Forța brățărilor magice ale lui Wonder Woman, descătușată în cel mai recent trailer

de Gloria Sauciuc în 12 Mar 2017
Wonder Woman intră în cinematografele noastre pe 2 iunie

„Sunt Diana din Themyscira, fiica Hippolytei. În numele a tot ceea ce înseamnă bine, furia asupra acestei lumi s-a terminat”, declamă Gal Gadot în cel mai recent trailer Wonder Woman, pe care l-a făcut public pe Twitter sâmbătă seara, după ce ea și colegul de platou, Chris Pine, au apărut la Nickelodeon Kids Choice Awards.

După ce vineri a promis „o surpriză și mai mare” prin comparație cu posterul de altfel impresionant, noul material filmat s-a dovedit o perspectivă captivantă asupra primului lungmetraj al eroinei.

Mai multe elemente au fost dezvăluite în noul trailer  Wonder Woman, inclusiv o nouă privire asupra unei Diana Prince (numele eroinei) în timp ce se antrena cu Amazoanele, copil fiind. Robin Wright, în rolul mătușii războinice a eroinei, încearcă să o învețe că luptele nu sunt întotdeauna corecte, asta înainte ca tânăra amazoană să dezlănțuie forța brățărilor ei magice.

În regia lui Patty Jenkins,  Wonder Woman descrie întâlnirea dintre Diana și Steve Trevor (Chris Pine), un pilot american aterizat accidental pe insula ei, în timpul Primului Război Mondial. Temându-se că această conflagrație ar fi alimentată de către Ares, zeul războiului, Wonder Woman pornește într-o călătorie către „bătrâna Londră”, care i se pare „hidoasă”.

Connie Nielsen, David Thewlis, Lucy Davis și Danny Huston joacă, de asemenea, în Wonder Woman, film cu lansare vara aceasta.

Exploreaza subiecte similare:

Gal Gadot, Connie Nielsen, David Thewlis, Lucy Davis, Danny Huston, Chris Pine, Patty Jenkins, Robin Wright

Alte știri din cinema

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 13 martie 2017 12:07
Personal, abia aștept. Scenele slow-motion arată super!...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells