Regizorul Florin Șerban (Eu când vreau să fluier, fluier, Box, Dragoste 1. Câine, Dragoste 2. America) susține un Atelier de analiză de film: scenariu, actorie, imagine în cadrul Fundației Calea Victoria, iar cititorii Cinemagia pot câștiga o invitație la curs, în urma unei trageri la sorți. Aici vă puteți înscrie la concurs.
„Cursul se adresează spectatorului curios să înteleagă cum funcţionează un film, cum reuşeste să ne facă să ne simţim, pentru o oră şi jumătate, eroi, îndrăgostiţi sau revoluţionari”, explică regizorul. „Filmul e ca un vin. Oricine poate să bea un pahar, iar apoi să prindă culoare în obraji, să îşi deschidă mai lesne baierele sufletului. Însă, de îndata ce înţelegi ce înseamnă buchet, aftertaste, maturitate, apoi câte ceva din alchimia intimă a vinului, se deschid alte porţi, iar bucuria ajunge la un alt nivel. Astfel devine mai limpede de ce un vin e bun, altul rău, iar altul poate grozav, dar… nu pe gustul nostru”.
Iată care sunt obiectivele cineastului Florin Șerban pentru acest atelier:
În acest curs vom analiza, pe rând, elementele ce intră in film. Scenariul, actoria, limbajul cinematografic, imaginea, sunetul şi muzica. Vom vorbi de genuri clasice – povestea de dragoste, filmul de aventuri, filmul poliţist sau filmul de groază. Vom vorbi de genuri contemporane – mumblecore, gore, LGBT şi ne vom îndrepta spre diferenţieri ce transced genurile – film de artă vs. film comercial, film independent vs film de studio, film american vs. film european.
În fiecare situaţie vor exista recomandări de vizionare ce vor deschide gustul pentru producţii la care, altfel, nu ar fi existat acces. De fapt, cursul de aici se străduieşte să acopere o lacună în educaţia artistică a fiecăruia dintre noi şi să ofere o experienţă completă spectatorului de film, să îl transforme din consumator de film, în iubitor avizat al cinema-ului.
Cursul va fi unul interactiv, se vor analiza fragmente din filme clasice precum Cetăţeanul Kane de Orson Welles, Naşul de Francis Ford Coppola, Ultimul tango la Paris de Bernardo Bertolucci, alături de fragmente din filme contemporane precum Summer Palace de Ye Lou, Dogville de Lars von Trier, Winter Sleep de Nuri Bilge Ceylan, sau Mommy de Xavier Dolan. Va exista o filmografie de 10 filme, recomandată pentru cursanti, alături de una facultativă ce va acoperi principalele curente din filmul nord-american, european, asiatic şi sud-american de la începutul artei cinematografice şi până în prezent.
Temele întâlnirilor sunt:
1. Teoria filmului – context. Film si realitate, genuri clasice si genuri contemporane.
2. Scenariu si productie. Film american vs film european, film de studio vs film independent. Adaptari literare.
3. Regie si limbaj cinematografic. Evolutie, curente, aplicatie pe film vs serial. Filmul de arta si filmul de festival.
4. Actorie. Actorii inceputului, Method Acting, realism, neprofesionistii, realitate emotionala reconstruita.
5. Imagine si sunet. Perceptie, imaginea fara sunet si sunetul fara imagine, expresionism. Filmul comercial.
6. Filmul contemporan. Analiza fragmentului si analiza intregului. Aplicatii, subiectivism si obiectivism in analiza.