Filmul Poarta Albă, tulburător

de Gloria Sauciuc în 17 Oct 2014
Rulează în cinematografele din toată ţara din 17 octombrie

Poarta Albă, cel mai recent film al regizorului Nicolae Mărgineanu, din 17 octombrie în cinematografele din toată ţara, ne deschide uşile gulagului românesc, lagărul de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, din România anilor 1950. Tulburător, fără să ajungă melodramatic, cu câteva momente de umor şi un final optimist, prezintă într-un caleidoscop de situaţii viaţa de zi cu zi a deţinuţilor.

Vissi d'Arte (arie din Tosca de Puccini) este un laitmotiv al filmului (se leagă epic şi de ambiţia tinerească a Anucăi de a cânta la Opera Garnier), iar conţinutul versurilor (lamentaţia Florei Tosca, în faţa unei pedepse divine injuste) este şi întrebarea deţinuţilor, nevinovaţi ce vor plăti cu viaţa. O scenă picturală este cea în care deţinuţii merg cu capetele de vită pe umeri - le conferă acestora veleităţi mitologice.

Povestea pleacă de la trei tineri care încearcă să treacă graniţa înot. Doi dintre ei sunt prinşi. Adrian (Cristian Bota, 22 de ani) şi Ninel (actorul Sergiu Bucur, născut în 1989) se numără printre deţinuţii înghesuiţi în vagoanele de marfă care tocmai au sosit într-unul din lagărele de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În lagăr, periplul lor este dramatic. Printre cei condamnaţi alături de ei se găsesc profesori, avocaţi, poeţi, filozofi, ţărani, artişti, oameni de ştiinţă. Cu toţii îşi dau seama treptat că munca forţată la Canal nu are scopul construirii unei căi de transport între Dunăre şi Marea Neagră, ci crearea unui loc al suferinţei organizate unde cei indezirabili regimului comunist trebuie exterminaţi. Suspansul este permanent. Moartea îi pândeşte în orice moment.

Protagoniştii sunt în posturi tipice şi destul de schematice: Ninel şi Adrian, ambii studenţi, surprinşi în tipul unei tentative de a fugi din ţară traversând Dunărea şi condamnaţi. O poveste de fundal există în prea mică măsură pentru cei doi, ceea ce poate să-i identifice, generic, cu orice prizonier tânăr ajuns la Canal. Cei doi ajung în lagar, în mijlocul unei comunităţi de prizonieri îmbracaţi în zeghe şi puşi la o munca grea. Comunitatea reuneşte figuri, daca nu 100 % intelectuale, cel puţin luminoase: un medic (Laurenţiu Bănescu), care încearca să-i fereasca pe cei doi nou-veniţi de pericolele închisorii, foşti avocaţi sau profesori, un bărbat în vârsta provenit tot dintr-un mediu cultivat, un călugăr cu veleităţi de sfânt (inspirat de figura lui Arsenie Boca, jucat convingător de un alt tânăr la debut, Bogdan Nichifor), un poet aflat la limita nebuniei, un sătean generos devenit un fel de lider informal al comunităţii. Hainele civile pe care încă le poartă le arată provenienţa (preotul, judecătorul jucat de Adrian Titieni), mulţi dintre ei fiind închişi pentru motive derizorii (săteanul a oferit o bucată de pâine unui fugar, un alt deţinut a spus un banc).

Sunt prezente şi figurile negative, în special brigadierii recrutaţi dintre deţinutii de drept comun: totuşi, aceştia apar schematic şi se află în minoritate, lipsind în film o categorie care, după mărturiile supravieţuitorilor, ar fi existat în toate lagarele, anume informatorii infiltraţi printre deţinuţi. Miliţienii care conduc lagărul şi soldaţii de pază sunt reprezentaţi veridic: comandantul lagărului (Constantin Florescu) este o figură neguroasă care pare încă de la prima vedere capabil de orice act reprobabil, unii dintre ei se bucură să aplice violenţa, alţii o fac de nevoie. Un miliţian îi cere ajutorul spiritual preotului, un alt soldat oferă o ţigară deţinutului pe care îl păzeşte cu arma. Este demn de menţionat fervoarea religioasă a deţinutilor, posibil datorată şi ţinutei spirituale exemplare a călugărului deţinut.

Acţiunea este liniară, şi nu există o evoluţie narativă: filmul surprinde viaţa în lagăr, vara şi iarna, diverse momente (bătaia aplicată ca un ritual, tortura carcerii), după cum nici personajele nu au o evoluţie în structura lor - deşi se poate presupune că pe cei foarte tineri lagărul îi maturizează. Spre deosebire de filmele lui Radu Gabrea (după romanele lui Eginald Schlattner), filme care reconstituie perioada anilor '50, cea mai neagră perioadă din istoria recentă a României, marcata printr-o teroare dusă la apogeu, dar totuşi o perioadă destul de puţin prezentă în cinema şi cu un număr tot mai mic de supravieţuitori care pot oferi relatari, filmul lui Nicolae Mărgineanu - scris împreună cu Oana Maria Cajal - e singurul care pătrunde şi sondează cu atâta abnegaţie universul concentraţionar de la Poarta Albă.

Dovezile istorice, inclusiv lozinca prin care canalul era gândit drept „mormântul intelectualitatii româneşti” (afişată şi în genericul filmului), descriu canalul drept un lagăr de exterminare prin muncă, „ocna” în varianta comunistă, nicidecum un şantier dorit a aduce beneficii economice, aşa cum îl prezenta propaganda momentului. De altfel, Gulag-ul, lagărele sovietice de muncă şi probabil modelul Canalului, prin care au trecut milioane de deţinuţi, aveau din punct de vedere economic o eficienţă scăzută: adevarata lor miză consta în pedepsirea pâna la exterminare a indezirabililor regimului.

Exploreaza subiecte similare:

Poarta albă, Nicolae Margineanu

Alte știri din cinema

Jupiter's Legacy: cum faci ordine într-o lume dezlănţuită?

Serialul cu supereroi este disponibil pe Netflix din 7 mai

Noul spot TV cu Loki promite o călătorie cu senzaţii tari

Serialul semnat de către Kevin Feige şi de studiourile Marvel va duce lucrurile la nivel cosmic pe măsură ce Zeul Neascultării - Loki (Tom Hiddleston) - intră în centrul acţiunii

Jupiter's Legacy, o "obsesie timp de trei ani şi jumătate"

Iată ce are de spus Mark Millar despre serialul cu supereroi Jupiter's Legacy

Armată de drone pentru promovarea action-ului Without Remorse

Filmul cu Michael B. Jordan a avut parte de o promovare inedită din partea Amazon

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells