George R.R. Martin spune că House of the Dragon este "magnific"

de Ştefan Dobroiu în 15 Aug 2022
Scriitorul a văzut toate episoadele şi laudă prequelul într-o postare pe blogul personal

Ok, probabil că este mult mai normal ca un autor să laude un serial de televiziune bazat pe romanele sale decât să-l critice. Dar iată că avem o reacţie de la George R.R. Martin privind House of the Dragon, serialul prequel la Game of Thrones al cărui prim sezon se lansează pe 21 august.

Într-o postare pe blogul său, Martin scrie: "House of the Dragon este tot ce am sperat să fie: sumbru, puternic, visceral, bântuitor, uimitor din punct de vedere vizual şi populat cu personaje complexe şi foarte umane aduse la viaţă de actori extraordinari". Scriitorul mai spune că a văzut versiuni aproape finale ale tuturor episoadelor, prin urmare reacţia sa nu priveşte doar un prim episod promiţător.

Dar oare ar trebui să-l credem? Reacţia lui Martin este mai mult decât subiectivă, acesta lucrând îndeaproape cu creatorii serialului, Ryan Condal şi Miguel Sapochnik, în timpul scrierii scenariului. Practic Martin este ca un părinte care îşi laudă copilul pentru cât de bine recită o poezie şi sunt şanse mari ca alte persoane să aibă păreri diferite privind performanţa copilului. Reamintim că reacţia lui Martin privind ultimul sezon din Game of Thrones, care a provocat reacţii furibunde ale fanilor, au fost mai degrabă vagi. "Unele episoade sunt bune, altele nu", a spus scriitorul după difuzarea ultimului episod al serialului, considerat unul dintre cele mai dezamăgitoare finaluri din istoria televiziunii americane.

Indiferent de subiectivismul lui Martin, ştim sigur că fanii speră ca prequelul House of the Dragon să se ridice la înălţimea aşteptărilor şi să ofere o nouă suită de momente şocante, aşa cum i-a obişnuit serialul original.

Exploreaza subiecte similare:

George R.R. Martin, Ryan Condal, Miguel Sapochnik, House of the Dragon

Alte știri din cinema

Revin scurtmetrajele în cinematografe

Calupul de trei scurtmetraje „Dragoste”, în weekend la Union

Drama sportivă Gran Turismo turează motoarele

Se va lansa în luna august a anului viitor, cu Orlando Bloom în distribuție

Bradley Cooper va relua rolul polițistului Frank Bullitt, jucat de Steve McQueen în 1968

 Steven Spielberg va semna regia noului film, care nu este un remake, ci are un scenariu original, centrat - însă - pe celebrul personaj

Un nou film Alien este în pregătire. S-a găsit și protagonistul

Filmul va fi produs de către creatorul seriei, Ridley Scott

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells