood, David A. Goodman, a comunicat poziţia asociaţiei sale, spunând că scenariştii sunt alături de protestatari în aceste zile dificile. 

John Oliver a discutat şi el protestele în emisiunea Last Week Tonight, ajungând şi la lipsa de decenţă cu care preşedintele Donald Dumb Trump i-a etichetat drept "thugs" ("golani" sau "mardeiaşi") pe protestatari. Şi prezentatorul Jimmy Kimmel şi-a îndemnat spectatorii, în monologul emisiunii sale, să-l înfrângă pe Trump cu voturile lor la următoarele alegeri.

Mulţi analişti media consideră comentariile agresive şi adesea rasiste ale lui Trump în strânsă legătură cu injustiţia endemică cu care se confruntă azi cetăţenii de culoare ai Statelor Unite. Sunt voci care consideră că reacţia americanilor la moartea lui George Floyd ar putea însemna sfârşitul politic al controversatului preşedinte.

Cineastul Spike Lee a lansat duminică scurtmetrajul 3 Brothers - Radio Raheem, Eric Garner and George Floyd, despre trei morţi similare în mâna poliţiei. Bob Chapek, CEO-ul gigantului media Disney, a etichetat actul poliţistului Derek Chauvin drept "crimă" într-o scrisoare trimisă angajaţilor globali ai companiei, promiţând o "schimbare reală" în modul cum Disney va trata diversitatea în viitor.

Warner Bros., ViacomCBS, Lionsgate, YouTube, Marvel Entertainment, Amazon Studios şi Netflix sunt doar câţiva din giganţii media care şi-au declarat sprijinul pentru protestele Black Lives Matter.

Pentru publicul din România, miniseria When They See Us/Prin ochii voştri, pe care noi am prezentat-o drept o zguduitoare mostră de cinema social, este emblematică pentru imaginea distorsionată pe care puterea americană, de obicei dominată de caucazieni, o are asupra populaţiei de culoare. Citeşte aici cronica noastră, vizionarea cu siguranţă te va ajuta să înţelegi mai bine ce se întâmplă în SUA acum.

Foto: Flickr/Hungryogrephotos

Exploreaza subiecte similare:

Oprah Winfrey, Beyoncé, jennifer lopez, Jamie Foxx, Steve Carell, Olivia Wilde, Katie Holmes, Zoë Kravitz, John Oliver, Jimmy Kimmel, Spike Lee, When They See Us

Alte știri din cinema

Sebastian Stan devine Donald Trump: iată trailerul The Apprentice!

Actorul de origine română se metamorfozează într-un tânăr Trump flămând de putere

Iancu de Hunedoara, protagonist într-un superserial maghiar

Rise of the Raven a lansat recent un trailer spectaculos, înainte de premiera din 2025

O nouă mostră de violenţă şi americana, în trailerul Landman

Serialul creat de Taylor Sheridan se lansează pe 20 noiembrie, inclusiv în România

Starul următorului deceniu? Charles Denton vânează vampiri în serialul The Talamasca

Universul imaginat de Anne Rice se lărgeşte cu serial despre organizaţia ce declară război total creaturilor supranaturale

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Cretzulynne pe 3 iunie 2020 12:23
3 Brothers - Radio Raheem, Eric Garner and George Floyd, despre trei morţi similare în mâna poliţiei...

Să nu uităm de Rodney King.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells