Game of Thrones - Când se va lansa, de fapt, ultimul sezon?

de Cristina Grigore în 27 Aug 2018
Jon Bauer, cel care conduce echipa de efecte speciale ale serialului, a declarat că are de lucru până la sfârșitul lunii mai

Lansarea ultimului sezon al lui Game of Thrones este așteptată cu nerăbdare de fani, însă - în ciuda informaţiilor care plasau debutul acestuia în prima parte a anului viitor (în aprilie) - se pare că aceștia vor fi nevoiți să mai aștepte. Cel puțin încă nouă luni se va prelungi momentul până când fanii serialului vor putea afla finalul urzelilor pentru Tronul de Fier.  

Coordonatorul echipei de efecte speciale ale serialului, Joe Bauer, a explicat într-un interviu acordat publicației The Huffington Post că lucrul la această etapă a producţiei nu se va putea încheia mai devreme de luna mai a anului viitor, astfel încât sezonul opt din Game of Thrones nu doar că va putea fi lansat abia după această lună, dar nici nu va putea fi luat în considerare pentru premiile Emmy 2019.

„Tocmai peste doi ani vom fi eligibili pentru munca depusă acum, căci abia începem lucrul la efectele speciale”, a declarat el. Bauer a dezvăluit şi când va începe producţia prequel-ului anunţat: „Vom munci din greu la sezonul opt până în mai 2019, aşa că mai sunt opt-nouă luni de aşteptat. Dar filmările la prequel vor începe în februarie, cel puţin în cazul episodului pilot”.

Sezonul opt al GoT s-ar putea totuşi încadra în limita stabilită de organizatorii Emmy Awards 2019 (31 mai) pentru a fi luat în considerare. „Totul ţine de sincronizare acum şi de alţi factori de acest fel. Situaţia se schimbă de la o săptămână la alta. Oricum, eu nu mai am altceva în program în afară de Game of Thrones până în luna mai a anului viitor”, a mai spus Bauer.

Exploreaza subiecte similare:

Game of Thrones

Alte știri din cinema

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 18 septembrie 2018 13:17
Pe deoparte, asteptat cu nerabdare, pe cealalta parte cu regretul ca acest longeviv serial monument "Game of Thrones" se va sfarsi, ramanem doar cu amintiri placute...!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells