Stark Trek-ul lui Tarantino şi J.J. Abrams va fi „nerecomandat sub 15 ani”

de Cristina Grigore în 8 Dec 2017
A fost ales şi scenaristul peliculei dintre: Mark L. Smith (The Revenant), Lindsey Beer (Godzilla vs. Kong) şi Drew Pearce (Iron Man 3)

Franciza Star Trek trece la un alt nivel. Potrivit unui articol al Deadline.com, producţia anunţată de Quentin Tarantino şi J.J. Abramas la începutul acestei săptămâni nu va fi recomandată şi spectatorilor de vârste mai mici.

Un rating „nerecomandat celor sub 15 ani” a fost condiţia pusă de regizorul lui Pulp Fiction şi The Hateful Eight celor de la Paramount şi lui J.J. Abrams, iar în baza ideii extrem de atractive de abordare a scenariului aceştia au fost de acord. Este de aşteptat, aşadar, un Star Trek cu multă violenţă, sânge şi exprimări neadecvate unui public sub 13 ani.

În vreme ce majoritatea blockbusterelor se feresc de ratingul restrictiv, pentru ca un public cât mai larg să contribuie la cifrele de box office, iată că reacţia oamenilor la filmele de „rating R” (în sistemul american) înregistrează un grad de acceptare din ce în ce mai mare. S-a întâmplat astfel cu Deadpool, Logan şi It, care au obţinut cifre impresionante în clasamentul nord-american.

Cei de la Deadline au aflat şi că o seamă de scenarişti au fost luaţi în considerare pentru noul Star Trek – pe care Tarantino îl va regiza. Dintre Mark L. Smith (The Return), Lindsey Beer (Godzilla Vs. Kong , Chaos Walking) şi Drew Pearce (Mission Impossible - Secret Nation , Iron Man 3), cel ales de realizatori a fost Smith.

Între timp, Tarantino se pregătește de cel de-al nouălea film al său, concentrat pe crimele lui Charles Mason de la sfârşitul anilor ’60. J.J. Abrams lucrează deja la Star Wars: Episode IX. 

Exploreaza subiecte similare:

Quentin Tarantino, Mark L. Smith, Lindsey Beer, Drew Pearce

Alte știri din cinema

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Părerea ta

Spune-ţi părerea
woodstar pe 8 decembrie 2017 14:18
Un SF in mana lui Tarantino, si R-rated, sunt pregatit!
mihnea_aspru95 pe 11 decembrie 2017 17:57
Păi asta înseamnă ca acesta va fi ultimul film regizat de el (dacă se ține de promisiune, "10 filme, și, PA!"). Problema este că Star Trek-ul ăsta va fi al patrulea (din seria renăscută), cu Chris Pine, Zoe Saldana și Co? Sau altul?
carmen_angelus_romila pe 23 septembrie 2018 12:28
Doua nume sonore ale regiei de pretutindeni, Tarantino şi J.J. Abrams, sper sa impulsioneze pozitiv o noua realizare al longevivei si fabuloase serii "Star Trek"

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells