Cel mai recent film al regizorului nominalizat la Oscar Richard Linklater se concentrează pe un moment istoric din cinematografie: realizarea lungmetrajului de debut al legendarului Jean-Luc Godard, care a dat naștere curentului francez denumit Noul Val. Entuziasmul artiștilor aflați la început de drum, energia și creativitatea, dar și îndoielile lor sunt portretizate fidel în această peliculă alb-negru. Guillaume Marbeck, actorul aflat în rolul protagonistului, a vorbit despre procesul de casting, atmosfera de pe platou și munca din spatele interpretării unei astfel de personalități.
În primul rând, felicitări pentru rol. Este extraordinar ceea ce ai reușit să faci, mai ales că, dacă nu greșesc, acesta este primul tău lungmetraj.
Guillaume Marbeck: Da, așa este.
Am citit că procesul de casting a fost unul lung. Cum a fost pentru tine? Cum ai trăit toată experiența, de la început până la final?
Guillaume Marbeck: La început am primit un e-mail, pentru că postasem pe internet niște fotografii și videoclipuri, iar directorul de casting a văzut videoclipul meu de prezentare și a crezut că există ceva care se potrivea cu energia lui Godard. Mi-a trimis un e-mail și eu am crezut că e o farsă, pentru că mai primisem înainte unul care era fals. Dar s-a dovedit că era real. Am făcut primul interviu cu el, care a durat 45 de minute, iar apoi, șase luni mai târziu, am primit un nou telefon. M-a chemat la o audiție de opt ore, în care am citit 25 de pagini de text. Și în acea zi am jucat cu 10 actori diferiți. La finalul zilei mi-au înmânat scenariul să îl iau acasă și să îl citesc. Iar două săptămâni mai târziu, după ce am descoperit că Godard era prezent în fiecare pagină, m-au sunat și mi-au spus: Tu o să fii. Tu îl vei interpreta pe Godard.
Ai avut emoții să interpretezi un cineast atât de legendar?
Guillaume Marbeck: Da, bineînțeles, pentru că este o figură atât de mare în cinema, pe care toată lumea o respectă, așa că trebuie să fii la înălțimea așteptărilor. Este ca și cum ai face echilibristică atunci când îl joci pe Godard. Dacă exagerezi, oamenilor nu o să le placă, iar dacă nu ai acel „ceva” specific lui Godard, iarăși nu o să le placă. E foarte greu să găsești exact tonul potrivit.
Dar ai reușit. Felicitări încă o dată!
Guillaume Marbeck: Este ca atunci când interpretezi pe oricine altcineva care a existat cu adevărat — cred că e același lucru. Trebuie să îl respecți pentru a putea face o interpretare care nu e o caricatură, ci ceva ce se simte autentic.
Cum te-ai pregătit pentru acest rol ca să îl faci autentic? Cum te-ai documentat pentru el?
Guillaume Marbeck: Da. Am citit toate biografiile pe care le-am găsit, toate interviurile pe care am putut să le urmăresc cu el din acei ani. Am văzut și toate scurtmetrajele pe care le-a făcut împreună cu prietenii săi de la Cahiers du Cinéma. Erau ca niște videoclipuri de pe YouTube, scurtmetraje în care nu aveau actori pentru rolurile mici, așa că își luau prietenii să apară în primele lor filme. E foarte emoționant să îi vezi atât de tineri pe ecran, fără să știe ce vor deveni.
Te poți identifica personal cu Godard în vreun fel?
Guillaume Marbeck: Cred că mă regăsesc în unele aspecte ale personalității lui. Credea profund în libertate. Libertate în cinema, în artă, libertate în ceea ce făcea. Asta pot înțelege foarte bine și e o parte din cine sunt eu. Îmi place să mă simt liber. Dacă văd un semn care spune „interzis să urci pe acoperiș”, mă întreb cine a pus semnul și de ce. Și dacă decid că nu e chiar atât de periculos, atunci iau în calcul să urc pe acel acoperiș.
Deci regulile sunt făcute ca să fie încălcate?
Guillaume Marbeck: Nu știu... uneori. Câteodată regulile există ca să te protejeze. De asta trebuie să te întrebi de ce există, nu doar să le încalci automat, pentru că uneori, dacă încalci o regulă — de exemplu „nu trece această linie sau bomba atomică explodează” — atunci toți au de suferit.
Foarte bine punctat. Și cum a fost pentru tine atmosfera de epocă a filmului, să te întorci 60 de ani în timp și să retrăiești acel moment revoluționar?
Guillaume Marbeck: A fost grozav. Se simțea ca într-un joc video în care intri în portaluri ce te duc înapoi în timp. La început simțeam că sunt în 2024 și încercăm să recreăm ’59, dar la final chiar simțeam că trăiesc în ’59. Apoi, când ieșeam pentru câteva ore în realitate, după filmări, îmi era greu să accept că nu mă mai pot întoarce în ’59. A fost ca și cum timp de o lună și jumătate puteam alege în ce epocă să trăiesc. Iar apoi totul s-a oprit și nu am mai avut opțiunea de a alege.
Deci călătoria în timp chiar există și e de fapt procesul de filmare?
Guillaume Marbeck: Da. Cel puțin pentru mine a devenit reală.
Cum a fost să lucrezi cu Richard Linklater, având în vedere că este un regizor atât de important? Cum a decurs colaborarea?
Guillaume Marbeck: A fost minunat. M-am simțit ca Godard lângă Jean-Pierre Melville sau Rossellini — atunci când vrei să faci un film, le pui multe întrebări ca să fii sigur că ești pe drumul cel bun. Așa eram eu cu Richard. Îl bombardam cu întrebări în pauze, la prânz: Cum ai făcut filmul ăsta? Cum ai reușit să obții finanțarea? Cum alegi actorii? Cum alegi un director de casting? Și el îmi explica mereu, era foarte deschis și foarte răbdător. A fost o adevărată plăcere.
Deci ai încercat să „furi” cât mai multe informații de la el. Pentru că am aflat dintr-un interviu că înainte de acest rol ai avut multe alte joburi pe platou, nu te-ai ocupat doar cu actoria, nu-i așa?
Guillaume Marbeck: Da, am făcut cam toate joburile de pe un platou. Unele în producție, când ai ideile de film, altele în distribuție, când cumperi filme pentru a le vinde în țara ta. Aveam deci o imagine de ansamblu asupra cinematografiei. Iar actoria a fost ultimul job pe care l-am încercat, pentru că mi se părea cel mai înfricoșător deoarece ești în fața camerei. Se simte foarte periculos deoarece toată lumea te privește. Așa că am așteptat 10 ani până să descopăr actoria. Când am început, mi-a plăcut și am început să postez fotografii și videoclipuri online, în caz că mă va descoperi cineva. Și s-a întâmplat.
O poveste care este o adevărată sursă de inspirație. Cum a fost relația cu ceilalți actori, în special cu Zoey Deutch? Cum ați lucrat la chimia dintre voi?
Guillaume Marbeck: A fost minunat. Să lucrez cu Zoey a fost o plăcere, pentru că ea este deja celebră în SUA și în toată lumea, a făcut atât de multe filme. Să o am pe platou, dar și în perioada de pregătire — a fost extraordinar. Era ca o soră mai mare care îți explică cum funcționează lucrurile, iar dacă ai o problemă, poți apela la ea. Era însă și o provocare, pentru că nu mă simțeam la același nivel cu ea, dar a fost foarte deschisă și m-a ajutat să mă simt confortabil, să am propriul meu spațiu în fiecare scenă. Iar ceilalți actori erau, ca și mine, în mare parte la primul lor lungmetraj. A fost o plăcere să descoperim împreună ce înseamnă să faci un film. S-a simțit ca o tabără de vară, dar una foarte intensă și plină de muncă.
Deci ai avut ce-i mai bun din ambele lumi: actori cu experiență de la care să înveți și unii noi de care te simțeai apropiat.
Guillaume Marbeck: Cred că bucuria pe care am trăit-o în timpul filmărilor e captată și în film, ceea ce e fantastic. Nu se întâmplă des, pentru că uneori poveștile sunt mai triste decât ceea ce trăiești tu pe platou. Dar dacă nu ai experimentat niciodată ce înseamnă să fii pe un platou de filmare, Nouvelle Vague îți va oferi această experiență. Apoi, dacă vezi À bout de souffle după asta, vei simți cum e să faci un film și apoi să vezi produsul final — uneori e foarte diferit de experiența de pe set.
Ai văzut À bout de souffle înainte să știi că vei face parte din acest proiect sau după aceea?
Guillaume Marbeck: Îl știam deja, pentru că am studiat cinema trei ani la o școală de film în Franța și un an la New York. Godard este unul dintre maeștri. Este unul dintre modurile în care poți face cinema. Trebuie să îl studiezi. Este ca omul care a inventat gramatica sau cuvintele din dicționar. Trebuie să-i cunoști munca pentru a înțelege ce poți face și ce este posibil în cinema. El căuta mereu noi modalități de a face film, astfel încât oamenii să aibă mai multe instrumente, mai multe moduri de a se exprima. Voia ca atunci când îi vezi filmele, să știi că vezi un film. Să fii critic față de ceea ce vezi, altfel ești doar hipnotizat și diverse idei îți pot fi implantate în minte fără să îți dai seama. Godard voia să elibereze mintea. Voia ca oamenii să fie conștienți că ceea ce văd este o construcție — dar care are în același timp puterea de a schimba felul în care gândești.
Ce este Noul Val/Nouvelle Vague? Ce înseamnă pentru tine, atât filmul, cât și mișcarea?
Guillaume Marbeck: Cred că filmul este o invitație de a face parte dintr-o echipă de filmare timp de o oră și 45 de minute și de a descoperi Parisul din anii ’59, care este superb. Și de a înțelege că, înainte ca un lucru să devină iconic sau celebru, este doar un proces de încercare și eșec (trial and error). Iar dacă nu încerci, vei fi trist, vei regreta. Și de a înțelege că nu trebuie să îți fie teamă să greșești, să încerci altfel, într-un mod pe care oamenii încă nu îl înțeleg — așa vei fi capabil să creezi propriul drum. Există întotdeauna o cale nouă pentru a fi creativ.
Iar mișcarea Nouvelle Vague cred că este primul moment din istorie când oamenii aveau deja o arhivă a filmului — existau 50 de ani de cinema, poate puțin mai mult. Pentru prima dată nu te nășteai înainte ca filmul să fie inventat. A fost un moment foarte semnificativ și se întâmpla de asemenea imediat după Al Doilea Război Mondial (n.r. the Great World War II). Nu știu de ce îi spun mare, pentru că nu e nimic „măreț” în a purta un război. Dar cred că era un moment din istorie în care oamenii sperau la un viitor mai bun.
